Alături de părinţii care i-au dorit şi i-au primit cu sufletul şi braţele deschise în sânul familiilor, copiii adoptaţi din judeţul Covasna au petrecut prin joc şi voie bună la Câmpul Benedek, sâmbăta trecută.
Nu mai puţin de 215 persoane au participat la acest sfârşit de săptămână la Ziua Copiilor Adoptaţi organizată de Asociaţia Pro Adopt Covasna, la tabăra Benedek.
Aşa cum i-au obişnuit pe cei prezenţi, voluntarii Asociaţiei Pro Adopt Covasna au invitat un preot pentru a binecuvânta sărbătoarea la care au luat parte cei prezenţi, ziua fiind oficial deschisă de preotul Măciucă Ioan Ovidiu.
De asemenea, la deschiderea oficială au adresat câteva cuvinte de mulţumire şi părinţii care au reuşit, prin intermediul adopţiei, să-şi reîntregească familiile. „Considerăm că a fost cea mai mare realizare a noastră. Când ne-au întrebat în Bucureşti cum am vrea să fie copilul nostru, am spus că poate să fie mov, extraterestru, copil să fie. Suntem foarte, foarte fericiţi. Slavă Domnului! Mulţumesc!”, a spus o mămică din Bucureşti.
Şi domnul Aldescu din capitală se declară un fericit convins după ce familia sa a devenit întreagă odată cu adoptarea fiicei sale: „Sunt convins că sunt la fel de fericit ca şi dumneavoastră, care aveţi copii frumoşi ca a mea. Sunt atât de mândru că am reuşit să fac acest lucru. Toată lumea zicea uite un copil care a dat peste o familie fericită. Nu! Noi suntem nişte părinţi fericiţi datorită copilului nostru fericit. Îmi place să cred că ne vom vedea şi peste 10 sau 20 de ani.”
Printre momentele organizate ale zilei s-au numărat plimbări cu caii şi poneii, moment artistic muzical susţinut de familia Miklosi Attila şi Olga, alături de fiul lor, picturi pe faţă, grupuri de susţinere şi de discuții cu părinţii sau viitorii părinţi adoptivi, înălţare de baloane spre cer şi prânzul pregătit de două mămici din cadrul Asociaţiei.
Modelul Asociaţiei Pro Adopt preluat de Sibiu
Asociaţia Pro Adopt Covasna a împlinit 10 ani de la înfiinţare, anul acesta. Pe lângă scopul Zilei Copiilor Adoptaţi, voluntarii şi membrii Asociaţiei au sărbătorit 10 ani de implicare şi devotament, alături de primii părinţi cărora le-a venit în ajutor atunci când aveau mai mare nevoie.
Olimpia Indrieş, şef de serviciu în cadrul DGASPC Sibiu Adopţii şi Postadopţii a fost prezentă la sărbătoare şi a ţinut să le mulţumească voluntarilor Asociaţiei pentru munca minunată pe care aceştia o depun, dar şi părinţilor pentur implicare şi deschidere: „Mă bucur foarte mult să fiu aici. Este prima dată. Vreau să vă spun că aţi fost un model pentru noi, pentru că am organizat pentru prima dată Ziua Copilului Adoptat. Sunteţi într-un număr mult mai mare decât noi, dar sper să reuşim să ajungem la performaţa dumneavoastră. Mă bucur să fiu aici, să vă întâlnesc, să vă văd copiii. Vă doresc distracţie plăcută!”
Reîntâlnire de suflet
Anul trecut scriam despre o minunată familie cu 4 fete mândre şi frumoase:
Se spune că cele mai valoroase bijuterii de la gâtul unei mame sunt braţele copilului său. Aici, am avut şansă să-mi întăresc convingerea că aşa este. Am întâlnit părinţi care au adoptat în ciuda faptului că natura a fost mai mult decât generoasă cu ei.
. .
Familia Venczel este o minunată familie din Sfântu Gheorghe formată din mama, tata şi patru fete frumoase. Ceea ce mi-a atras atenţia este dragostea cu care membrii familiei o înconjoară pe mezina de aproape 17 ani, Zita. Nu se prea întâlneşte în ziua de azi ca doi părinţi care au deja trei copii să adopte o minunăţie de fată cuminte, aşa cum este Zita. În ciuda faptului că aceasta suferă de autism, surdomutitate congenitală şi alte câteva, prima întâlnire cu ea a fost dragoste la prima vedere. De aici şi până la adopţia ei, a fost doar un pas. E drept, un pas mai mare, care a implicat la un moment dat şi angajarea mamei ca asistent maternal, însă, nemulţumiţi de statutul lor, Carmen şi Attila au decis că Zita este fiica lor, fără de care familia nu ar fi completă. În urmă cu un an aceştia au primit toate actele legale, devenind astfel familia adolescentei. „În timp ne-am dat seama că trebuie să facă parte din familia noastră. Un copil cu handicap poate să recupereze dacă i se acordă o şansă şi iubire. Dragostea pe care ne-o arată nu se compară cu nimic”, a spus Carmen.
Aceasta a dezvăluit că, în momentul în care a zărit-o prima oară în centrul de plasament, starea de sănătate a fiicei sale adoptive era foarte precară, însă a fost iremediabil îndrăgostită de Zita, luptându-se o bună perioadă de timp pentru a putea fi asistentul său maternal.
Fiicele mai mari ale soţilor Venczel, Anna Maria, de 25 de ani şi gemenele de 21 de ani, Krisztina şi Andrea, împărtăşesc iubirea mamei lor pentru proaspăta membră a familiei şi spun că nicio clipă nu s-au gândit că Zita nu ar putea face parte din familia lor. „Noi nu am putut concepe ideea ca mama să o dea înapoi”, au declarat fetele. Chiar dacă pe parcusul timpului acestea s-au lovit de răutăţile colegilor de şcoală datorită problemelor de sănătate ale Zitei, cele trei au format o alianţă şi au protejat-o pe cea mică, fiindu-i alături de fiecare dată.
Această iubire necondiţionată pe care Zita a primit-o a dat rezultate încă de la început. Din copilul cu probleme foarte grave de sănătate cu care nu te puteai înţelge, Zita a devenit o domnişoară, în adevăratul sens al cuvântului, care îşi alege singură vestimentaţia, face piruete în faţa oglinzii şi poartă ochelari de soare, asemeni surorilor ei. Este un copil cuminte şi asculător, în ciuda faptului că nu poate comunica cu cei din jur. „Şi-a făcut un limbaj al ei pe care noi îl înţelegem. Este foarte deşteaptă”, a spus Krisztina, una dintre gemenele familiei.
Ei bine, anul acesta am căutat-o în mulţime şi am reîntâlnit-o pe Zita, care se pregăteşte să plece în Scoţia alături de familia ei, odată ce va împlini vârsta majoratului, în luna septembrie.
Carmen a dorit să amintească părinţilor care adoptă sau care chiar dau naştere unor copii cu probleme, că deficienţele sunt mult mai neînsemnate decât iubirea pe care copilul o oferă.
„Eu nici cu un copil sănătos nu aş putea să mă mândresc atât de mult cât mă mândresc cu Zita. Ştiu cum am luat-o şi văd ce a ieşit din ea, iar asta ştiu că ni se datorează nouă, ca familie.
Să nu se sperie nimeni, pentru că până la urmă, un copil care vine pe Pământ, indiferent dacă este bolnav sau sănătos, frumos sau urât, vine cu ceva special. Eu le spun să îi înconjoare cu dragoste, să le dea siguranţa aia pentru ziua de mâine şi mai mult optimism, pentur că de regulă oamenii mai mult se plâng de nenorocire. Nu trebuie să vedem ca pe o nenorocire. Întotdeauna, copiii aceştia oferă o dragoste în schimb, de omul nu poate să realizeze. Eu spun în cuvinte multe lucruri, dar mi-aş dori ca cineva să trăiască o săptămână din viaţa noastră să vadă cum poate mititica să ne iubească şi să ne mulţumească. Ea e specială, din toate punctele de vedere, în ciuda handicapului”, este de părere Carmen Venczel.
Maricela Dan
