. . Pachete cu dulciuri, alimente, dar și icoane vor ajunge, în prag de sărbători, la familii și copii din două localități covăsnene, în cadrul unei acțiuni demarate de Asociația „Calea Neamului”.
Prima oprire va fi chiar astăzi, la Ozun. Reprezentanții Asociației vor oferi, de Moș Nicolae, pachete cu dulciuri copiilor de la secția română de la școala din localitate.
„Noi am fost, în vară, la secția română de la Școala din Ozun, cu premii pentru copiii de acolo. Atunci le-am spus că, dacă vom putea, ne vom întoarce de Sfântul Nicolae (…). Așa că mergem dimineață cu cadouri pentru toți copiii de la secția română, de la Școala din Ozun. Vom dărui, de Moș Nicolae, 27 de pachete cu dulciuri și câte o icoană, pentru copiii din clasele I-VIII, dar mergem și la câteva familii din localitate, cu o situație materiala mai grea.”- a declarat ieri reprezentantul Asociației „Calea Neamului”, medicul Mihai Tîrnoveanu.
Potrivit acestuia, cu aproximativ o săptămână înainte de Crăciun, reprezentanții Asociației vor merge în satul Oituz (comuna Brețcu), pentru a dărui unor familii -pachete cu alimente, dulciuri, haine și alte obiecte.
„Înainte de Crăciun, pe 16, 17 decembrie vom merge la Oituz, unde sunt români foarte săraci (…), pentru a le dărui acestora pachete cu alimente, cu dulciuri, haine, dar și alte lucruri de bază. Mergem cu daruri la copiii de la școală, secția predare limba română, dar și la câteva familii din sat cu o situație materiala mai grea.” – a spus Mihai Tîrnoveanu.
Pregătiri pentru ziua de 24 ianuarie
Între timp, Asociația „Calea Neamului” pregătește și activități dedicate zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române. Atunci, reprezentanții Asociației vor dărui costume populare unor copii din Târgu Secuiesc și intenționează să organizeze un concurs de istorie.
„Vom dărui 10 sau 20 de costume populare copiilor din clasa pregătitoare, secția română, de la Târgu Secuiesc, și dorim să organizăm și un concurs de istorie pe tema: <<24 ianuarie>>”, la finalul căruia vom oferi premii.” – a menționat Mihai Tîrnoveanu.
***
Cu ocazia sărbătorii Sfinților Mihail și Gavriil, Sfântului Andrei și de 1 Decembrie, Asociația „Calea Neamului” a oferit 107 costume populare copiilor din Doboi (județul Harghita) și din localitățile covăsnene Brețcu și Târgu Secuiesc, și peste 1500 de icoane, în cele trei localități și în Sfântu Gheorghe.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul a numeroase persoane din întreaga țară, dar și din Diaspora, care au contribuit cu bani sau cu icoane.
„Mulțumesc, și pe această cale, tuturor celor care au susținut această inițiativă. Doresc să precizez că foarte multe persoane din județul Covasna au contribuit la achitarea costumelor populare pentru copii. Două românce inimoase au mobilizat, practic, foarte multă lume: doamna Maria Crețu-Graur și Florentina Teacă. Mulțumesc tuturor!” – a conchis Mihai Tîrnoveanu.
Asociația „Calea Neamului” s-a înființat la începutul lunii octombrie (a.c.), însă activitatea reprezentanților acesteia se derulează din 2014, sub egida „Români pentru români”.
De-a lungul timpului, grupul „Români pentru români”, format din intelectuali din Brașov și Țara Făgărașului, a donat pachete copiilor din mai multe sate covăsnene și harghitene.
Ana Alina Costache