Mai multe oraşe din ţară s-au mobilizat pentru a protesta împotriva tăierilor de păduri din România, şi vor lua parte la un amplu eveniment, pe data de 9 mai.

Promotorul acestui eveniment este World Wide Foundation (WWF) România, cea mai mare organizaţie international independent care derulează proiecte pentru conservarea naturii, fondată în anul 1961.

„Pentru noi este încă o dovadă că oamenii își doresc un viitor în armonie cu natura și că gândul unei lumi fără păduri îi alarmează.  WWF va protesta alături de ei și de organizațiile din România pentru ca pădurile să devină o prioritate pentru întregul guvern, pentru toată instituția Parlamentului, nu doar pentru un minister de resort sau pentru câțiva deputați preocupați de mediu.
Important este însă să înțelegem că dincolo de semnale, de sloganuri și de bune intenții, avem nevoie de soluții și trebuie să fim pregătiți să ne implicăm pe termen lung. Problematica pădurilor nu este simplă și nu implică doar pădurile. Afectează comunități locale, o vastă diversitate de specii și habitate, implică ecologie, dar și economie, perspective imediate și soluții pe termen scurt”, au spus aceştia pe pagina oficială WWF.

Printre oraşele participante se numără şi Sfântu Gheorghe, care a ales să se alăture cauzei ecologice, aşa cum a făcut-o şi în alte rânduri, prin intermediul Asociaţiei Ecou.

„Ecou Tineret a fost de ani de zile pentru orice acţiune de protejare a mediului, aşa că nu aveam cum să lipsim acum. Multă lume îşi aduce aminte că şi atunci când au fost protestele sub sigla Roşia Montană, ne-am aflat printre iniţiatorii la dezbateri.  Asociaţia a participat constant la acţiuni de genul acesta, precum Let’s . . do it Romania, am mers la Plantăm fapte bune, şi multe altele, şi cred că a devenit o marcă a Ecou. Noi iubim Sfântu Gheorghe, iubim această zonă şi nu avem cum să nu ne implicăm. Suntem împotriva despăduririlor abuzive în Covasna şi în ţară. Ne alăturăm şi altor ONG-uri importante, dar şi persoanelor care pot demonstra o solidaritate care să pună piedici politicienilor corupţi, pentru că acolo este cauza.  Dacă oamenii se vor solidariza la fel ce mult ca la Roşia Montană, va fi un câştig. Mesajul nu este doar că vom ieşi în stradă, ci că suntem cu ochii pe ei, nu doar că facem un protest, ci că vom verifica permanent ca abuzurile să nu aibă loc asupra pădurilor”, a explicat Mădălin Guruianu , coordonatorul de proiecte.

 

Acţiunea va avea loc în FAŢA Prefecturii Covasna, sâmbătă, 9 mai, de la ora 18:00.

Până ieri, oraşele care şi-au anunţat protestele pentru data de 9 mai sunt: Bucureşti, Alba-Iulia, Baia Mare, Braşov, Cluj, Focșani, Iași, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Sfântu Gheorghe, Suceava, Târgovişte, Vaslui. Lista este în curs de actualizare.

Pentru această cauză a fost creat un eveniment pe Facebook, la care toţi cei interesaţi pot lua parte: https://www.facebook.com/events/467001783465297/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail