Zilele trecute, un nou incident diplomatic s-a consumat în spaţiul public din România . Noul ambasador al Ungariei la Bucureşti, Botond Zakonyi, a stârnit indignare la vârful clasei politice, dar şi în rândul românilor de rând, prin afirmaţiile tendenţioase şi false, făcute într-un interviu, în care acuza faptul că în România „nu este asigurată folosirea limbii maghiare în administraţia publică şi în educaţie”. Însă cea mai nepotrivită dintre spusele excelenţei sale este cea privind autonomia teritorială pe criterii etnice: „Autonomia va avea loc atunci când maghiarii de acolo se vor purta (subl. n.) ca nişte oameni autonomi”.Cu alte cuvinte, secuii sunt îndemnaţi la nesupunere civică şi politică şi la ignorarea instituţiilor de drept ale statului în care trăiesc. O declaraţie hazardată, pe care premierul român a tratat-o drept „obrăznicie”. „Există o limită peste care nu mai întoarcem obrazul”, a replicat Ponta. De notat că Preşedinţia României, deşi declaraţiile ambasadorului ungar au vizat probleme de stat, nu a avut nici o reacţie. În acest context, pentru a vedea cât de adevărate sunt afirmaţiile incriminate, privitoare la minoritarii maghiari, am solicitat un interviu „la faţa locului” unui bun cunoscător al problemei, primarul oraşului Întorsura Buzăului din judeţul Covasna, prof. Leca Băncilă.
„Autonomia teritorială pe criterii etnice există de facto”
– În calitate de primar şi de locuitor al unui oraş dintr-un judeţ „secuiesc”, Covasna, cum comentaţi afirmaţiile ambasadorului Ungariei în România privind lipsa de drepturi a etnicilor maghiari?
– După părerea mea, ambasadorul a încălcat uzanţele diplomatice, dând declaraţii cel puţin nepoliticoase. Invitând minoritatea maghiară să se poarte „autonom”, pur şi simplu o cheamă la sfidarea statului român, la nesupunere în faţa autorităţii de drept – standarde care sunt deja aplicate în judeţele Harghita şi Covasna, unde ele există ca realităţi de fapt, aşa cum noi am informat de atâtea ori puterea politică de la Bucureşti. D-l ambasador este depăşit de realitate. În judeţele noastre, autonomia teritorială pe criterii etnice există de facto, iar faptul că diplomatul ungar afirmă că în România minoritatea maghiară nu are garantată folosirea limbii materne în şcoli şi administraţie este o provocare. Se ştie că fostul guvern Boc a desfiinţat şcoli româneşti chiar dacă mai aveau câteva zeci de elevi, în timp ce şcolile în limba maghiară au rămas active, chiar dacă mai aveau doar 5-6 elevi.
– Zilele acestea, la Izvorul Mureşului, prefectul judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, a declarat că în Harghita şi Covasna statul asistă „neputincios” la discriminarea românilor. Care este percepţia dvs., ca român trăitor în secuime?
– Oraşul Întorsura Buzăului este situat la marginea judeţului Covasna, pe care liderii „purităţii etnice” l-ar fi dorit „pur secuiesc”, dar a fost legat administrativ de Covasna, datorită tradiţiilor istorice care i-au ţinut împreună pe românii de la munte, din cele două actuale judeţe. Declaraţia citată de dvs.aparţine unui reprezentant al guvernului României, ceea ce înseamnă că în Bucureştiul până acum surd şi mut la starea dramatică a românilor din „ungurimea” Ardealului, aflaţi geografic chiar în inima lui, cineva are, iată, „auzul” mai bun… Mulţi dintre românii Covasnei şi Harghitei au un sentiment acut de neputinţă, de teamă şi părăsire, generat de absenţa rolului protector al statului. Mulţi conaţionali de-ai noştri au ajuns să se simtă toleraţi, ei nu-şi mai găsesc locul pe aceste meleaguri străvechi româneşti, nu-şi mai văd viitorul în locurile natale. Statul se află la răscruce, guvernanţii mai au doar câteva „secunde” pentru acţiune, iar această acţiune trebuie să fie inteligentă şi vizionară, încărcată de responsabilitate şi patriotism.
– Cei mai sceptici dintre conaţionalii noştri deplâng dispariţia, în Harghita şi Covasna, a idealului identităţii româneşti, a perpetuării tradiţiilor şi spiritualităţii locului. Se spune că românii au ajuns să meargă pe vârfuri ca să nu-i „deranjeze” pe noii „grofi” locali. Cum este posibil acest lucru?
– Cu toate că se află de aproape 100 de ani sub administraţie românească, lăsând deoparte paranteza tragică dintre 1940-1944, situaţia naţiunii române din această zonă şi din Transilvania, în general, a fost grea, deoarece românii au fost mereu discriminaţi, la începuturi din motive religioase, mai târziu din motive economice şi politice. Din cauza lipsei de viziune istorică a politicienilor români de toate coloraturile, astăzi mai găsim „rămăşiţe româneşti” în doar jumătate din localităţile acestor judeţe, dar peste 20-30 de ani, nu va mai fi nimic. Este momentul să lansăm un strigăt disperat întregii naţiuni române şi statului român, pentru a interveni, înainte să fim înghiţiţi! Nu avem „obsesia străbunilor”, nu suntem patriotarzi, dar comunitatea românească nu se mai simte acasă şi se vede deja „strivită”, în propria ei ţară de comunitatea dominantă maghiară. Am ajuns să fim stăpâniţi de teamă la fiecare pas: teama de a-ţi pierde slujba, de a fi catalogat ca „naţionalist valah”, de a nu avansa în ierarhia profesională etc.
„UDMR este o entitate cameleonică, un intrus în sistemul politicii româneşti”
. .
– Cine-i vinovat pentru această tragedie?
– Sunt multe vinovăţii de căutat, pe unele le-am menţionat mai sus. Le voi aminti pe cele mai importante. Ca să nu dăm totul pe liderii maghiari, voi spune că şi noi, comunităţile locale, purtăm o parte din vină. Comunitatea românească postdecembristă şi-a permis luxul de a face politică de conţinut ideologic, prezentându-se divizată şi dezbinată şi nereuşind, din această cauză, să trimită în parlament mai mulţi reprezentanţi. În timp ce votul nostru se pier¬dea între „liberali”, „ţărănişti”, „pesedişti”, „peunerişti”, „ecologişti” şi cine mai ştie cine de la „România Mare”, fără a obţine voturile necesare de acces în parlament pentru niciunul dintre candidaţi, voturile maghiarilor au mers ţintit către UDMR. Pe de altă parte, orgoliile şi lipsa de viziune a liderilor comunităţii româneşti au împiedicat crearea unei elite locale. Fără elită, fără respectul pe care-l presupune existenţa unui grup de personalităţi care să lucreze pentru acelaşi scop, românii nu au fost ascultaţi la centru, vocea lor a fost mereu ignorată, iar solicitările lor, luate peste picior. O altă cauză majoră a fost slăbirea autorităţii statului român. Din motivele politicianiste cunoscute, partidul maghiar, ascuns cu abilitate sub numele unei organizaţii neguvernamentale, UDMR, a ajuns să guverneze şi să administreze centrul României, nesocotind până la dispreţ interesele comunităţii româneşti. Sub această „administraţie” nefericită, nu¬mărul românilor s-a redus drastic în cele două judeţe: de la 100.000 în 1992, la circa 85.000 în 2011.
– UDMR-ul pune condiţii împotriva românilor ardeleni, acceptate, din motive politice, de autorităţile de la Bucureşti. Cum vă explicaţi puterea, fără asemănare în Europa, a unei organizaţii nonguvernamentale?
– Vorbind de UDMR, vorbim de o entitate cameleonică, cu valenţe etnice şi politice, de un intrus infiltrat în sistemul politicii româneşti democratice şi naive. Din perspectivă maghiară, UDMR merită toate felicitările; şi-a urmărit, pas cu pas, sub faldurile „modernităţii” şi ale „moderaţiei”, scopurile exclusiv etnice, potrivnice statului de drept şi democraţiei. Să-mi arate cineva o lege economică, favorabilă dezvoltării generale a ţării, promovată de UDMR! Românii, mari iubitori de democraţie, au căzut mereu în capcana calculului rece, al obsesiei pe termen lung şi al intransigenţei maghiare. Românii văd mereu în viitor, sunt gata să se împace cu faptul că mari porţiuni din fostul teritoriu naţional au ajuns la ţările vecine (Basarabia, Bucovina), pe când unii dintre liderii maghiari „gândesc viitorul la timpul trecut”, pro¬slăvind hungarismul. Demersul hungarist promovat de UDMR este un anacronism istoric care, pe lângă faptul că dăunează prezentului comunităţii maghiare, pune în pericol existenţa comunităţii româneşti din Harghita şi Co¬vas¬na. Obiectivul politic „Ţinutul Secuiesc Autonom” nu este, pentru UDMR, decât un pas spre visul etern al Ungariei Mari. Susţinând cu vehemenţă etnicismul, acest ONG politic a reuşit deja enclavizarea zonei, prin renunţarea voită la cunoaşterea şi folosirea limbii române, în paralel cu trans-for¬marea limbii maghiare într-o barieră în calea comunicării dintre maghiari şi români. Practic, UDMR a reuşit să transforme comunitatea maghiară într-o masă etnică închisă, protejată de „ziduri” artificiale, lăsând impresia că maghiarii iubesc aceste ziduri şi convieţuiesc bucuroşi între ele. Poate este adevărat, doar am văzut ce se întâmplă la graniţa dintre Ungaria şi Serbia, unde se ridică ziduri ca în Berlinul comunist de odinioară.
„Ne-a mai rămas să ne adresăm Comisiei Europene, în speranţa că va obliga statul român «să protejeze toate minorităţile»”
– Toate aceste manifestări discriminatorii la adresa românilor sunt publice, pe faţă, sau mai de-grabă subînţelese, indirecte?
– Ce vorbiţi dumneavoastră? Sunt instituţionalizate! Sunt programatice! Potrivit unor serioase cercetări sociologice, datorate profesorului Radu Baltasiu, românii au statut de minoritate numerică locală, discriminată negativ (numai maghiarii şi alţi minoritari sunt discriminaţi pozitiv în cadrul statului român!), fără putere politică şi fără mijloace de exprimare eficiente. Populaţia românească din zonă este nesocotită, tratată ca o populaţie aservită, neexistând egalitate de şanse la obţinerea unui loc de muncă şi nici un comportament civic prietenesc şi de colaborare, ci doar unul dominat de intoleranţă şi exclusivism. Istoria şi cultura românească au fost excluse total din manifestările culturale organizate de instituţiile publice, pe bani de la bugetul României! Volumele de istorie locală, albumele şi pliantele turistice, a căror apariţie este finanţată de Consiliul Judeţean, din bani publici, exclud cu totul zona românească a Buzaielor. În fine, comunitatea românească este discriminată şi prin îngrădirea accesului la resurse financiare publice, pentru susţinerea proiectelor de dezvoltare locală şi a proiectelor culturale şi sportive. Ce să vă mai spun? Privim neputincioşi cum viaţa românească se stinge, în jumătate dintre localităţile judeţului Covasna. Ne gândim că nu mai avem viitor pe pământurile în care ne-am născut. Ne-a mai rămas să ne adresăm Comisiei Europene, în speranţa că va obliga statul român „să protejeze toate minorităţile”. Aş vrea ca domnul ambasador ungar să citească acest interviu şi să ne spună, în public, opinia excelenţei sale. Cine ştie, poate sunt lucruri noi, pe care nu le ştia. Sau nu sunt?
www.formula-as.ro
