În perioada 22-26 ianuarie (a.c.), la Bruxelles a avut loc Reuniunea de Coordonare a Coaliției Europene pentru drepturile tinerilor NEET – Not in Education, Employment, orTraining, sau altfel spus, tinerii care nu frecventează nicio formă de învățământ, nu sunt angajați și nici nu participă la cursuri de pregătire profesională.

Coaliția europeană pentru drepturile tinerilor NEET este o inițiativă – pilot finanțată   prin intermediul progrmaului european Erasmus+, destinată colaborărilor de tip strategic, cu implicarea a șase țări, printre care și România. Ca urmare a implicării active a compartimentului de Tineret/Tabere, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Covasna a fost selectată să participe și să reprezinte drepturile și interesele acestui segment de tineri din România, și nu numai. DJST Covasna este singura Direcție Județeană pentru Sport și Tineret din țară implicată în acest demers european dedicat tinerilor NEET.

„În calitate de membru activ al Coaliției ONG pentru drepturile tinerilor NEETs din România, cât și în cea de consilier de Tineret  în cadrul DJST Covasna, la invitația Centrului de Resurse<<SOCIAL Doers>> din București, am participat la Bruxelles, în perioada 22-26 ianuarie, la Reuniunea de Coordonare a Coaliției Europene pentru drepturile tinerilor NEETs, ce a inclus în agenda evenimentului și conferința la nivel înalt <<Investiția în NEET- generația invizibilă de tineri a Europei și necesitatea unei abordări coordonate>>. Inițiativa de a participa și eu la acest eve
niment aparține Veronicăi Ștefan, coordonatorul Coaliției ONG pentru drepturile tinerilor NEETs din România, și președintele SOCIAL DOers, și vine în urma implicării active a Compartimentului de Tineret/Tabere al DJST Covasna pe acest subiect al tinerilor NEETs.”, a declarat în exclusivitate pentru „Mesagerul de Covasna”, consilierul de Tineret din cadrul DJSTCovasna, Cătălin Lazăr.

„Inițiativa acestui demers, cât și temele abordate, sunt un răspuns la necesitatea de asigurare a unui proces de coordonare eficient, destinat unei abordări coerente și unitare în ceea ce privește politicile adresate tinerilor în situații de NEET, sau expuse riscului de a deveni NEET, între toate părțile interesate, fie că vorbim despre instituții publice, sau de societatea civilă. <<Coaliția europeană pentru drepturile tinerilor NEET>> este o inițiativă-pilot finanțată prin intermediul progrmaului european Erasmus+, componenta KA3 destinată colaborărilor de tip strategic și implementată în perioada august 2016 – martie 2017, cu implicarea a 6 țări: Austria, Belgia, Italia, Portugalia, România și Marea Britanie. Temele și subiectele abordate în cadrul evenimentului au fost, pe de-o parte, caracteristicile specifice ale politicilor naționale și europene dedicate tinerilor aflați în această situație, iar pe de altă parte, atât armonizarea   acestor particularități, cât și rolul și importanța existenței unei coaliții europene în crearea unei voci, menită să îmbunătățească statutul acestor tineri.”, a mai declarat Cătălin Lazăr.

Soluții pentru generația invizibilă de tineri a Europei

Consilierul spune că printre soluțiile identificate în cadrul grupurilor de lucru s-au   numărat crearea unei platforme naționale, și a uneia europene, formate din reprezentanți ai autorităților publice, parteneri sociali, ONG-uri, cercetători și lucrători în domeniul tineretului, cu scopul de a creiona un spațiu comun de exprimare; desemnarea la nivel european, sub patronajul Parlamentului European, a unei zile dedicată tinerilor NEET, în cadrul căreia să se desfășoare mai multe acțiuni menite să atragă atenția asupra acestei categorii de tineri.

„În cadrul intervenției în plen pe care am avut-o am insitat pe recunoașterea de către decidenți și implicarea Coaliției ONG pentru drepturile tinerilor NEETs din România, ca partener real și necesar în creionarea politicilor publice de la noi din țară, destinate tinerilor aflați în această situație. Trebuie remarcat că România, prin faptul că a reușit să inițieze o asemena coaliție, este  un model de bună practică la nivel european, și ca atare, există toate premisele pentru un dialog eficient și cu rezultate între actorii instituționali și cei ai societății civile, menit să îmbunătățească în mod real situația acestei categorii de tineri.”, a explicat consilierul de Tineret al DJST Covasna.

În cadrul întrunirilor desfășurate atât la Parlamentul European, cât și la Casa Lodzki din Bruxelles, au participat, printre alte personalități importante: Veronica Ștefan, președintele SOCIAL Doers; prof. dr. Howard Williamson, de la Universitatea din Walles, una dintre vocile de marcă în ceea ce privește politicile publice destinate
 tinerilor din Europa; Victor  Negrescu, membru în consiliul EU40; Andrea Casameti, membru în cadrulForumului European al Tinerilor; Corina Pîrvulescu, vicepreședintele SOCIAL Doers; dar și europarlamentari, reprezentanți ai Comisiei Europene și actori implicați în munca de tineret la nivel european.

„Evenimentul este extrem de important, având în vedere contextul european și situația actuală a tinerilor. Atât la nivel european, cât și la nivel național, această categorie de tinerei reprezintă o provocare majoră la care suntem obligați să răspundem cât mai repede, cu soluții viabile, capabile astfel să contribuie la îmbunătățirea situației lor, căci numărul tinerilor aflați în această situație, conform ultimelor cercetări, este într-o continuă creștere. De aceea, prin prezența mea   la Bruxelles, și prin implicarea activă în identificarea soluțiilor și oportunităților dedicate acestor tineri, s-a creat contextul ca județul Covasna, prin infrastructura Compartimentului Tineret/Tabere al DJST Covasna, (Centrul de Tineret Sfântu Gheorghe, împreună cu extensiile Vâlcele și Covasna, cât și Centrul de Agrement Pădureni), să fie unul dintre actorii importanți din cadrul acestui demers european. Cu alte cuvinte, județul Covasna este pionier la nivel național și european, alături de alte 6 țări, într-un proiect pilot, destinat îmbunătățirii statutului acestor tineri. Să nu uităm că, în urma propunerilor făcute de către Compartimentul Tineret/Tabere al DJSTCovasna, în cadrul evenimentului național dedicat tinerilor NEET, organizat anul trecut de către Ministerul Tineretului și Sportului, și desfășurat la Centrul de Agrement Pădureni, s-a reușit includerea pentru prima dată în istoria finanțărilor din fonduri structurale, a DJST-urilor din țară și a ONGT-urilor, ca entități relevante ce pot beneficia de sprijin financiar în vederea accesării de fonduri structurale menite dezvoltării de pachete integrate destinate tinerilor NEETs.”, a spus Cătălin Lazăr.

Acesta a declarat, în exclusivitate pentru „Mesagerul de Covasna”, că Centrul de Agrement de la Pădureni va găzdui, în perioada următoare, reprezentanții Coaliției ONG pentru drepturile tinerilor NEETs din România. El a mai precizat că în urma discuțiilor purtate la Burxelles, pe tema unui posibil parteneriat în vederea obținerii unei finanțări prin intermediul programului Erasmus+, DJST Covasna ar putea deveni prima direcție județeană din țară care aplică pentru acest segment de finanțare.

„Declar cu bucurie că următorul pas îl va reprezenta întâlnirea Coaliției ONG pentru drepturile tinerilor NEETs din România, care va fi găzduită de către județul Covasna, mai exact de către Centrul de Agrement Pădureni, DJST Covasna fiind coorganizator, alături de SOCIAL DOers, al acestui eveniment național. În cadrul întâlnirii, ce va avea loc în perioada următoare,  vom identifica, alături de ceilalți membri ai coaliției, reprezentanți ai autorităților centrale cu atribuții în domeniu, pașii ce trebuie făcuți pentru a fi cât mai eficienți în demersul nostru, și a ajunge la cât   mai mulți tineri. Totodată, am discutat la Bruxelles cu Veronica Ștefan și am  agreat posibilitatea unui parteneriat în vederea depunerii unei cereri de finanțare în cadrul programului Erasmus +, astfel, DJST Covasna devenind prima direcție județeană din țară care aplică pe acest segment de finanțare, dedicat tinerilor NEET, urmând ca la întâlnirea de la Pădureni să stabilim de comun acord cea mai bună formulă pentru a avea succes în demersul nostru.”, a conchis consilierul DJST Covasna.

***

În luna noiembrie a anului trecut, Centrul de Agrement Pădureni, aflat în subordinea DJST Covasna, a găzduit în premieră proiectul „Curs de formare pentru tineri NEET”, organizat de către Ministerului Tineretului și Sportului. În cadrul evenimentului de atunci, destinat organizațiilor de și pentru tineret, interesate de oportunitățile oferite de fondurile structurale dedicate tinerilor NEET, au fost prezenți consilierul ministrului Fondurilor Europene, Ancuța Vameșu, consilierul secretarului de stat pentru tineret din cadrul Ministerul Tineretului și Sportului, Irina Lonean, dar și Simona Țiparu din partea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și Daniel Popa, din partea Ministerului Fondurilor Europene.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail