Sub egida Asociației Cultural Creștine Justinian Teculescu, miercuri seara (30 martie  a.c.) s-a desfășurat la Centrul Cultural Covasna un eveniment menit să marcheze Ziua mondială a teatrului și, în avans, Ziua mondială a umorului, cunoscută și ca zi a păcălelilor.

Ziua de 27 martie a fost instituită ca ZI  MONDIALĂ  A  TEATRULUI  în 1961, la Viena, în timpul celui de-al IX-lea Congres Mondial al Institutului Internațional de Teatru, devenind apoi eveniment anual, marcat pretutindeni prin spectacole și concerte, în care publicul își poate întâlni artiștii preferați. În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internațional este invitată să transmită un mesaj tradițional, care este tradus în peste 20 de limbi și difuzat apoi de către mass-media internațională.

Mesajul din 2016 este semnat de regizorul rus Anatoly Vassiliev, din care merită să spicuim câteva idei:

 

Avem nevoie de teatru?

Își pun această întrebare mii de profesioniști din domeniu, dezamăgiți în speranțele lor, dar și milioane de oameni obosiți de aceeași întrebare.

 

De ce avem nevoie de teatru? În acești ani în care scena a devenit un loc nesemnificativ în comparație cu piețele orașelor și teritoriile statelor unde se joacă autenticile tragedii ale vieții reale…

Ce ne poate spune teatrul?

Totul! Teatrul ne poate spune totul!

Și cum zeii trăiesc în cer, și cum deținuții suferă în grote, și cum pasiunea te înalță, și cum iubirea te omoară, și cum nu mai este nevoie de omul bun, și cum minciuna domnește, și cum unii trăiesc în case, iar alții cu copiii lor în tabere pentru refugiați, cum se întorc în pustiu și cum se despart de cei dragi.

Teatrul a fost și va rămâne pentru totdeauna! Pentru că numai teatrul, dintre toate artele, înseamnă cuvântul din gură-n gură, privirea din ochi în ochi, gestul din mână-n mână, de la om la om…

Teatrul este deschis. Intrarea e liberă. Lăsați gadgeturile și computerele – mergeți la teatru, ocupați locurile de la parter, de la balcon, dați ascultare cuvântului, priviți pe viu personajele – în față aveți teatrul, nu-l nesocotiți și nu-l lăsați să treacă neobservat, căci viața trece foarte repede…

 

Spectacolul de la Centrul Cultural Covasna, care a marcat acest eveniment, s-a intitulat ”eMISIUNE: IMPROsibilă” și a fost susținut de o trupă de actori ai Companiei Liviu Rebreanu de la Teatrul Național din Tg.Mureș. Spectacolul este o formulă de divertisment bazat 100% pe improvizație și pe interactivitatea totală și permanentă dintre actorii de pe scenă și publicul din sală. La Tg.Mureș, spectacolul, desfășurat și sub titulatura  ”Campionatul de improvizație”, jucat cu o distribuție mai extinsă, se pare că este cel mai longeviv spectacol al Companiei Liviu Rebreanu și, cel mai important, se joacă mereu cu sala plină.

 

 

 

La Centrul Cultural Covasna, pe parcursul a aproape două ore, ”dialogul” celor cinci actori de pe scenă cu o sală entuziastă compusă cam 60% din spectatori tineri și foarte tineri a fost spumos, relaxant, marcat de nenumărate ori de râs în hohote și aplauze frenetice.

În sală s-au aflat, evident, și membrii trupei de teatru ”Minicinis” din Covasna, împreună cu prietenii și admiratorii lor, care s-au arătat, la finalul spectacolului, încântați de prestația ”colegilor seniori”.

Nu mai puțină satisfacție au exprimat după spectacol și membrii trupei din Tg. Mureș, care s-au declarat plăcut surprinși de spontaneitatea și deschiderea la ”intrarea în joc” manifestată de majoritatea spectatorilor.

N-am vrut să pierdem ocazia oferită de prezența oaspeților din Tg.Mureș, astfel că în câteva momente de ”respiro” am reușit să înregistrăm câteva gânduri, opinii și mărturisiri ale unuia dintre membrii trupei, actorul Rareș Budileanu:

-Așadar, Rareș Budileanu, avem nevoie de teatru?…Acum câțiva ani, într-un interviu, deplângeai faptul că lumea nu prea vine la spectacole, că unii concitadini nici nu știu unde este clădirea Teatrului Național în Tg.Mureș…Mai sunt actuale acele constatări? . .

 

-Da, părerea mea este că am avut și avem nevoie de teatru. Din cele mai vechi timpuri omul a avut nevoie să-și vadă și o altă fațetă a sa, să se regăsească pe sine într-o variantă imaginară a sa, pe care ți-o oferă ceea ce se întâmplă pe o scenă…

Ce am spus cu vreo patru ani în urmă era adevărat, și acum mai avem concitadini ai noștri care nu știu unde este Teatrul Național sau că avem o facultate de teatru în oraș…Dar lucrurile s-au schimbat totuși în bine. În ultimii ani numărul spectatorilor noștri s-a triplat, suntem mai vizibili în Tg.Mureș și avem spectatori și din alte zone din împrejurimi.

 

-Cum se explică revirimentul?

 

-S-a ridicat nivelul calitativ al spectacolelor. Am reușit să-i recâștigăm pe spectatorii pe care îi pierduserăm pe parcurs. La Tg.Mureș se jucau  spectacole cu săli pline până prin 1997-98. A existat și un festival de teatru, ”Întâlnirea școlilor de teatru” se numea. Erau două săptămâni pline, cu mai multe spectacole pe zi, oamenii alergau pur și simplu de la un spectacol la altul până după miezul nopții. Ceva în genul festivalului de la Sibiu din zilele noastre…Acum ne străduim să readucem din nou acele vremuri.

Și longevitatea acestui spectacol de improvizație se explică prin faptul că este ceva viu. Pe parcursul a circa o oră și jumătate noi jucăm vreo zece-douăsprezece piese într-una singură, în funcție de ce ne cere publicul, fără text, fără mișcare scenică, totul ”inventăm” pe loc. Și asta se întâmplă la fiecare spectacol, oriunde mergem, niciodată nu se repetă ceva ce am mai făcut.

Mișcarea teatrală de improvizație este în creștere și va prinde tot mai mult la public. În București sunt mai multe trupe de ”impro” și mai sunt câteva răzlețe prin țară. Noi ne mai îmtâlnim la festivaluri.

Eu am scos la începutul lunii o premieră la Tg.Mureș cu o echipă de liceeni, un spectacol de improvizație: ei fac pe scenă exact ce le cere publicul. Sunt o trupă de juniori, dintre care unii ne vor lua locul, deși nu am inițiat-o cu scopul expres de a-i face actori, ci de a-i ajuta să se dezvolte personal.

 

-Ce recomandări ai avea pentru niște tineri aspiranți la profesia de actor? Există și în Covasna o trupă de liceeni, ”Minicinis”, dintre care unii visează probabil la o astfel de carieră.

 

-Pe lângă dramul de talent sau har pe care ”musai” trebuie să vadă dacă-l au sau nu, eventual cu ajutorul unui profesionist, credința mea este că un actor trebuie să fie un om cultivat, să fie viu, să fie prezent în viața din jurul lui, să lucreze zilnic cu el însuși pentru a se perfecționa din toate punctele de vedere, și când spun asta mă gândesc la o muncă focalizată și conștientă pe scopul propus. De aici – concluziile!

 

-E tonifiant să constați că cei foarte tineri sunt interesați de teatru în general, inclusiv de această variantă a spectacolului-divertisment…Pentru că de multe ori observi că, parcă, românul și-a pierdut spiritul ludic…Așa o fi?

 

-Nu, nu cred asta. Cred doar că e puțin cam ”prăfuit”, ca să mă exprim așa. Oamenii, în general, sunt prinși de grijile și problemele și obsesiile lor cotidiene și uită sau renunță să se mai ocupe  și de ei înșiși, să se uite în interiorul lor, la nevoile lor nu doar materiale, ci și la cele spirituale. ”Nu am timp” a devenit un șablon, o falsă scuză, când de fapt ne-ar trebui doar un brânci să ieșim din zona letargică. Teatrul și, da, divertismentul ca spectacol, pot face asta!

 

-Rareș Budileanu, mulțumim pentru gândurile împărtășite și întregii trupe pentru spectacolul oferit”

 

 

 

                                             Augustin Morariu

                                             Mihai  Tozlovanu

           

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail