Ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Cuvioasa Parascheva, este venerată an de an în ziua de 14 octombrie atât de credincioşii români, cât şi de cei ai altor biserici de rit oriental.
A devenit o tradiţie ca în preajma acestei date să vină la Iaşi, în pelerinaj, zeci de mii de oameni din toată ţara, în semn de respect şi mânaţi de credinţa că aduc un omagiu patroanei spirituale a urbei. Deja de câteva zile au sosit credincioşi deşi condiţiile meteo au fost potrivnice, urmând ca numărul lor să crească astăzi foarte mult.
Moaştele sale au fost aduse la Iași încă din anul 1641, de către domnitorul
Vasile Lupu, și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi.
Sfânta Vineri
Numle popular al ilustrei personalităţi omagiată pe 14 octombrie este Sfânta Vineri, şi de el sunt legate multe legende. Onomasticul grecesc „Paraskevi” înseamnă „a cincea zi a săptămânii – Vineri”, de aici s-a ajuns la denumirea cunoscută la noi.
Mitologia românească este plină de superstiţii şi de istorisiri ce ţin de creştinismul folcloric. Găsim, astfel, personificarea zilelor săptămânii, purtând nume ciudate precum Marţolea, Joimăriţa, unele fiind divinităţi pozitive, altele nefaste. Numai Sfânta Vineri a rămas în conştiinţa închinătorilor ca o fiinţă justiţiară, ce pedepseşte femeile care greşesc, lucrează de sărbători şi nu respectă datinile. Ziua de vineri este una specială, a reculegerii în amintirea momentului în care Iisus şi-a dat duhul, fiind răstignit pe cruce în Săptămâna Patimilor.
Semn al purităţii
Sfânta Vineri este considerată cea mai severă şi corectă dintre sfinte, apărând sub înfăţişarea unei bătrâne uscăţive. Este înveşmântată în alb, semn al purităţii, recunoscută ca protectoare a femeilor şi a celor ce călătoresc pe uscat, pe apă ori prin văzduh. De asemenea, veghează la sănătatea animalelor sălbatice şi a înaripatelor, existând mai multe basme cu acest subiect.
Respectul faţă de Cuvioasă provine din sfinţenia şi din bunătatea ei, din iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni, ea oferind credincioşilor nu doar straiele şi bunurile sale materiale, ci multă încredere şi îmbărbătare în momentele grele, de boală şi suferinţă. Am întâlnit aceste sentimente stând de vorbă cu unii credincioşi din satul românesc Păpăuţi, unde lăcaşul de cult are Hramul acestei sfinte, fiind singurul din judeţul Covasna.
Suflet caritabil
Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea la Epivat, o localitate de la ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Istanbul. Părinţii săi au fost oameni cu stare, credincioşi, respectabili. Pe când avea zece ani, copila a auzit în vis îndemnul Mântuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”.
A fost un mesaj care îi va schimba radical conduita, influenţându-i crucial scurta ei viaţă pământeană. În mod suprinzător pentru familie, cunoscuţi, dar şi pentru străini, mica Parascheva a început să manifeste o dărnicie dusă până la uitarea de sine, împărţindu-le sărmanilor tot ce-i aparţinea.
O viaţă scurtă
La etatea de 15 ani a intrat de bună voie într-o mănăstire de fecioare, după care s-a stabilit într-un aşezămant de călugăriţe pustnice din Valea Iordanului, unde a rămas până a împlinit 25 de ani. A revenit pe meleagurile natale, iar la numai 27 de ani s-a stins din viaţă. Acest lucru se întâmpla în anul 1050, fiind înmormântată (la dorinţa sa) aproape de malul mării.
Interesant este faptul că la scurtă vreme după ce s-a prăpădit, au început să se producă unele miracole la mormântul ei. Mai târziu s-a constatat că trupul nu-i putrezise, în mod surpinzător. Ca atare, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate cu mare pompă în Biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat, spre cinstire şi închinare.
Acolo au rămas vreme de 175 de ani, după care a urmat o lungă perioadă de mutări în diferite mari lăcaşe de cult din alte ţări, ajungând în cele din urmă la Iaşi, sfârşind prin a fi depuse în Catedrala Mitropolitană, unde se află şi astăzi.
„Îngroprarea verii”
Sunt multe obiceiuri legate de data când este pomenită Sfânta Parascheva. În zona Covasnei am auzit de obiceiul ritualic numit „Îngroparea verii”. După Slujba de la biserică, unii gospodari organizau, odinioară, câte o masă comună cu produse de post, oferind mici pomeni şi nevoiaşilor.
Nu trebuie uitat că mulţi credincioşi posteau şi unii o fac şi în prezent, ziua de 14 octombrie numindu-se Vinerea Mare, indiferent când cade în cursul săptămânii. Aceasta, ca urmare a faptului că Sfânta a fost chinuită de păgani într-o zi de vineri. Ca atare, nu se mănâncă fructe şi legume care au miezul în formă de cruce.
Cum va fi vremea ?
Aidoma şi altor sărbători creştine, mai cu seamă la ţară nu lipsesc predicţiile legate de starea vremii. Se spune că dacă pe 14 octombrie este brumă dimineaţa, iarna ce se apropie va fi blândă. În caz că plouă cu tunete puternice, sunt semne tot de iarnă uşoară. Cu cât frunzele cad mai repede, anul viitor va mai roditor.
Badea Ştefan Cojan, din Covasna, ne-a spus că în dimineaţa acestei zile ciobanii se uită cum au dormit oile peste noapte, grupate sau separate, şi pot să-şi facă o idee de cum va fi perioada următoare: friguroasă sau nu.
În această zi deosebită, femeile nu ar trebui să facă munci gospodăreşti cum ar fi spălatul rufelor, a geamurilor, în general, curăţenie generală; nu au voie să ţeasă, să coasă, conform unor superstiţii. Pentru că, se consideră, că ar avea destul timp să trebăluiască prin casă, în restul zilelor obişnuite.
Să reţinem, ştimaţi cititori, că astăzi, 14 octombrie, se pomeneşte Cuvioasa Parascheva sau cum i se spune în popor, Sfânta Vineri.
. .
Horia C. Deliu
