vasile_neagovici_sanitasMoș Nicolae „le-a adus” o nouă zi de proteste membrilor Sindicatului Sanitas. Aceștia au ieșit și ieri în stradă, în speranța că măcar în ultimul ceas le vor fi ascultate nemulțumirile. . .
Sindicaliștii din Sănătate au pichetat ieri Ministerul Sănătăţii pentru a urgenta negocierea Contractului Colectiv de Muncă. Potrivit conducerii Sanitas Covasna, sindicaliștii vor suspenda în perioada următoare acțiunile de protest, pe care însă le vor relua la începutul anului viitor, în funcție de răspunsul reprezentanților Curții Constituționale în ceea ce privește aprobarea OUG 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
„E aceeași nemulțumire, aceeași atitudine din partea Ministerului Sănătății, negocierile nu s-au deblocat, se invocă tot felul de argumente de natură legală, să spunem așa, care nu au fost invocate în ultimii 11 ani. Practic nu vor să își mai asume nimic, asta este concluzia noastră. Așteptăm soluția Curții Constituțională legată de Legea privind aprobarea Ordonanței 20, care a preluat toate amendamentele noastre. În funcție de soluție ne vom bucura, poate, parțial. Acțiunile de protest le vom suspenda pe perioada Sărbătorilor de iarnă, iar la începutul anului indiferent ce Guvern va fi vom continua acțiunile de protest dacă va fi cazul. Revendicările noastre vor rămâne aceleași: Contract Colectiv de Muncă sectorial, creșterea substanțială a veniturilor salariale, un nou regulament de sporuri, normative de personal clare. Acestea sunt lucrurile cu care noi terminăm anul și cu care îl vom începe pe următorul.” – a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, președintele Sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici.
Unitățile sanitare din județul Covasna sunt „acoperite”. Sanitas Covasna a reușit negocierea Contractelor Colective de Muncă.
Liderul Sanitas Covasna a mai explicat că majoritatea actualelor Contracte Colective de Muncă expiră în data de 31 decembrie, astfel că la nivel național, începând cu data de 1 ianuarie 2017, angajații mai multor unități sanitare riscă să nu mai beneficieze de toate drepturile.
„Este un lucru dificil pentru multe unități sanitare. Eu la nivelul județului Covasna sunt un caz fericit, pentru că am reușit să negociem Contracte Colective la nivel de unități, care nu expiră decât în toamna anului viitor, la o parte din unități, iar la celelalte abia în anul 2018. Practic suntem protejați la nivelul județului Covasna, dar mulți colegi din țară nu au reușit, și atunci vor rămâne descoperiți. Se pune problema acordării unor drepturi care erau prevăzute în acel contract: concediile suplimentrae, concediile de odihnă, zilele libere plătite, formarea profesională. Sunt multe elemente din Contractul Colectiv de Muncă ce nu vor mai avea un cadru legal, și s-ar putea să constatăm din partea unor manageri de spitale anumite abuzuri sau limitări ale unor drepturi. (…) Nu înțelegem atitudinea ministrului actual, chiar dacă mai are foarte puțin din mandat, dar totuși ca și model pe care a vrut să-l adopte în cadrul relațiilor cu partenerii sociali, cred că a rămas doar la nivel declarativ.” – a mai declarat liderul sindical.
Liderii sindicali de la nivel național anunță că seria protestelor va continua, şi că deși pentru moment nu se pune problema unei greve generale, sindicaliștii vor lua în calcul acest lucru după data de 1 ianuarie 2017.
Sanitas a pichetat sediul Ministerului Sănătăţii şi în zilele de 22 şi 29 noiembrie, în cadrul acțiunilor de protest denumite generic „O marți a Sanitas”.
Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail