Ne întrebăm adesea de ce unii semeni de-ai noştri se manifestă atât de violent, de inuman sau de greşit. Ne întrebăm, de asemenea, de ce unele popoare sau seminţii ale pământului pornesc războaie de cucerire, de asuprire şi exploatare a naţiilor cucerite, şi încercăm să dăm diverse explicaţii acestui fapt, pentru că nu este suficient să considerăm că apologeţii războiului sunt determinaţi în acţiunile lor doar de setea de putere şi mărire, ci există o cauză mult mai adâncă, ce ţine de structura lor spirituală. În acest sens vom aduce ca argument un articol apărut în revista COSMOS, Nr.1 din 1999, organul de presă al Institutului Martinus din Copenhaga.
Deşi titlul articolului ar da impresia cititorului că tema tratată ţine de religie, e bine să precizăm că de fapt ea este mai mult filozofică, articolul de faţă fiind doar un exemplu din „analizele cosmice” ale lui Martinus, autorul monumentalei lucrări „Imaginea lumii eterne”, deja publicată în şase volume. Pentru o mai bună înţelegere a textului, vom reda în traducere şi punctul de vedere al redactorului revistei COSMOS, Ejnar Hjorth, din acea vreme:
„Necesitatea răspândirii cunoaşterii despre analizele cosmice este mare, mai ales când omenirea suferă în continuare din cauza războaielor, bolilor şi crizelor economice.
Pentru oamenii gânditori este de neînţeles de ce viaţa este aşa, şi lor le lipseşte speranţa pentru o viaţă mai bună. Bineînţeles că cosmologia nu schimbă situaţia în lume, dar ea poate schimba atitudinea de viaţă a omului individual şi-i dă o consolare. Cosmologia oferă oamenilor avizi de cunoaştere cea mai luminoasă şi optimistă explicaţie despre misterul vieţii.
Articolul „Oare cosmologia este un mod de a gândi lipsit de sentiment” şi articolul despre „Trei tipuri umane…” arată că nu toţi oamenii sunt pregătiţi să accepte cosmologia.
Dar aceasta nu înseamnă că noi nu trebuie să-i respectăm pe aceştia la fel ca pe prietenii noştri. Este un aranjament divin faptul că există multe religii şi sisteme politice pentru toate categoriile de oameni.
Intoleranţa religioasă este un sentiment care se găseşte adesea în religiile tradiţionale. Dacă înţelegem cosmologia, noi nu putem accepta acest sentiment. Sentimentele de toleranţă, înţelegere şi iubire sunt legate de cosmologie”.
Deci să vedem felul în care gânditorul Martinus îşi exprimă punctul de vedere referitor la existenţa celor trei tipuri umane în societatea contemporană:
Foto – Silviu Ipătioaei- M.D.C
„Omenirea poate extermina tot ce este viu
Omul obişnuit nu înţelege uşor acea soartă întunecată în care se află omenirea în prezent. Fără îndoială, noi nu putem evita faptul că actuala stare a oamenilor cuprinde atâţia factori periculoşi, încât întreaga omenire ar risca să se extermine, dacă acest lucru ar depinde numai de oamenii înşişi. Ei sunt atât de evoluaţi în tehnică şi chimie, încât sunt capabili să extermine practic tot ce este viu pe pământ.
Destinul şi scopul pentru omenire făcute de către o putere mai înaltă
Puterea şi voinţa omenirii absolut nu sunt singurele care hotărăsc cu privire la viaţa pe pământ. Omenirea n-a creat globul pământesc sau drumul lui în spaţiu printre stele. Ea n-a fixat mişcările de rotaţie ale globului pământesc şi deci nici anii, zilele şi nopţile lui, timpul şi spaţiul lui. Ea, de asemenea, n-a fixat nici forma, climatul, substanţa şi atmosfera globului pământesc. Omenirea n-a fixat nici continentele şi mările lui, formele lui speciale de viaţă micro, plantă şi animală.
Oare acest uriaş proces creator nu este chiar logic? – Oare într-o stare finală unele dintre aceste creaţii din natură nu înseamnă bucurie şi binecuvântare pentru fiinţele vii? – De fapt, oare nu şi propriul nostru organism este o dovadă indiscutabilă a faptului că acest proces creator este sută la sută logic? – Oare nu datorită lui noi putem auzi, vedea, mirosi, gusta, simţi, gândi şi crea? – Oare acest lucru nu este valabil şi pentru animale? – Oare nu au şi ele un organism care chiar, pe cât este posibil, în cel mai înalt grad este construit şi format pentru a folosi cât mai bine în acele forme de viaţă şi natură speciale, în care se află în prezent originea lui? – Când în acest fel toate realităţile din natură final create sunt cu adevărat bucurie şi binecuvântare pentru fiinţe vii, atunci pentru un cercetător evoluat se arată ca fapt, că tocmai acea binecuvântare pentru fiinţele vii este scopul pentru orice creare, orice existenţă şi viaţă de orice fel.
Accidentele şi suferinţele sunt un rezultat al stării nefinite a omenirii
Aici, pe pământ, totuşi există o mulţime de întâmplări sau procese de creaţie care nu par a fi bucurie şi binecuvântare pentru fiinţe vii, ci le dau acestora mari greutăţi şi suferinţe, ba chiar sunt o sabotare împotriva vieţii şi au aspectul unui rău. Singura cauză posibilă a acestui fapt este că el este rezultatul unor stări şi întâmplări nefinite. Când oamenii mint, fraudează, fură, şicanează şi jenează pe aproapele lor, poartă război, torturează, schilodesc, asasinează şi ucid, şi ei înşişi sunt nefericiţi, se află într-o stare de suferinţă şi tristeţe, invaliditate, sărăcie şi mizerie, atunci cauza este faptul că mintea sau structura lor spirituală absolut nu este complet evoluată. Acea minte sau structură spirituală n-a ajuns în stadiul final, unde originea ei poate fi, numai într-un procentaj de sută la sută, bucurie şi binecuvântare pentru fiinţe vii sau poate împlini acţiunea de „a iubi pe Dumnezeu mai presus decât toate lucrurile şi pe aproapele său ca pe sine însuşi” (Mat.22.37), aceasta însemnând acelaşi lucru cu a fi „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (Gen.1.26).
Fiecare însuşi este cea mai profundă cauză a propriei sale sorţi
A fi „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, acesta este scopul pentru acel proces evolutiv lung, în care se află omenirea. Şi pentru cercetătorul evoluat acest lucru se arată ca un fapt prin intermediul multor trepte evolutive, care se află într-o succesiune cronologică, şi pe care se află oamenii pământului. Noi vedem că, în mod gradat, acele trepte ale evoluţiei au ajuns de la omul natural primitiv înainte către oamenii culturali cei mai progresişti în umanism şi intelectualitate. Noi vedem că foarte delicat şi de neremarcat acele trepte evolutive trec una în alta. Pentru a înţelege aceasta, desigur că trebuie să învăţăm a înţelege principiul renaşterii sau reîncarnării, care condiţionează că evoluţia are loc printr-un şir de vieţi pământene fizice. După înţelegerea principiului reîncarnării, se ajunge la o înţelegere despre formarea sorţii oamenilor, şi se înţelege că noi înşine suntem cea mai profundă cauză a propriei noastre sorţi. Astfel noi ajungem la înţelegerea despre faptul că pentru mare parte din soarta noastră actuală noi înşine am creat cauza în vieţi anterioare şi, ca urmare, fiecare dintre noi este stăpânul propriei sale sorţi.
Trei tipuri umane care caracterizează soarta actuală a omenirii pământene
Când fiinţele vii trebuie să străbată atâtea suferinţe şi atâta întuneric al vieţii cum se întâmplă de fapt, deci scopul este ca, prin intermediul experienţelor care urmează, să primească înţelepciune şi intelect pentru a crea cauzele acelor efecte care sunt exclusiv o soartă de fericire şi bucurie sau acea lumină a vieţii total adevărată şi reală care face fiinţa „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (Gen.1.26).
În textul următor şi pe baza considerentelor prezentate deja, noi vom observa trei tipuri umane care, după starea lor specială, caracterizează soarta omenirii. O informare despre coeficienţa celor trei tipuri umane în soarta omenirii este posibil să poată folosi multora dintre acei oameni care caută adevărul despre viaţă şi cauza acelei atmosferi răspândită de război şi înarmare, care acum sabotează mare parte a fericirii şi bucuriei pentru existenţă a oamenilor pământeni.
O origine vie în spatele tuturor proceselor creatoare ale naturii
Deja am văzut în textul anterior că marele proces al creaţiei, care ne înconjoară, este sută la sută logic. Acest proces, care cuprinde transformarea oamenilor în fiinţe finite, are numai scopul de a fi bucurie şi binecuvântare pentru fiinţe vii. Când există un astfel de scop pentru grandiosul sau giganticul proces creator al naturii, atunci acest lucru arată ca pe un fapt pentru cercetătorul matur, că există o dorinţă şi o voinţă pentru a conduce acel plan înainte spre victorie. Şi existenţa unei voinţe arată ca pe un fapt că acea voinţă are un posesor. O voinţă nu este o realitate de sine stătătoare care poate atârna liber în aer sau poate fi un rezultat al unui „nimic”. Noi vedem că ea alcătuieşte un plan logic, dar un plan logic poate fi numai un rezultat al unei gândiri, şi o gândire poate exista numai ca o exprimare a unei minţi sau conştiinţe. Acea gândire, care se realizează în procesele de creaţie ale naturii, deci arată unui cercetător matur că există o voinţă, o gândire şi prin urmare şi o origine gânditoare sau conştientă în spatele proceselor de creaţie ale naturii, iar prin aceasta şi în spatele celor ale întregii omeniri şi în spatele stării sorţii ei realizată prin intermediul acesteia.
Naşterea unei noi culturi mondiale
Fără îndoială, acea voinţă este superioară proceselor de creaţie ale oamenilor, şi deja a devenit un fapt pentru noi, că scopul ei este de a transforma oamenii pământului în „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (Gen.1.26), în cea mai înaltă formă de fericire şi bucurie pentru existenţă. De aceea noi nu avem nevoie să ascultăm numeroasele spuse ale oamenilor pământeni despre exterminarea omenirii, despre pieirea globului pământesc sau despre procesesle de salvare cu ajutorul „farfuriilor zburătoare” şi a oamenilor de pe alte planete. De asemenea, nu trebuie să ne temem de pieirea globului pământesc prin intermediul oricăreia dintre constelaţiile traiectoriilor planetare, aşa cum unii astrologi şi mistici anunţă acum oamenii. Este adevărat că în prezent planetele se află într-o constelaţie foarte rară, şi că din cauza radiaţiei de forţă a ei ele se influenţează una pe alta mai mult sau mai puţin. Acea influenţă are absolut numai o influenţă coeficientă asupra vieţii pământului, dacă niciuna dintre planete nu deviază de la traiectoria sa obişnuită, şi în prezent nu se vede un astfel de risc. Fără îndoială, pământul se află într-o criză întunecată, dar acea criză nu este o stare neobişnuită. De fapt, este cuprins în planul de creaţie al lui Dumnezeu faptul că oamenii trebuie să trăiască efectele propriilor acţiuni greşite. Dar această stare de întuneric înseamnă în mod sigur durerile naşterii unei noi epoci mondiale, care deja a început în multe domenii.
Ceea ce se va întâmpla în noua epocă mondială
În acea epocă nouă, războiul, sărăcia şi mizeria de orice fel vor fi înlăturate puţin câte puţin. Omenirea va deveni după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Gen.1.26). Toate statele de pe pământ se vor uni într-un regn, iar omenirea va deveni o singură turmă cu un singur păstor. Atunci religiozitatea omenirii nu va mai fi bazată pe instinct sau numai pe credinţă, ci pe ştiinţă, fapte şi realitate. Toţi vor avea curajul să recunoască viaţa lui Dumnezeu, care apare pretutindeni şi în toţi.
Cei care vor ajunge la rezolvarea sorţii omenirii
Cum se poate şti că stadiul menţionat va fi rezultatul fianl al sorţii omenirii? – Nu este foarte greu să ajungi la recunoaşterea acestui lucru, dacă noi cercetăm sau observăm omenirea. Dacă noi nu mai suntem legaţi prin instinctul religios de dogmele religioase transmise şi destinate tocmai pentru oamenii credinţei şi nu ai ştiinţei, şi noi de asemenea nu suntem legaţi de materialism, ci suntem evoluaţi din punct de vedere uman, deci noi inevitabil aflăm acea rezolvare a sorţii omenirii, care este tratată în textul anterior.
Omul natural sau omul animalic
Dacă noi observăm omenirea, inevitabil primim o confirmare a faptului că oamenii ei se află în scala unor trepte evolutive care se întind chiar de la primitivism şi înainte spre un anumit grad de intelectualitate. Şi acest lucru se poate exprima ca epocă evolutivă de la „omul natural” la „omul cultural”. Omenirea pământului este alcătuită dintr-un număr foarte mare de „oameni naturali”, aceasta însemnând oameni care şi-au trăit viaţa mai ales în junglă şi atât a rămas după aceea în evoluţie, că numai aici, în secolul al douăzecilea sunt introduşi în cultura modernă şi de aceea este firesc că această cultură este neobişnuită şi grea pentru acei oameni. De-a lungul tuturor vieţilor lor anterioare ei au trăit într-o formă de viaţă care, la fel ca cea a animalelor, era bazată aproape exclusiv pe instinct. Acel instinct le-a spus că există potentaţi invizibili. În fantezia lor, ei le-au conceput ca spirite, zei şi diavoli. Acele imagini au devenit dogme religioase autoritare comune, legi sau instrumente călăuzitoare pentru numeroase triburi. Acei oameni încă se aseamănă mult cu animalele. Funcţiile conştiinţei lor se realizează în special prin intermediul capacităţii instinctuale şi a energiei grele. Acolo capacitatea energiei grele este, între altele, capacitatea lor războinică şi de ucidere, pentru că sentimentul lor încă nu le dă o reacţie cu adevărat umană. De aceea ei trăiesc în război, ură şi răzbunare. Capacitatea inteligenţei lor este foarte mică, aproape latentă. De aceea ei nu au o ştiinţă şi deci trăiesc într-o lume a subsimţirii şi a superstiţiei primitive. Mijloacele lor fizice sau uneltele ajutătoare în viaţa de fiecare zi sunt foarte simple şi primitive. Acest tip uman încă apare ca „om animalic”.
Cauza unei sorţi crude pentru oamenii culturali
O mare parte a oamenilor pământeni încă aparţin categoriei oamenilor animalici, şi ceilalţi oameni de pe pământ au devenit dependenţi de acei oameni naturali, pentru că vieţile lor s-au împletit. Datorită inteligenţei şi a mijloacelor militare superioare, oamenii culturali i-au umilit pe acei oameni, le-au cucerit ţările şi s-au îmbogăţit asuprindu-i pe aceştia. De aceea aici se evidenţiază că acea deviaţie de la iubirea faţă de aproapele în raport cu cele mai slabe fiinţe ale omenirii devine, pentru o perioadă lungă, o cauză inevitabilă a unei sorţi crude pentru înşişi oamenii asupritori. De aceea, prin starea specială a gândirii lor şi a concepţiei de viaţă, oamenii culturali înşişi au creat cauza viitoarei sorţi neplăcute.
Starea mentală a omului cultural obişnuit
Ce diferenţă se află între aşa-numitul „om cultural” modern cu atitudine războinică şi „omul natural” sau „animalic”? – Ceea ce l-a ridicat pe „omul cultural” deasupra „stării mentale animalice” este absolut numai evoluţia inteligenţei lui mai progresistă. Aici trebuie să atragem atenţia că sub noţiunea „om cultural” se află două specii de tipuri umane. Diferenţa între ele este că, sub aspectul evoluţiei, primul se află mai în progres faţă de celălalt. În primul rând să privim acest tip de oameni, care este cel mai răspândit, şi care este puterea stăpânitoare în omenire. Această stare mentală general valabilă a tipului modern de om cultural funcţionează într-un grad înalt cu ajutorul instinctului degenerativ şi al energiei grele intelectualizată, iar în apariţia sa cea mai rea el este aproape lipsit de un sentiment uman. Instinctul aflat în degenerare, care a realizat efectiv religiozitatea lor, al cărui ultim pas a fost stimulat într-o direcţie umană către religiile mondiale umane, creştină şi celelalte, acel instinct puţin câte puţin şi-a pierdut influenţa.
Cauza pentru care unii oameni au devenit materialişti şi atei
Într-un anumit grad, pe acea treaptă evolutivă, acea cauză este inteligenţa aflată în evoluţie foarte accelerată. Dogmele religioase îndrumătoare n-au fost destinate pentru oameni cu o evoluţie a inteligenţei şi cu o înclinare spre cercetare puternică. Acolo acele dogme au fost foarte nemulţumitoare. Ele erau chiar de neacceptat. De aceea omul a pierdut capacitatea de a crede în ceva care nu era posibil de dovedit pentru inteligenţă ca fapt real. Nu este posibil de dovedit rezultatele religioase absolute doar pentru inteligenţă. Este necesară o evoluţie a unei alte capacităţi de simţire, care încă se mai află departe de treptele evolutive ale acelor oameni, şi de aceea ei au devenit materialişti.
Oamenii au ajuns la o putere gigantică asupra forţelor naturii
Mulţi dintre materialişti au pierdut complet capacitatea de a crede într-o explicaţie despre rezultate spirituale înalte ale vieţii. Ei au devenit atei, dar adevăraţi giganţi în putere intelectuală şi cunoaştere. Aici nu e nevoie să vorbim despre acea uriaşă mulţime de bunuri practice, tehnice şi chimice pe care omul inteligent sau ştiinţa le-a oferit oamenilor. Prin aceasta ei au ajuns la stăpânire asupra unor forţe care sunt de milioane şi milioane de ori mai puternice decât este necesar. Fără acel gigantic surplus de forţe, lumea ar putea deveni foarte bine un glob pământesc perfect pe care n-ar putea avea loc nici război, nici duşmănie, o lume în care toţi îi iubesc pe toţi, în loc de cum se întâmplă acum, când toţi se războiesc cu toţi. Ce trebuie să facă omul cu ajutorul acelei imense mulţimi de forţe, în comparaţie cu care el însuşi este aproape numai o fiinţă liliputană? – Aceasta este ca o imagine cu o muscă ce a primit capacitatea de a face să explodeze o casă. În ce fel omul liliputan tratează acum acea forţă gigantică asupra căreia el a devenit stăpân? – Cum îşi foloseşte omul puterea depinde de modul în care este combinată mintea sau conştiinţa lui. În politica mondială dominatoare în prezent, noi putem vedea că ea este realizată de către oameni a căror conştiinţă este combinată mai ales prin intermediul energiilor instinctuală, grea şi inteligentă, dar şi cu un sentiment care nu are o energie umană specială. Acest lucru nu împiedică faptul că în politica mondială se află oameni cu un sentiment uman, dar ei nu deţin puterea. Nu ei sunt conducătorii. În cel mai bun caz ei pot numai să participe la o îmblânzire a crudei şi egoistei politici militare naţionale, pe care o practică omul instinctual, cu greutate şi inteligent, şi în cel mai rău caz sută la sută în ceea ce priveşte costul altor popoare şi state.
Conştiinţă diabolică
Efectiv omenirea a trăit experienţa celor mai frapante exemple ale formei de stăpânire dictatorială ale omului cu instinct neomenesc, cu greutate şi cu o inteligenţă incipientă. Oare noi n-am văzut o astfel de formă stăpânitoare asuprind complet orice morală, religie, libertate şi gândire independentă? – Oare noi n-am văzut-o torturând şi chinuind oameni până la moarte în lagăre de concentrare şi încăperi destinate uciderii? – Oare noi n-am văzut-o exterminând intenţionat chiar un întreg popor de pe pământ? Şi oare în altă situaţie noi n-am văzut chiar cum instinctul, energia grea intelectualizată şi sentimentul inuman au creat o teroare totală, moarte şi pieire a locuitorilor a două mari oraşe? – Toţi bărbaţii, femeile, copiii, membrii de familie, prieteni şi cunoscuţi au fost exterminaţi sau au supravieţuit cu cele mai groaznice suferinţe, cu cele mai de plâns invalidităţi şi cu răni nevindecabile întreţinute de o radioactivitate zgârâind şi arzând în mod constant în organismele lor.
Cauza războiului, a suferinţelor şi întunericului care au urmat, a fost deci un tip de om cu o combinaţie specială a energiilor mentale în psihic. Aşa cum am menţionat deja, instinctul lui religios este în degenerare, iar acest lucru înseamnă că el nu mai este capabil să creadă în prescripţiile îndrumătoare religioase despre iubirea faţă de aproapele. După aceasta, energia grea, energia urii şi a mâniei, este mai mult sau mai puţin conducătoare în minte. Pentru că oamenii de acest tip încă mai au doar un sentiment primitiv, ei în aceeaşi măsură sunt inumani. Ei sunt foarte egoişti şi repede se simt ofensaţi. Ei aproape nu pot ierta din cauza unei ofense, dar mai mult sau mai puţin au atitudinea de a întoarce ofensa sau a se răzbuna. Deoarece inteligenţa lor este mai mult sau mai puţin progresistă în evoluţie, ei devin capabili de a-şi intelectualiza modul de a acţiona în favoarea satisfacţiei lor egoiste. Tocmai acest tip de oameni au condus ţările în război, au asuprit alte popoare şi au exploatat valorile lor naturale. Acest tip în formă pură nu are niciun fel de scrupule. El nu are conştiinţă şi niciun sentiment de morală mai înalt, la fel cum el nu are niciun sentiment de omenie. Prin urmare, el este capabil să folosească cea mai groaznică tortură şi metodele lipsite de scrupul pentru a-şi satisface lăcomia inumană, indiferent câtă jale, suferinţă, moarte şi pieire cauzează aceasta altor oameni. Un astfel de tip uman absolut nu este un om cultural adevărat. Ceea ce într-un anumit grad îl ridică deasupra omului natural este deci incipienta lui capacitate intelectuală. Pentru că el este inuman şi fără Dumnezeu, îşi poate folosi inteligenţa numai prin realizarea urii sau energiei urii sale şi prin satisfacerea avidităţilor sale egoiste şi duşmănoase. De aceea el ovaţionează militarismul şi războirea de orice fel, înarmarea şi crearea celor mai groaznice arme nucleare sau bombe atomice şi cu hidrogen. Un om cu o asemenea structură mentală nu este, aşa cum s-a menţionat anterior, un om cultural adevărat. Dar el nu este nici un om natural. Faţă de acesta acea fiinţă este prea superioară în puterea şi cunoaşterea materială. Deoarece el ovaţionează principiul puterii, torturii, asupririi şi exterminării împotriva duşmanilor săi, deci el este total împotriva celor mai nobile sentinţe instructive sau prescrieri al căror ţel este de a-l iubi pe Dumnezeu mai presus decât toate lucrurile şi pe aproapele său ca şi pe sine însuşi. Un tip uman care în acest fel este împotriva celei mai nobile conduite, modul de viaţă după chipul lui Dumnezeu (Gen.1.26), poate fi exprimat numai ca „om diabolic”.
Oameni ai păcii sau oameni cristici incipienţi
Nu este greu să vezi că niciodată tipul de om animalic nu va putea crea pace în lume. Este absolut necesar alt tip de om. Dar acel tip de om a început să apară deja cu mult timp în urmă. El nu este atât de numeros ca şi omul diabolic, care fără îndoială există într-o majoritate foarte mare şi superioară. Fără acel tip uman nou, omul diabolic sau războinic ar crea un cataclism sau o epocă a Judecăţii de apoi, care ar fi încă şi mai groaznică decât cea în care se află oamenii în prezent. Deci există trei tipuri umane în omenirea pământeană. Nu există limite precise între ele. De fapt, omul diabolic a evoluat din stadiul de om natural, şi mulţi încă se află în evoluţie într-o formă mijlocie între omul natural şi omul diabolic. Mai există şi mulţi care cu mult timp în urmă, în alte vieţi, au trecut prin stadiul culminant al unei conştiinţe diabolice fără ca ei să fi terminat acea stare a conştiinţei. Aşadar, ei sunt o formă de mijloc între o conştiinţă diabolică şi omul final „după chipul lui Dumnezeu” (Gen.1.26), pe care noi să-l numim „omul divin”. – Când se află oameni care sunt o formă mijlocie între o conştiinţă diabolică şi o conştiinţă divină, deci cauza este că în conştiinţa lor ei fac să evolueze o capacitate umană, prin faptul că ei au trăit efectele unei mari părţi a acelor suferinţe pe care le-au cauzat ei altor fiinţe. În aceeaşi măsură, în care fiinţele trec prin experienţa trăirilor unor suferinţe, evoluează şi capacitatea umană. Acest lucru înseamnă că după evoluţia acelei capacităţi fiinţele pot suporta din ce în ce mai puţin să provoace suferinţă altor fiinţe. Tocmai acei oameni, în care acea capacitate umană a început să influenţeze conduita, sunt luptători pentru pace, se împotrivesc războiului şi înarmarii, se împotrivesc torturii, schilodirii şi uciderii, se împotrivesc pedepsei cu moartea şi, bineînţeles, oricărei folosiri a unor bombe nucleare, care înseamnă adevărate sabotare şi exterminare. Fără îndoială, acele acţiuni sunt împotriva propriei mari opere creatoare a lui Dumnezeu însuşi sau a naturii. Punerea în funcţiune a grijii şi ajutorului de orice fel faţă de nişte oameni aflaţi în mizerie, fără îndoială, provine de la climatul mental uman al acelor oameni. De asemenea, toate mişcările pentru pace şi organizaţiile pentru pace, Naţiunile Unite şi acţiunea pentru dezarmare vin de la tipul uman adevărat care ia fiinţă. Ceea ce diferenţiază acest tip uman de tipul omului războinic sau diabolic este combinaţia schimbată a structurii lui mentale. Se înţelege că el are şi ceva din instinct şi, de asemenea, ceva din energia grea, dar după capacitatea aptitudinii umane a acelei fiinţe energia lui grea este reţinută sau cu mult timp în urmă total scoasă din funcţie, astfel că o supărare, duşmănie sau amărăciune împotriva altor fiinţe nu se întâmplă. Astfel de oameni progresaţi evolutiv este de înţeles că se găsesc în domeniul ştiinţei, în politică, în rândul clerului şi în lumea comerţului şi a muncii. Puţin câte puţin acest tip uman omenos va stăpâni lumea complet, prin faptul că, trecând prin războaie şi suferinţă, oamenii aparţinând tipului diabolic devin omenoşi sau paşnici, care sunt oameni împotriva războiului şi oameni cristici incipienţi.
Toleranţă şi protecţie, dar nu prin mânie, duşmănie şi amărăciune
Toţi oamenii trec prin transformarea menţionată. Dar pentru că oamenii războinici încă sunt o majoritate mare şi trăiesc în acea superstiţie de neclintit, că războiul este necesar, deci este acea superstiţie care ţine soarta războiului omenirii în funcţie. Dar ei nu sunt de condamnat pentru acest lucru. Ei nu sunt de condamnat pentru faptul că în mod provizoriu şi din cauza capacităţii lor umane care lipseşte ei nu sunt capabili să gândească şi să acţioneze în alt fel decât tocmai prin combinaţia energiilor lor mentale în acea conştiinţă sau psihic de pe acea treaptă a evoluţiei pe care se află. Se înţelege că ei nu pot acţiona după acele capacităţi şi dispoziţii pe care încă nu le-au evoluat. Acest lucru deci necesită toleranţă, dar natural că aceasta nu înseamnă că cineva nu are dreptul să se apere împotriva conduitei ori manifestărilor animalice sau diabolice ale acelor oameni. Dar se înţelege că acea protejare nu trebuie să se întâmple în mânie, prin război, ură şi iritare cum se întâmplă chiar prin intermediul minţii omului războinic sau diabolic.
Nu poţi schimba mintea omului cu forţa
Soarta omenirii pământene este, fără îndoială, destinată de conduita specială a celor trei tipuri de oameni ai omenirii pământene. Acolo este deci conduita omului natural sau animalic, cea a omului războinic sau diabolic şi cea a omului divin în devenire. Soarta omenirii pământene este deci un mixaj al conduitei contopite a celor trei tipuri umane. Dar cea mai puternică conduită dintre cele trei grupe umane este cea a omului războinic sau diabolic, şi atât timp cât situaţia se prezintă astfel, vărsarea de sânge a războiului şi sabotării împotriva vieţii omenirii va menţine vie mereu acea superstiţie, că acea conduită a omului diabolic este calea sau instrumentul corect pentru a îndepărta războiul sau epoca întunecată a diavolului sau a zilei judecăţii. Această epocă diabolică sau întunecată a omenirii este deci o stare total naturală pe acele trepte ale evoluţiei, unde omul animalic se transformă în omul divin. Se înţelege că în niciun fel nu poţi transforma omul animal în om divin, nici cu bombe atomice sau cu hidrogen, nici prin răzbunare sau ură. Pentru oameni este la fel de imposibil să schimbe acea soartă a omenirii, precum este la fel de imposibil drumul soarelui în spaţiu. Sub forma naturii, Dumnezeu însuşi conduce acest uriaş proces al creaţiei. Acest proces transformă omul animalic în omul diabolic sau războinic, pentru că prin aceasta acel om poate face să evolueze capacitatea umană, şi prin această capacitate fiinţa este condusă înainte către starea mentală a omului divin.
Omul divin şi salvarea lumii
Numai mintea omului divin poate salva lumea. Oare nu tocmai acea minte a dezvăluit-o Hristos pe pământ? – Oare nu în mijlocul suferinţelor sale pe cruce el i-a iertat pe duşmanii săi, pe executorii săi, pentru acea conştiinţă diabolică a lor, din cauza căreia ei i-au provocat cele mai groaznice procese de suferinţă şi execuţie care există? – Oare el nu tocmai i-a învăţat pe discipolii săi că trebuie să ierţi pe aproapele tău nu numai până la de şapte ori, ci până la de şaptezeci şi şapte de ori în fiecare zi? (Mat.18.22) – Oare el n-a mai zis: „Tot ce tu doreşti ca oamenii să-ţi facă ţie, să le faci şi tu lor”? (Mat.7.12) – Calea către pace deci este acţiunea de a-ţi ierta duşmanii, şi oare nu chiar misiunea noastră este de a clarifica acest lucru într-o formă intelectualizată? – Fără îndoială, nu este suficient a-i iubi şi a-i ierta pe prietenii noştri. Iertare şi iubire faţă de cei care nu ne plac este calea spre pace. Acel om care poate face acest lucru din toată inima va începe în curând să vadă că el are în sine însuşi acea pace, la care visează şi pe care o doreşte întreaga lume. Cu ajutorul intuiţiei sale incipiente, acel om va trăi experienţa acelei păci divine ca pe spiritul şi forţa lui Dumnezeu, şi el va trăi experienţa cum prin el însuşi acele spirit şi forţă ale lui Dumnezeu realizează pacea lumii din ce în ce mai mult pentru fiinţele iubitoare de pace pe care Dumnezeu le prezintă în drumul său. În acest fel pacea lumii se va naşte în psihicul acelui om care poate ierta din toată inima pe aproapele său. Absolut nu există o altă cale. De fiecare dată când tu îl ierţi pe aproapele tău, tu contribui la salvarea lumii. Tu conlucrezi în eliberarea lumii…, care este crearea „chipului lui Dumnezeu” pe pământ”.
(Comentariu introductiv şi traducere din esperanto: Mihai Trifoi)
