Interviu cu actorul HATHÁZI ANDRÁS
A absolvit liceul- la profilul Matematică – Fizică, a fost admis la o facultate cu același profil, după care a decis să se dedice actoriei. Astăzi, domnul Hatházi András este actor, regizor, scriitor, profesor universitar dr. şi prodecan al Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, unde predă discipline legate de arta actorului și improvizație scenică. Are peste 100 de roluri de teatru și film, scenarii, articole, volume de specialitate. A obținut numeroase premii naționale și internaționale pentru activitatea sa.
Născut în Brașov, Hatházi András a locuit timp de 13 ani în Sfântu Gheorghe, oraș în care s-a întors sâmbătă, pentru a fi prezent la proiecția filmului „Orizont” regizat de Marian Crișan, în care joacă rolul personajului principal. Cu acest prilej, domnul Hatházi András ne-a acordat un interviu.
Stimate domnule prof. dr. Hatházi András, în primul rând, vă mulțumesc foarte mult că ați acceptat să ne oferiți acest interviu. Sâmbătă ați participat la proiecția peliculei „Orizont”, la Sfântu Gheorghe. De când nu v-ați mai întâlnit cu publicul de aici?
– Și eu vă mulțumesc pentru posibilitatea oferită! Nu m-am mai întâlnit cu publicul de aici de foarte multă vreme. De vreo trei-patru ani, ultima dată cu ocazia Festivalului „Reflex” din 2012 sau 2013, când am jucat în spectacolul ”Hedda Gabler”. Iar ca și actor de film niciodată.
– Ați locuit, o perioadă, la Sfântu Gheorghe. Ce vă place cel mai mult la acest oraș?
– Da, o perioadă destul de lungă. Treisprezece ani. Nu știu ce-mi place sau ce ar putea să-mi placă acum la el. Revin foarte rar. Îmi plac amintirile pe care le am.
– Ați studiat la Colegiul „Szekely Miko”. La ce profil?
– La vremea respectivă era Liceul nr. 1, de Matematică-Fizică. Evident, am terminat într-o asemenea clasă.
– Când v-ați descoperit pasiunea pentru actorie? Este vorba despre o pasiune cu rădăcini în familie?
– Eu sunt primul din familia noastră care se ocupă de actorie, de artă în general. Nu știu când am descoperit actoria. Sincer. În primul rând am vrut să mă ocup de literatură. Cam din clasa a treia sau a patra. Și până la terminarea liceului. Dar, la vremea respectivă, dacă terminai filologia, erai detașat departe de Ardeal. Actoria era și ea o opțiune, dar poate mai mult pentru cei care-mi ziceau că sunt făcut pentru așa ceva. La vremea respectivă recitam poezii. Mai și cântam, dar nu-mi aduc aminte ca eu să fi vrut cu ardoare să devin actor. Nici acum nu sunt convins că aș fi actor în sensul general al cuvântului – așa cum îl folosește lumea sau crede că ar trebui să fie un actor. Sunt unul care se ocupă de teatru.
– Din cunoștințele mele, după absolvirea liceului ați ales să urmați Facultatea de Teatru „Szentgyörgyi István”din Târgu-Mureș. Ce a urmat apoi? Spuneți-ne, vă rog, mai multe despre traseul dumneavoastră profesional.
– Nu, după absolvirea liceului am dat la matematică, la Cluj. Am intrat, și după satisfacerea stagiului militar, am și terminat un an, timp în care m-am decis să încerc actoria. Deoarece la vremea respectivă nu se putea trece de la o facultate la alta, am lucrat un an „în câmpul muncii”. Abia după aceea am intrat la actorie. La Târgu-Mureș, pentru că înainte de 1989 nu exista altă opțiune. Apoi am ajuns la Cluj, la invitația domnului Tompa, la Teatrul Maghiar de Stat. Între timp, am început să predau actoria, în primii doi ani la Târgu-Mureș, apoi la Cluj. Nouă ani am fost angajatul teatrului, după care m-am transferat la Universitatea „Babeș-Bolyai”. Ca și actor rămânând liber profesionist. M-am apucat și de regie, și când am posibilitatea mai revin și la prima mea dragoste: literatura.
– Dacă nu ați fi ales acest traseu profesional, ce profesie v-ar fi plăcut să îmbrățișați?
– Să fiu curier. Să stau singur într-o mașină și să conduc singur sute de kilometri.
– Dacă ar fi să alegeți, ce ați alege, film sau teatru? De ce?
– Ambele sau nici una. Aș vrea să fiu pensionar. Pe bune!
– Aveți peste o sută de roluri jucate în teatru și film. Care a fost rolul care v-a plăcut cel mai mult?
– Nu am un anume rol. Sunt vreo cinci-șase. Edgar din „Play Strindberg”, Iașa din „Livada de vișini”, Nebunul din „Woyzeck”, Charlie Conlon din „Pietre în buzunar”, Vania din „Unchiul Vania”, Judecătorul Brack din „Hedda Gabler”. Cam atât. Dar joc cu plăcere.
– Sunteți actor, regizor, scriitor, cadru universitar. Cum găsiți timp pentru a face toate acestea?
– Fac ceea ce-mi place. Deci îmi fac timp ca să fac ceea ce-mi place.
– Ați obținut numeroase premii naționale și internaționale pentru activitatea dumneavoastră. Care dintre realizările dumneavoastră profesionale considerați că sunt cele mai importante?
– Faptul că am reușit să mă rup de rutina teatrului pe care l-am făcut peste două decenii. Sau sper că voi reuși să scap de ea.
. . – Mai este ceva ce vă doriți în legătură cu actoria și nu ați împlinit încă?
– Îmi place să descopăr. Aș mai dori să descopăr.
– Sunteți și profesor universitar dr. şi prodecan al Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, unde predați discipline legate de arta actorului și improvizație scenică. Cum vi se pare direcția școlii de teatru din România de astăzi?
– Cam rigidă, învechită.
– Ce sfat ați da tinerilor care ar dori să devină actori?
– Să se autocunoască. Și să aibă răbdare, pentru că acest proces, autocunoașterea – așa se pare că – începe cam pe la vârsta de patruzeci-cincizeci de ani…
– Când vă vom putea vedea din nou pe scenele sau pe ecranele din Sfântu Gheorghe?
– Nu știu. Astea nu depind de mine.
A consemnat Ana Alina Costache
