Un fost ziarist vasluian este de ceva timp mentor pentru persoanele private de libertate din Penitenciarul Vaslui.
Cătălin Luncanu s-a decis, în anul 2002, să lase condeiul deoparte și s-o ia de la capăt într-un domeniu total necunoscut. Cu entuziasm și pasiune, a dus ziaristica în penitenciar, nu s-a lăsat dominat de rigorile noii meserii și, alături de alți colegi, a început o nouă muncă: cea de salvator de suflete. . . Lucrează din 2006 în cadrul compartimentului socio-educativ, încercând să scoată din fiecare persoană aflată vremelnic după gratii, partea frumoasă, talentul ascuns.
„Aici întâlnești tot felul de persoane. Înveți câte ceva de la fiecare. Oamenii au o părere preconcepută despre cei privați de libertate, îi condamnă adesea, dar noi vedem în fiecare un individ care merită o a doua șansă. În penitenciar, se întâmplă lucruri frumoase, simple. Se învață, se descoperă pasiuni, se șlefuiesc talente, sunt organizate activități culturale. Penitenciarul e singurul loc în care persoanele adulte au o șansă de a învăța să scrie și să citească, iar acesta e un lucru mare, care în viața din libertate nu se întâmplă”, spune Cătălin Luncanu.
La viața de ziarist nu a renunțat, practic, niciodată, având în vedere că în penitenciar coordonează activitatea studioului cu circuit închis de radio și televiziune, iar câțiva ani buni a lucrat la editarea publicației „Gânduri și speranțe”, din cadrul unității vasluiene. Studiind mult terapia educațională și inspirat de arta specifică penitenciarului, fiindcă deținuții își găsesc diverse îndeletniciri, cum ar fi sculptura în săpun sau în miez de pâine, a început să lucreze la un alt nivel cu persoanele aflate în detenție. S-a îndreptat mai întâi către arta sculpturii în lemn și a ajuns la performanța de a lucra cu un deținut catapeteasma de la Capela Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir a Unității Militare din Huși.
„La început a fost greu. Nu aveam unelte, lucram cu dălți improvizate. Trebuia să ne descurcăm cu ce aveam. Când mi-am cumpărat primul set de dălți, nemțesc, de la un magazin second-hand din oraș, a fost ceva extraordinar. M-am documentat mult, am acceptat sfaturi de la deținuți, pentru că printre ei am avut de-a lungul timpului și absolvenți de artă. Eu nu pot spune că sunt un om talentat, poate am un anumit simț estetic, dar nu e talent în adevăratul sens al cuvântului, ci e foarte multă muncă”, mărturisește Cătălin.
După sculptură, a încercat pictura, mai ales pictura de icoane pe sticlă sau pe blat de lemn. A găsit, de asemenea, deținuți talentați, iar unii au rămas cu drag pentru artă chiar și după ce au părăsit unitatea de detenție. Sprijinit de Cătălin, un deținut a reușit să obțină calificarea în meseria de zugrav de biserici și lucrează în lăcașe de cult din țară.
Fiindcă a fost mereu în căutarea noului, Cătălin Luncanu s-a îndreptat și spre domenii mai „avangardiste”. A lucrat cu deținuții obiecte de toate felurile: mărțișoare, felicitări, brățări, împletituri din hârtie și a început să se orienteze către firart, o tehnică relativ nouă pe la noi, a lucrului cu ață și cuie. Profitând de relațiile pe care le avea de pe vremea cât a lucrat ca ziarist, Cătălin Luncanu a început să organizeze expoziții. În timp, a ajuns să participe atât în nume propriu, cât și cu lucrări ale deținuților de la Penitenciarul Vaslui, la cele mai importante târguri și expoziții.
Lucrează și acasă, pe cont propriu, și, dacă meseria sa este să-i învețe anumite lucruri pe deținuții din penitenciar, a ales să facă și în viața de afară același lucru, dar cu copiii interesați. În calitate de voluntar, a organizat cursuri de firart pentru copii, la Biblioteca Județeană Vaslui și la Liceul ‘Ion Mincu’ și se pregătește să urmeze anul acesta un curs de confecționat marionete pentru teatrele de păpuși.
Pasiunea l-a călăuzit și către confecționarea ceasurilor personalizate din discuri vechi de vinil, care sunt foarte apreciate și fac deliciul expozițiilor.
„Eu am început totul lucrând cu persoanele private de libertate și am ajuns să lucrez și pe cont propriu foarte mult. Nu amestec lucrurile, chiar dacă e vorba de o pasiune comună, ceea ce fac eu în afara penitenciarului e altceva. Lucrez acasă, în sufrageria mea, și asta mă liniștește și mă împlinește”, a spus Cătălin Luncanu.
Cel mai mult își dorește să înființeze o asociație a meșterilor vasluieni și, pentru că simte cum unele meserii încep să se piardă, ar vrea să existe și la Vaslui o școală populară de arte, așa încât unele îndeletniciri tradiționale, cum ar fi olăritul sau țesutul, să poată fi transmise noilor generații de cei care încă mai știu vechile meșteșuguri.
AGERPRES
www.agerpres.ro
