Cu vreo 50 de km înainte de Skopje zăreşti unul dintre cele mai impozante simboluri ale Creştinătăţii. Nu doar din Macedonia, ci şi din… lume !? Se află pe un vârf de munte şi poartă numele de Crucea Mileniului.
Omagiu credinţei
La faţa locului ghizii afirmă că ar fi cea mai mare Cruce de pe Terra! Ulterior am aflat că ocupă abia locul IV, după altele similare aflate în Spania, Chile şi Liban.
Ei bine, ştiaţi că în România există conform Cărţii Recordurilor „Cea mai înaltă Cruce din lume amplasată pe un vârf montan”? Da, Monumentul de pe Caraiman… Nu ştiu ce să mai zic, cine are dreptate?
Revenind la grandiosul simbol mecedonean afirm că impresionează pe oricine. Atât de departe, dar mai cu seamă de aproape, de la poalele ei, Crucea Mileniului impune respect cu înalţimea sa de 66 metri, fiind înălţată în anul 2002 pe Muntele Vodno, dominând întreg peisajul. Vă spuneam că oficialităţile locale au apetit spre lucrări artistice de grandoare, iar pentru a marca 2.000 de ani de Creştinism au realizat această capodoperă. Ziua, pe soare, dar mai ales noaptea când este puternic luminată, Crucea lasă impresia că…arde!
Se poate ajunge cu maşina până la baza ei, după care ei telefericul sau poţi merge pe picioare, însă e obositor. De sus priveliştea asupra Capitalei te cucereşte. Păstrând proporţiile, am avut senzaţia că admir Braşovul de pe Tâmpa…
Un nene mi-a spus că în perimetrul unde se înalţă acum impresionantul monument cu două braţe s-a aflat încă de pe vremea ocupaţiei turceşti o altă cruce. Era una mult mai mică, zona numindu-se în mod semnificativ „Krstovar” , adică „Locul pentru cruce”.
Am coborât în „downtown” cu plămânii încărcaţi de oxigen şi sufletul preaplin de bucurie. În oraş nu rişti să te îmbâcseşti, fiindcă metropola este puţin poluată. Cel puţin până în prezent. După ce ai admirat minunăţia de Cruce, trebuie neaparat să intri sau măcar să treci pe lângă câteva lăcaşe de cult interesante (musulmane ori creştine) precum Moscheea lui Mustafa, Bisericile Mântuitorului şi a lui Sf. Dumitru.
Un amalgam interesant de culturi
. .
Denumirea actuală a Capitalei Skopje s-ar traduce „Turnul de veghe” şi provine din vechime, grecii numind-o aşa întrucât se afla plasată într-o poziţie geografică ideală, putându-se anunţa imediat eventualele invazii din partea nordică.
„Şi cu asta ce-am făcut?”, vorba lui Constantin Tănase. Degeaba semnalai venirea invadatorilor, dacă nu le puteai ţine piept! Ca atare, au urmat migratori în valori, noi stăpâni. Precum romanii, turcii (care au stat… cinci secole) influenţând puternic modul de viaţă al populaţiei. Au poposit apoi sârbii şi nu în ultimul rând, slavii. Oraşul a primit în consecinţă noi denumiri, Skopje impunându-se în cele din urmă.
Toate aceste tăvăluguri succesive de cotropitori şi-au lăsat amprenta asupra aspectului aşezării, compoziţiei etnice a locuitorilor, ca şi a traiului de zi cu zi. Aşa s-a ajuns la constituirea unui amalgam fermecător de tradiţii, obiceiuri, habitudini cotidiene ale macedonilor şi minorităţilor conlocuitoare albaneze, sârbe, bulgare, aromâne, greceşti, rrome etc.
Podul de Piatră nu s-a…dărâmat!
Cam din aceeaşi perioadă cu Cetate Kale – despre care am relatat în episodul precedent – adică din sec. VI, dăinuie şi Podul de Piatră („Kameni Most”) ce face legătura dintre zona veche şi cea nouă a oraşului. A fost construit între anii 1451-1469 din porunca Împaratului Iustinian. Are 13 arcade frumos desenate, o lungime de 214 m şi o lăţime de şase metri, pod pe sub care deşi „a venit apa, nu l-a luat”. El reprezintă un vechi simbol al localităţii, apărând pe Stema oficială situată pe clădirea Primăriei.
Cronicile timpului scriu că mulţi dintre conducatori vremelnici ai Capitalei au refăcut viaductul, l-au consolidat şi dichisit, dorind să-i confere ceva din preferinţele lor artistice şi să-şi lege posteritatea de faima sa. Cea mai mare reconstrucție a avut loc în secolul XV, fiind ordonată de sultanul Mehmed II, care l-a terminarea lucrărilor s-a arătat încântat de ce a ieşit, zicându-le meseriaşilor „Aferim!”
Podul are şi o faimă tristă, pe el având loc mai multe execuţii de-a lungul istoriei, începând cu aceea din anul 1689 a Regelui din Kumanovo, apoi a revoluţionarului Duke Karposh şi continuând cu uciderea a sute de evrei în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.
Bătrânii locului îl mai numesc Podul Duşan, în onoarea unui vestit ţar, Stephen Uroş Duşan al IV-lea (1331).
Nu departe se află un alt obiectiv turistic interesant, Turnul cu Ceas – ridicat în sec. XVI-lea – ce măsoară 14 metri înălţime, lăţimea laturilor fiind de opt metri.
Locul pe care a fost amplasata crucea se numeste “Krstovar”, adica “Locul crucii”, pentru ca, pe vremea otomanilor, in acest loc se afla o alta cruce. Un Arc de Triumf cam …înghesuit!
Cea mai vizitată zonă din oraş se găseşte de cum treci pe sub Arcul de Triumf numit oficial şi explicit, „Porta Macedonia”. Are 21 de metri înălţime (la Skopje aproape toate operele de artă amplasate în spaţii publice sunt de dimensiuni impresionante), creaţie a aceleiaşi inspirate sculptoriţe Valentina Stefanovska, care a realizat şi alte lucrări monumentale din Piaţa Centrală.
Simbolica lucrare din granit, placată cu marmură albă, a fost inaugurată pe 6 ianuarie 2012, ca un omagiu adus celor două decenii de Independenţă ale noului stat macedonean.
Am subscris şi eu reproşului unor simpli gură-cască legat de amplasarea cam nefericită a grandioasei Porţi într-un spaţiu prea îngust, meschin, între două blocuri. Sigur, edilii au dorit crearea unei intrări spectaculoase în mare Piaţă a Mecedoniei şi doar atâta loc liber au avut la dispoziţie. Însă rezultatul nu este cel mai fericit.
Dialog la catedrală
…Aşa cum procedez de fiecare dată când hoinăresc prin străinătăţuri, intru aleatoriu în dialog cu cât mai multă lume, până găsesc un partener informat şi credibil. Am găsit şi aici unul mai special.
– De ce FYROM?
– „Sorry?”
– De ce-i spuneţi aşa?
– Cum? Cui?
– Asta-i bună; ţării dv.
– Aaaa… FYROM? Păi nu noi am botezat-o aşa.
– Dar cine?
– ONU. Este însă o poveste geopolitică încâlcită.
– Scuzaţi-mă, dar aţi făcut adineauri ca în bancul cu oierii români…
– Sunteţi vlah?
– Da.
– Am înţeles. Cum e poanta?
– Un cioban îl intreabă pe celalalt: „Măi Ioane, cum îi zice, « funicălar » sau «furnicular»?” ; „La ce ?”
– Ha, ha, ha, se amuză interlocutorul.
…Îl privesc cu simpatite. Este un domn distins, în etate, ce mi-a făcut amabil loc lângă el pe bancă. Convesaţia o purtăm la umbra unei biserici impozante, ca în vestitul roman al premiatului Nobel pentru Literatură, Mario Vargas Llosa. Interlocutorul are vreme de trăncănit. Ba îi face plăcere, ca mai tuturor pensionarilor. Se recomandă: prof. Nikola. Se dovedeşte a fi o mină de informaţii, întrucât fusese cadru universitar. Şi încă la istorie! Ca atare, l-am întrebat cam ce-ar trebui să vadă un excursionist sosit în sezonul estival în Macedonia?
– Aţi picat bine. Puteţi prinde Festivalul de muzică clasică și dramaturgie de la Ohrid, Serile Poetice de la Struga, unde sunt invitaţi scriitori din peste 50 de țări ale lumii…
– Ştiu. Şi marele nostru poet Nichita Stănescu a luat cândva Marele Premiu acolo…
– Exact. Vă recomand şi Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră de la Bitola, reprezentaţiile în aer liber ale artiştilor Teatrului Tineretului sau Concursul de Jazz de la Skopje.
…Păcat că la ora de faţă şi Macedonia, micul stat balcanic atât de liniştit până mai ieri, se confruntă – ca mulţi dintre vecinii săi – cu o mare problemă: exodul refugiaţilor asiatici şi africani în tranzit spre ţările dezvoltate ale Europei, fenomen de masă care a luat o amploare nemaiîntâlnită. Iar o soluţie pe termen scurt nu se întrevede. Ce am văzut la televizor în ultimele zile la graniţa dintre Grecia şi Macedonia, când sute de emigranţi s-au bătut cu foreţele de orfine, părea de neconceput acum două luni…
De ce sunt două denumiri oficiale ???
Nu puteam să nu-l chestionez pe amicul Nikola despre nişte lucruri delicate, dorind o punere în temă avizată.Cea mai spinoasă întrebare s-a referit, aşadar, la acest nume ciudat, cu sonorităţi engleze – Former Yugoslav Republic of Macedonia (FYROM) – cum am menţionat mai înainte.
– S-a optat pentru un titlu neutru din pricina unor dispute…lingvistice, politice, istorice, culturale…
– Între cine şi cine?
– Nu te fă, stimabile, că nu ştii! – s-a încruntat interlocutorul. Uite, aşa se „miră” toţi străinii şi iau poziţia…struţului!
– Bine, recunosc, am încercat marea cu degetul. A devenit de notorietate internaţională rivalitate între voi şi greci. Însă, te întreb „gospodin” Nikola: este frumos să vă sfădiţi între vecini?
– Nu, categoric. Însă crezi că cedează cineva? Fiecare susţine că are dreptate.
Subiect delicat
Am atins, aşadar, un subiect spionos vechi de un sfert de secol, legat de numele oficial al ţării (Republika Makedonia, în viziunea locală), apelativ similar cu al unei regiuni importante din Grecia. Specialiştii din ambele ţări aduc în dezbatere tot felul de argumente de ordin istoric, geografic şi etic, susţinând în funcţie de tabere, ba că e denumire corectă. Ba că nu ar fi, ci trebuie folosită varianta impusă de ONU. Adică FYROM. În mod tacit în prezent se utilizează ambele versiuni, ca în povestea cu armistiţiul dintre capră şi varză.
– Deci s-a ajuns la o judecată ca a lui… Solomon?, stimate Nikola.
– Să zicem. Deşi, nici după aproape 25 de ani nu este o soluţie mulţumitoare. O să vezi asta când ajungi în Piaţa Centrală şi admiri uriaşa Statuie ecvestră de acolo. Mai multe nu-ţi spun. Vei descoperi singur „misterul”. (Va urma)
Horia C. Deliu
