Crucea Roșie, filiala județului Covasna, organizează cea de-a doua ediție a concursului „Design de tricou pentru concursul de prim ajutor – Lifesaver”.

„Lifesaver T-shirt desing” se desfășoară în județul Covasna, în perioada 15 februarie-31 martie (a.c.), și pot participa elevii înscriși la ciclurile gimnaziale și liceale ale școlilor de pe teritoriul județului. Competiția își propune selectarea celor mai bune idei de design pentru tricoul „Lifesaver”, care va fi purtat de cei aproximativ 300 participanți, și profesorii însoțitori, respectiv organizatorii concursului județean „Sanitarii Pricepuți” – ediția 54, care va fi organizat la Sfântu Gheorghe în data de 23 mai (a.c.).

Conform calendarului competițional, lansarea concursului a avut loc în data de 15 februarie, iar predarea proiectelor se va face până pe data de 10 martie (inclusiv). Jurizarea se va desfășura în perioada 13-24 martie, iar în perioada 27-31 martie vor fi anunțați câștigătorii. Potrivit regulamentului de concurs, fiecare elev se va putea înscrie cu cel mult două proiecte. Designul pentru tricou trebuie să redea importanța însușirii cunoștințelor de prim ajutor. Acesta poate fi realizat față, verso; sau față + verso, și trebuie să includă în mod obligatoriu logo-ul societății.

Proiectele pot fi trimise prin e-mail, la adresa: [email protected]; sau pot fi depuse personal la sediul societății din municipiul Sfântu Gheorghe, strada Kós Károly, numărul 7.

E-mail-urile trimise pe adresa societății trebuie să includă unul sau două documente, în format PDF, cu designul tricoului, și formularul de înscriere completat cu datele personale, ce poate fi descărcat de pe site-ul: www.crucearosie-cv.org/images/Regulament_concurs.pdf. Totodată, portofoliul depus personal la sediul societății trebuie să fie în format electronic – PDF, și să conțină, de asemenea, formularul de înscriere completat cu datele personale.

Potrivit organizatorilor, în urma jurizării vor fi desemnați doi câștigători: un elev al ciclului gimnazial și unul al ciclului liceal, care vor fi contactați prin e-mail sau telefonic de un reprezentant al Crucii Roșii.

Ioana Ardeleanu

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail