Interviu cu președintele Asociației de Tineret ECOU, Alexandru Ujvarosi.

 


Alexandru Ujvarosi – Brezeanu este președintele Asociației de Tineret Ecou – un tânăr plin de idei, entuziasm și pasiune pentru lucrul cu tinerii, alături de care s-a implicat în nenumărate proiecte. Spune că este pasionat, printre multe altele, de chitară, literatură și munte, și se declară cel mai mare fan al trupei Iris, din județ. Dar în spatele acestor mici plăceri de zi cu zi se ascunde un tânăr care și-a dorit să schimbe ceva, să îi ajute la rândul său pe ceilalți tineri să se exprime liber, iar prin munca de voluntariat, pe care o consideră „cel mai performant tip de educaţie nonformală”, dar și prin proiectele derulate, a reușit să facă acest lucru. S-a
implicat în proiecte precum Strategia Naţională de Acţiune Comunitară, Earth Hour sau Verde pentru Cultură, este cofondator al brandului şcolar intitulat Adolescent şi al Festivalului Povestea din Ajun, iar de-a lungul celor peste 15 ani de muncă voluntară a convins sute de tineri să se implice, și să își dorească să aducă schimbări în comunitate.

În cele ce urmează vă prezentăm un interviu cu unul dintre cei mai implicați tineri ai muncipiului nostru.   

– Spune-ne câte ceva despre tine. Cine este Alexandru Ujvarosi și ce pasiuni are el?

– M-am născut în Sfântu Gheorghe, în luna martie a anului 1989. Am parcurs ciclul gimnazial la Şcoala Generală „Varadi Jozsef”, apoi am absolvit Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, unde am studiat profilul matematică-informatică intensiv. După liceu, am plecat pentru patru ani la Bucureşti, unde am studiat la Universitatea Politehnică, la facultatea Automatică şi Calculatoare, specializarea Automatizări şi Informatică Aplicată. Imediat după absolvire, m-am întors în Sfântu Gheorghe, unde m-am angajat şi, în paralel, cu multă muncă de convingere din partea părinţilor, am început cursurile unui master în automatizări la Universitatea Transilvania din Braşov. După un an, am abandonat acest master şi am optat pentru altul, în domeniul telecomunicaţii, pe care l-am absolvit recent, în luna iunie a anului trecut. Chiar am făcut un calcul atunci, am încheiat un ciclu educaţional de 20 de ani de şcoală. În ceea ce priveşte meseria, mă consider extrem de norocos prin faptul că lucrez în domeniul pentru care am studiat, încă de la primul loc de muncă. A fost puţin greu la început, sunt nişte discrepanţe între ceea ce se studiază în facultate şi ceea ce există pe piaţa muncii, dar am avut parte de un mediu de lucru care încurajează dezvoltarea personală, şi colegi foarte răbdători, alături de care am învăţat foarte multe lucruri. În rest, în timpul liber îmi place să merg pe munte, să practic două-trei ore la un instrument muzical (chitară, bas,percuţie), să citesc presă şi literatură, să mă uit la un film sau la desene animate şi să ascult muzică – rock sau folk. Bineînţeles, încerc să mă văd cât mai des cu prietenii, chiar dacă sunt la Bucureşti, Cluj, Braşov sau Sfântu Gheorghe. 

– Dacă nu mă înșel „duci în spate” circa 15 ani de muncă voluntară. De unde pasiunea pentru voluntariat și cum te-a ajutat experiența acumulată în acești ani?

– Mai exact sunt 17 ani. „Microbul” l-am prins prin clasa a patra, când, la iniţiativa bunului meu prieten Emil Pantelimon, ne-am apucat să facem o revistă pe care o scriam de mână, intitulată „Revista Copiilor 2000”, în care copiam diverse articole din almanahurile părinţilor, şi pe care o vindeam colegilor de clasă, cu complicitatea doamnei învăţătoare. Pe atunci, nu cunoşteam sensul voluntariatului, nici nu ştiam că există un astfel de concept – pentru noi era un fel de a ne petrece timpul liber în mod constructiv, să facem ceva. Poate că prima activitate de voluntariat propriu-zis s-a petrecut în clasa a VIII-a, când am organizat o expoziţie de numismatică în scop caritabil. Şi Emil, şi eu eram colecţionari de bancnote şi monede, şi am organizat un spaţiu de expoziţie într-o sală de clasă, după priceperea pe care o aveam pe atunci. Am invitat profesorii, celelalte clase din şcoală şi chiar clase de la alte şcoli. Banii pe care i-am strâns din intrări i-am donat familiei unei colege, care avea dificultăţi în acel moment. Am muncit la acel „proiect” vreo două săptămâni, dar la sfârşit a fost o satisfacţie pe care am simţit-o şi pe care n-o trăisem până atunci – poate că asta este esenţa voluntariatului, aşa cum îl percep şi astăzi. Cumva cred că în acel moment a început să se rostogolească „bulgărele de zăpadă” numit voluntariat – de atunci, practic, am avut parte de tot felul de experienţe care şi-au pus amprenta asupra felului meu de a fi şi modului în care gândesc. Pe lângă asta, am cunoscut o mulţime de oameni frumoşi, iar pe unii dintre aceştia îi numesc astăzi cu drag prieteni. Ca să nu mai spun că tot prin prisma voluntariatului, în liceu, am cunoscut-o şi pe prima mea iubită. Experienţa dobândită e greu de cuantificat. Cert este faptul că voluntariatul m-a ajutat să fiu mai atent în jurul meu, să fiu recunoscător pentru ceea ce am, să fiu mai deschis, mai tolerant şi mai sociabil, chiar dacă eu sunt o fire mai introvertită şi un nativ Peşti, pentru care noul nu este chiar cel mai comod lucru. Prin voluntariat am deprins noţiunile de bază a ceea ce înseamnă comunicarea, munca în echipă, organizarea, respectarea termenelor şi cam tot ceea ce avem nevoie în momentul în care începem să activăm în câmpul muncii. Totodată, am învăţat să tehnoredactez ziare şi reviste, să editez imagini, cum să construiesc o imagine a unui eveniment – tipărit şi online, să scriu comunicate de presă, să întocmesc un raport financiar, să depun declaraţii fiscale, să vorbesc în public, și așa mai departe. Am fost inclusiv în tabere internaţionale, de ecologie, de astrologie, de jurnalism, de marketing, am organizat concursuri de echitaţie, am cântat pe scenă la Zilele Oraşului – am luat contact cu o multitudine de domenii prin voluntariat şi nu îmi imaginez cum altfel aş fi putut face asta.

– La un moment dat în viață toți avem un „mentor”, sau un model pe care ne dorim să îl urmăm, pentru tine cine a fost acea persoană?

– Există acea vorbă care spune: să nu treacă nicio zi fără să înveţi nimic. Parafrazând-o, eu încerc să învăţ câte ceva de la fiecare om pe care îl cunosc, pentru că fiecare din noi suntem unici şi, slavă Domnului, avem ce învăţa unii de la alţii. Bineînţeles, există în jurul meu oameni de la care am învăţat multe, oameni alături de care am crescut şi alături de care m-am format. Aici, din nou, mă simt extrem de norocos, pentru că am avut şansa de a creşte într-un mediu ideal, în etape care s-au succedat perfect. Trebuie să încep cu familia, căci ei îi datorez nu 7 ani,ci aproape 28 de ani „de acasă”. De la sora mea am învăţat că trebuie să munceşti din greu pentru rezultate şi că perseverenţa dă roade oriunde, iar de la părinţi că trebuie să fiu onest, corect, obiectiv, să mă ţin de cuvânt şi să fiu punctual. De la bunici am învăţat să fiu calm şi răbdător. Trebuie să-l menţionez separat aici şi pe bunicul din partea mamei, care mi-a ascuţit ambiţia, pentru că, atunci când eram mic, nu mă lăsa să câştig nemeritat la absolut niciun joc. Apoi, în clasa I, am devenit coleg de clasă şi „năzbâtii” cu Emil Pantelimon, de care se leagă cumva toată povestea aceasta a voluntariatului, căci împreună am început acest drum. În absolut toate proiectele pe care le-am făcut împreună am muncit cot la cot, dar trebuie să recunosc că el era omul cu ideile şi iniţiativa, iar eu eram preocupat de detaliile tehnice. Idei au fost foarte multe şi nu cred că vreuna a scăpat refuzată. Acum, de la această distanţă în ani, pot să spun că pe atunci eram un veritabil „Yes Man”. Nu ţin minte în acel moment să fi avut vreun mentor sau model concret, cert este că am crescut împreună lucrând la proiectele de care vă spuneam înainte. Ajunşi la liceu şi încurajaţi de foarte tânăra dirigintă Torok Adel, ne-am continuat ideea de revistă, însă am relansat brandul – aşa a luat naştere brandul „Adolescent”. Imediat după, cu sprijinul conducerii Colegiului  Național „Mihai Viteazul”, am relansat activitatea în Consiliul Elevilor, formând o echipă nouă şi desfăşurând în trei luni vreo cinci proiecte interne. Totul însă a luat o altă turnură când am cunoscut oamenii extraordinari de la Asociaţia pentru Comunitate – Mădălin Guruianu, Dan Manolăchescu, Daniel Şanta, Cipri Niţu, Tudor Cernea – nişte oameni, care la acea vreme, au avut curajul să lanseze răspicat în comunitatea din Sfântu Gheorghe mesaje de toleranţă, multiculturalitate sau, într-un cuvânt, normalitate. Din acel moment, am început să vedem altfel lucrurile, începea să conteze că te implici în timpul tău liber să faci ceva pentru ceilalţi, îndrăzneam să visăm la mai mult, să facem mai multe, mai diverse, pentru mai mulţi oameni. Începeam să realizăm că suntem membri într-o comunitate multiculturală, cu toate beneficiile şi riscurile ei – pe scurt, deveneam mai conştienţi de rolul nostru individual în comunitate. Nu mai spun că suportul lor a fost extraordinar – nu cred că vă imaginaţi cât de mult conta pentru nişte adolescenţi să aibă în spate nişte „oameni mari” care cred în tineri şi în ideile lor. Acolo a fost „BigBang-ul” dezvoltării noastre ca oameni implicaţi în comunitate. Practic, ne-am dat seama că dacă vrem şi credem, orice este posibil. Aceasta a fost lecţia pe care am învăţat-o de la ei. Cu Mădălin am continuat să colaborăm şi să lucrăm la proiecte şi ne-a ajutat enorm experienţa lui să creştem în amploare toate ideile. Totodată, am început să devenim din ce în ce mai responsabili privind rolul nostru în comunitate şi importanţa promovării pe orice canale a mesajelor de normalitate. În această idee am început lucrul în cadrul Asociaţiei de Tineret Ecou, acum 7 ani, şi aşa am continuat  să credem într-un spaţiu multicultural dominat de idei aplicabile şi credibile, prin care să dezvoltăm tinerii din zonă.

Pe lângă oamenii din jurul meu, am văzut întotdeauna un model în Florian Pittiş, care reprezintă pentru mine simbolul muzicii folk şi rock şi al spiritului liber – din „cauza” lui am avut două episoade de purtat plete. A! Şi sunt cel mai mare fan Iris din judeţul Covasna, cred!

– La fel, corectează-mă te rog dacă mă înșel, provii dintr-o familie de profesori? Cum a fost copilăria ta? Ai simțit o oarecare presiune sau o obligație de a avea cele mai bune note, un comportament impecabil?

– Doar mama este profesoară, a predat timp de 37 de ani limba şi literatura română la aceeaşi şcoală – „Varadi Jozsef”. Tata a fost energetician, cred că de aici mi se trag înclinaţiile spre ştiinţele reale şi tehnică în general. Legat de mama, ea nu a fost doar profesoară, a fost pentru patru ani de gimnaziu chiar profesoara mea şi, mai mult decât atât, diriginte. Vă daţi seama că eram mai atent la ore, dar nimic exagerat din punct de vedere al presiunii. Unii ar spune că mi-a fost uşor, dar vă spun că niciodată nu am fost favorizat, ba chiar din contră, eram sancţionat mai tare la greşeli. Pentru acest exemplu de corectitudine am să îi rămân mereu recunoscător mamei mele.

– Cum a apărut ECOU și cum ai ajuns să fii desemnat președintele Asociației?

– Asociaţia de Tineret ECOU a luat fiinţă în anul 2001, la iniţiativa doamnei profesoare Luminiţa Cornea, şi avea ca scop desfăşurarea de activităţi culturale şi de tineret, în principal susţinerea revistei de literatură ECOU şi a trupei de teatru ECOU. Primul contact a fost prin 2004 când, alături de Emil, am intrat în redacţia revistei. Aşa am intrat pentru prima oară şi în sediul asociaţiei, în care s-au gândit şi pregătit toate proiectele. În redacţie nu am stat foarte mult – eram proaspăt liceeni, adolescenţi, aveam multă energie – am decis să ne continuăm proiectul „Adolescent” separat. Apoi, cum vă povesteam înainte, am activat în Asociaţia pentru Comunitate o perioadă. Din păcate, acolo se cam răciseră relaţiile, astfel că am căutat un cadru în care să putem să ne desfăşurăm proiectele. Îi suntem recunoscători doamnei Luminiţa Cornea că a avut încredere în nişte tineri şi ne-a acordat sprijinul Asociaţiei de Tineret ECOU. Asta se întâmpla prin 2010, dacă îmi aduc bine aminte. După doi ani în car
e am avut multe reuşite, doamna Cornea a spus că nu mai doreşte să continue la conducere şi că are încredere în noi şi în proiectele noastre, astfel că a fost convocată Adunarea Generală a Asociaţiei în 2012, an în care mi-am terminat şi eu studiile la Bucureşti şi am revenit în oraş. După acea şedinţă, am devenit preşedintele asociaţiei.

– Te-ai implicat în foarte multe proiecte și ești cofondator al brandului şcolar intitulat Adolescent şi al Festivalului Povestea din Ajun. Vorbește-mi puțin despre proiectele acestea, care este proiectul tău de suflet?

– Cel mai vechi proiect este Revista Adolescent, care îşi are rădăcinile în anul 2000, cum vă povesteam anterior. Îşi atinge apogeul prin 2006, când existau redacţii în fiecare liceu din oraş, şi se finalizează prin 2007, când am convertit revista la o pagină într-un săptămânal local. Practic, prin revistă am creat brandul Adolescent, care a mai însemnat un concurs de miss şi festivalul de colinde care astăzi se numeşte Povestea din Ajun. În liceu, în paralel cu dezvoltarea brandului Adolescent, lunar participam la o activitate din cadrul SNAC (Strategia Națională de Acțiune Comunitară – n.red), proiect prin care petreceam timp cu copii de la şcolile speciale din judeţ în diverse acţiuni (ieşeam la iarbă verde, faceam excursii, împodobeam bradul etc). Îi mulţumesc pe această cale doamnei profesoare Elena Suncă, fără de care acest proiect nu ar fi existat timp de atâţia ani. Toate astea se întâmplau în perioada liceului, timp în care am activat şi în Consiliul Elevilor. De aici a pornit Festivalul de colinde Adolescent, în anul 2006, cu o scenă micuţă de lemn şi un program de 3 zile. La cea de-a patra ediţie, când are loc şi „ieşirea în lume” a festivalului, se petrece şi schimbarea denumirii în Povestea din Ajun. Tot prin 2007 a început şi Saint George City of Debate, care între timp a deţinut recordul de cea mai amplă competiţie de dezbateri academice pentru liceeni din ţară şi, spunem noi, din Europa. Un proiect important ca impact în Sfântu Gheorghe a fost şi Seri Albastre, conceput şi coordonat de Emil, prin care am promovat tinerii artişti din oraş, cu mijloace tipărite, online, media, multimedia, după cum vedeam şi noi la cei „mai mari”. Din 2008, am preluat ideea lansată în Australia, de a stinge luminile pentru o oră – Earth Hour, lucru pe care îl facem în luna martie, an de an de atunci. Mădălin a reuşit chiar să convingă municipalitatea să stingă lumina în tot centrul oraşului, iar Sfântu Gheorghe a fost printre primele oraşe care a aderat la această mişcare. Prin 2009, pe domeniul fostului Centru de Cultură Arcuş, am făcut câteva activităţi „Verde pentru Cultură”, prin care estetizam parcul, lacul şi livada. Din 2010 suntem partenerii HARIT în organizarea Cortului de Tineret la Zilele Oraşului, un loc care reprezintă exact crezul nostru – tineri români şi maghiari, împreună. Tot în 2010, am început secvenţa galelor „Viitori Lideri ai Comunităţii”, prin care îi încurajăm pe cei care termină liceul să îşi continue studiile şi să se întoarcă, oricând, acasă. Am mai avut o serie de evenimente desfăşurate sub egida Zilele Ecou, unde am avut piese de teatru, operetă, concerte de muzică orchestrală, și așa mai departe. Pe lângă aceste proiecte „multianuale”, am fost parteneri ai festivalului de film documentar One World Romania, am coorganizat Festivalul Internaţional de Teatru Atelier în 2015, am coorganizat Festivalul Zamfir în 2013 şi am încercat să aducem cât mai multă cultură pentru publicul din Sfântu Gheorghe – spectacole cu Radu Beligan, Ion Caramitru, Peter Sarik, Stela Popescu, Opereta Naţională, Opera Comică pentru Copii, Teatrul Naţional. Totodată, am reuşit să facem şi proiecţii de filme româneşti, alături de protagoniştii lor – „Aferim”, „De ce eu”, „Poziţia copilului”. Şi să nu uităm de tineri, pentru ei am adus concerte ale unor trupe în vogă: Robin and the Backstabbers, Whisperblast, Popas Band. Şi ca să aduc aminte de cel mai recent proiect, care va continua şi anul acesta, prin Bursele Covalact Ecou am premiat 10 tineri liceeni cu câte 1500 lei, pentru performanţele lor. Bineînţeles, toate acestea nu erau posibile fără munca a sute de voluntari care s-au implicat de-a lungul timpului şi fără susţinerea financiară din partea municipalităţii, dar mai ales a companiilor locale.

– De unde a pornit ideea Poveștii din Ajun? Care este scopul acestui proiect și câte persoane sunt implicate?

– Cum spuneam înainte, Povestea din Ajun a luat naştere în 2006, sub forma Festivalului de Colinde Adolescent. Atunci am avut trei zile de program, pe o scenă micuţă amplasată în curtea Colegiului Național „Mihai Viteazul”. Nu a fost mare lucru, dar era prima experienţă de organizare pentru nişte puşti de 16 ani. Ne-am ambiţionat însă, iar anul următor am încropit cel mai mare brad de lumini pe care l-am văzut eu vreodată în oraş: avea 14 metri înălţime şi vreo 25.000 de beculeţe. Eram câţiva băieţi care stăteam în frig, la şcoală, pe la 3 noaptea şi legam beculeţele. La a treia ediţie ne-am axat pe programe auxiliare, pe lângă scenă, aveam ceai cald, cozonac, tronul lui Moş Crăciun, librărie și așa mai departe. Până atunci, scopul era simplu, să sărbătorim venirea Crăciunului, prin colinde. Când s-a produs schimbarea numelui în Povestea din Ajun, scopul s-a „maturizat”, a devenit festivalul întregii comunităţi locale. Astfel, a trebuit să creştem nivelul de organizare de la an la an, şi eu cred că a ieşit extrem de bine. Amintesc aici câţiva artişti care au venit la Sfântu Gheorghe în cadrul festivalului: Felicia Filip, Gheorghe Zamfir, Ştefan Hruşcă, Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Alexandra Uşurelu, sau Mike Godoroja. Şi cred că apogeul tuturor activităţilor de voluntariat, din punct de vedere al efortului de organizare, a fost concertul de la Sala Sporturilor al lui Ştefan Hruşcă, unde au fost aproximativ 1500 de oameni prezenţi. Dar în total, în cele 11 ediţii, nu aş putea estima publicul, probabil tinde spre 7-8000. Pot să estimez însă numărul de voluntari implicaţi de-a lungul celor 11 ani: peste 500.

– Cât de important este să faci voluntariat? Se mai implică tinerii în ziua de azi?

– Pentru mine a fost foarte important şi m-a ajutat foarte mult faptul că am ajuns să fac voluntariat. De aceea nu pot fi obiectiv şi trebuie să spun că este extrem de important pentru oricine. După părerea mea, este cel mai performant tip de educaţie nonformală. Posibilităţile sunt practic nelimitate, poţi alege să activezi în cam orice îţi doreşti. Prin voluntariat îţi valorifici resursele cele mai importante pe care le ai când eşti tânăr: energia şi timpul. Aceste resurse le transformi în experienţe, cunoştinţe şi relaţii noi. Poate părea că implicarea voluntară este pierdere de vreme, că e „pentru fraieri”, dar rezultatele se vor vedea în timp. Cine ştie? Poate ajungi să descoperi prin voluntariat o pasiune de care habar nu aveai, sau îţi poţi descoperi un crez în viaţă, ori poţi lua o decizie privind cariera pe care vrei să o urmezi. Este o vorbă care se aplică 100% şi în cazul voluntariatului: lucrurile frumoase se întâmplă atunci când ieşim din zona noastră de confort. Referitor la tinerii din Sfântu Gheorghe, jos pălăria! Dacă vă aduceţi aminte, spre finalul anului trecut, exista o statistică conform căreia în judeţul Covasna proporţia numărului de voluntari la totalul populaţiei este cea mai mare din ţară. Şi asta se vede şi în Asociaţia noastră. Avem cred că în fiecare an 80-100 de voluntari care se implică în proiectele noastre şi în alte proiecte de voluntariat din alte oraşe. Din punctul acesta de vedere, tinerii noştri sunt foarte implicaţi!

– Cam cât timp îți ocupă implicarea în activitatea de tineret?

– Niciodată nu calculez, mi-ar fi greu. Depinde foarte mult de activităţi, la proiectele mai mari pregătirea durează destul de mult, iar evenimentul în sine cere implicare 100% – acolo timpul devine mai nerăbdător, ca să parafrazez o replică celebră. Mai sunt activităţi de organizaţie, şedinţe, pregătirea de documente, mai facem câte o împrospătare a sediului şi, mai rar, câte un team building. Ca să dau totuşi o cifră, estimez o oră – două pe zi, în medie. În timpul evenimentelor, mai mult de 8 ore, dar nu mai mult de 24 de ore pe zi.

– Este generația actuală cu mult diferită față de generația noastră?

Îmi vine şi mie greu uneori să cred, dar există deja 10 ani diferenţă între mine şi actuala generaţie de liceu. Este bine să existe diferenţe între generaţii şi, în opinia mea, nu avem decât de învăţat din asta. Şi ei, cei tineri, şi noi, cei mai puţin tineri. Important este să găsim soluţii pentru a-i ajuta pe ei să se afirme, să se dezvolte, pentru ca ei la rândul lor să îi formeze pe alţii. Eu sunt un optimist incurabil şi cred că vor exista în fiecare generaţie oameni extraordinari, care trebuie încurajaţi să performeze. Dacă vă gândiţi la diferenţe în ceea ce priveşte interesul pentru şcoală, pentru societate – da, s-ar putea să existe un grad mai scăzut de interes, dar la orice efect există o cauză. Bombardarea cu informaţii inutile, promovarea de modele nu chiar sănătoase au efectele lor. În opinia mea neprofesionistă, şcoala, aşa cum este ea în acest sistem educaţional, devine din ce în ce mai depăşită. Dar tocmai aici intervine voluntariatul. Educaţia nonformală trebuie să completeze educaţia formală din şcoală, și există interes din plin pentru acest lucru. Şi există şi tineri extraordinari, care se implică extrem de activ, cu care este o plăcere să lucrezi. Eu sunt recunoscător că am un mediu format din astfel de tineri, mă forţează să rămân tânăr şi asta este excelent!

– Unde te vezi în viitor, peste 10 ani să zicem? Probabil vei vrea la un moment dat să predai ștafeta altcuiva.

– Întrebarea aceasta îmi creează dificultăţi întotdeauna. Voi continua să lucrez în domeniul în care am studiat, îmi place foarte mult pentru că mediul de lucru este dinamic, în fiecare zi învăţ ceva nou şi asta mă motivează. De asemenea, mi-e greu să cred că voi scăpa de pe o zi pe alta de acest „microb” numit voluntariat, dar probabil voi reduce puţin cota de implicare. Nu pentru că nu mai doresc, ci pentru că la un moment dat este bine să faci un pas în spate pentru a-i lăsa pe alţii, care vin cu altă energie şi cu alte idei. În ceea ce priveşte Asociaţia de Tineret ECOU, plănuim de ceva vreme o predare de ştafetă, probabil se va petrece în viitorul apropiat. Noul preşedinte va fi un om tânăr, cu o mai mare experienţă de organizaţie, cu multă energie şi cu planuri mari de viitor. Nu vreau să dau nume, vom anunţa la momentul oportun această schimbare. Tot referitor la predarea ştafetei, anul acesta vom organiza Saint George City of Debate cu un manager nou, în persoana lui Vlad Vidican, şi suntem foarte motivaţi să facem un super eveniment pentru toţi participanţii. Trebuie aici să transmit deja mulţumirile către compania Covalact, care şi anul acesta va fi partener principal al evenimentului.

– Și la final, ce mesaj le transmiți tinerilor?

– Să aibă curaj să îşi urmeze visurile, să creadă în ei înşişi, să aibă răbdare, să pună suflet în tot ceea ce fac! Să se implice şi să experimenteze lucruri noi, pozitive şi constructive, care să îi ajute să se dezvolte. Să folosească din plin avantajul generaţiei lor, de a avea informaţia oriunde la îndemână. Şi bineînţeles, La mulţi ani!

A consemnat Ioana Ardeleanu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail