Două grădinițe din județul Covasna figurează pe lista celor care au câștigat premiile locale ale programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare.

Potrivit datelor postate pe site-ul www.patruladereciclare.ro, 88 de echipe din grădinițe, școli și licee din România au câștigat premiile locale ale programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare, în cadrul ediției 2014-2015.

„Și la această ediție, mii de copii și elevi și sute de profesori din toată țara au promovat obiceiurile bune față de mediu și colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în comunitățile lor. În fiecare județ și în București, Asociația RoRec, organizatorul programului, acordă două categorii de premii : pentru « Cea mai activă Patrulă » și pentru Patrula care a colectat « Cea mai mare cantitate de baterii ». Prin tradiție, câștigătorii locali sunt onorați pe 5 iunie, de Ziua Internațională a Mediului. Unitățile de învățământ câștigătoare pot alege să primească aparate electrice pentru uz didactic sau finanțarea parțială a unei excursii educative”, au transmis organizatorii, conform site-ului www.patruladereciclare.ro, care au precizat că premiile locale recompesează eforturile și reușitele profesorilor și copiilor din timpul anului școlar.

Pe lista câștigătorilor figurează și două unități de învățământ din județul Covasna. Potrivit informațiilor postate pe site-ul amintit, Grădinița cu Program Prelungit ,,Pinocchio” din Sfântu Gheorghe – cadru didctic coordonator fiind Dodan Cornelia – a obținut premiul pentru „Cea mai activă Patrulă”, iar Grădinița cu Program Prelungit ,, Csipkerozsika “ din Târgu Secuiesc – cadru didactic coordonator fiind – Gaspar Edit –a obținut premiul pentru „Cea mai mare cantitate de baterii”.

„Cu prilejul premierilor locale ale ediției, constatăm că programul ia avânt din ce în ce mai mult: primul argument – anul acesta am avut cel mai mare procent de școli eligibile pentru premiile locale. Aceasta înseamnă că tot mai multe școli înscrise în program sunt performante și reușesc să mobilizeze românii că colecteze civilizat și responsabil din ce în ce mai multe deșeuri electrice. Apoi, suntem mândri să vedem și că unii dintre premianți câștigă pentru a doua oară trofeul local, deci am creat o tradiție a educației de mediu în grădinițele, școlile și liceele din România. În unele cazuri, este vorba de unități școlare din mediul rural, Patrule care s-au implicat cu toată energia în această oportunitate de educație și voluntariat și și-au crescut mult impactul în comunitate. Nu există satisfacție mai mare pentru copii decât să vadă că adulții devin receptivi la apelurile lor. Adăugăm faptul că Patrula de Reciclare a primit, recent, Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Nicolae. De asemenea, mai avem foarte puțin până să atingem recordul de 1 milion de kg DEEE colectate în România, în cadrul programului. Avem motive incontestabile să considerăm Patrula de Reciclare un program de nivel european, care nu numai ca a deschis drumuri noi în educația de mediu, ci le și continuă cu succes”, a declarat, potrivit site-ului www.patruladereciclare.ro, Alexandra Arnăutu, managerul programului.

Conform datelor publicate pe site-ul amintit, premiile naționale ale ediției se vor decide la finalul lunii august și vor depinde de implicarea Suporterilor – firmele, instituțiile și persoanele care vor preda la reciclare deșeuri electrice, în contul Patrulei din județul lor sau din București. Primele 3 Patrule locale din unitățile teritoriale (județ / municipiul București) care au colectat cele mai mari cantități de DEEE peste pragul de minimum 50g DEEE/locuitor (*conform Recensământului din 2011), se vor califica pentru Premiile naționale.

„Cursa pentru premiile naționale continuă până la 31 august 2015 – copiii predau ștafeta celor mari. Orice instituție, firmă sau cetățean poate crește șansele Patrulelor din județul său (respectiv București) la aceste premii, dacă scapă legal și responsabil de aparatele electrice vechi sau defecte din gestiune sau din gospodărie, prin serviciul gratuit de colectare DEEE – TelVerde 0800 444.800”, arată organizatorii pe site-ul www.patruladereciclare.ro.

Conform aceleiași surse, la ediția precedentă copiii din Patrulele județelor Bihor, Covasna, Sibiu și Vâlcea au câștigat premiile naționale, datorită solidarității pe care le-au dovedit-o comunitățile lor.

. . Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail