Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului
Astăzi, 20 aprilie, calendarul ortodox pomeneşte pe Sfântul Teotim, episcopul Tomisului, numit şi Teotim I, „scitul“ sau „filosoful“. Acest sfânt daco-roman, originar din Dacia Pontică, a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea şi la începutul celui următor, păstorind cetatea de la Marea Neagră, în jurul anilor 380 – 395.
Detalii despre viaţa sa ne-au rămas din scrierile unor importanţi autori ce au trăit în perioada sa. Astfel, Fericitul Ieronim îl menţionează pe la anul 392 cu titulatura de „Scythiae Tomorum episcopus”. Despre Sfântul Teotim I, istoricul bisericesc Sozomen scria că ducea o viaţă ascetică, purta plete lungi şi se bucura de calificativul de „filosof”. Sfântul Teotim poseda şi practica într-adevăr acea „monastica philosophia”. Dar, el nu a fost numai educat în filosofia monahală, care presupunea a iubi şi a practica înţelepciunea trăirii monahale, adică „asceza”, ci şi în cultura şi filosofia greacă. Un alt scriitor creştin, Socrate, spunea despre Sfântul Teotim că „era cunoscut de toţi – împăraţi, episcopi, călugări, credincioşi şi barbari – pentru evlavia şi corectitudinea vieţii sale”.
Despre episcopul de Tomis auzise chiar împăratul bizantin Arcadie, datorită prieteniei legate cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Din scaunul arhieresc al Constantinopolului, marele ierarh îi trimitea lui Teotim călugări misionari „pentru nomazii sciţi de la Istru“, probabil la cererea acestuia. În anul 400, Sfântul Teotim lua parte la un sinod local din Constantinopol, convocat de Sfântul Ioan Gura de Aur împotriva învăţăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului. Aprecierea de care se bucura ierarhul tomitan în rândul celorlalţi episcopi reiese şi din faptul că, în lista celor care semnau documentele sinodului, Teotim era menţionat pe primul loc.
. .
Invocarea numelui Sfântului Teotim al Tomisului – la lucrările Sinodului IV ecumenic (Calcedon, 451) – ca autoritate a dreptei credinţe, constituie însă pentru noi, românii, o mărturie de mare preţ privind izvoarele ortodoxiei româneşti în creştinismul daco-roman. „Faptul că monahii constantinopolitani îşi raportau ortodoxia mărturisirii lor de credinţă la autoritatea Sfântului Teotim rămâne fără îndoială o mărturie grăitoare a ortodoxiei credinţei… Numai un teolog ca Teotim, cu o solidă formaţie filosofică, putea fi în stare să ia atitudine făţisă şi împotriva celor care întinau memoria lui Origen, adică, „… memoria unui om – declară Sf. Teotim – care a murit de mult timp în credinţă”, şi ca atare, nici nu trebuia să se facă „lucru nelegiuit, condamnând cărţile pe care înaintaşii noştri nu le-au condamnat …”.
Peste veacuri, Sfântul Ioan Damaschin avea să reproducă, în lucrarea „Sfintele paralele“, câteva povăţuiri morale date de Sfântul Teotim în unele omilii la textele evanghelice: „Cel ce păcătuieşte cu gândul, prin însăşi iuţeala gândului, săvârşeşte păcatul complet, pe când faptele trupului pot fi întrerupte de multe piedici“; „Lucrul grav nu este să suferi aspru, ci să suferi pe drept“.
Tot în această zi, facem pomenirea: Preacuviosului Teodor Trihina; Sfinţilor mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin, Chesarie, Severian, Hristofor, Teona şi Antonin; Sfântului mucenic Anastasie al Antiohiei.; Sfântului apostol Zaheu; Preacuviosului Atanasie care a zidit Mănăstirea Meteora; Preacuviosului Iosaf, ce a sihăstrit împreună cu pomenitul cuvios Atanasie din Meteora.
