…Pentru toate gândurile multe și negre pe care le-am avut, pentru că uitasem cine sunt și rătăcisem drumul, mă iert pentru că nu am știut să discern între iubire și dorință, între iluzie și adevăr, mă iert pentru toată judecata cu care i-am judecat pe cei ce credeam că sunt altcineva decât chiar eu însămi, mă iert pentru momentele în care nu m-am iubit și nu mi-am iubit trupul, pentru toată bucuria pe care aș fi putut să mi-o ofer și nu am făcut-o, pentru toată ignoranța și necunoașterea în care m-am scăldat, am fost oarbă și nu vedeam Divinul din mine, mă iert că nu am iubit destul și nu am dăruit mai multe bucurii celor din jur, că nu am spus mai des TE IUBESC!
Cer iertare iernii că nu i-am văzut măreția, și zăpezii că nu i-am admirat fiecare fulg de nea în spendoarea sa, cer iertare vieții că nu am văzut-o și am trecut pe lângă ea fără să îi zâmbesc, rog să fiu iertată de pământ că i-am călcat covorul verde și m-am înfruptat din roadele sale fără să îi mulțumesc pentru tot ce îmi oferea!
Mă iert pentru că am crezut că Dumnezeu mă judecă și, de asemenea, pentru că m-am temut de El, mă iert pentru că am crezut că pot păcătui și că voi fi pedepsită, am văzut vinovăție acolo unde exista doar iubire, pentru toate acestea mă iert!
Doar cei puternici pot ierta, iar eu sunt puternică acum, și pot să mă iert. Mă iert că uneori m-am făcut singură să sufăr crezând că pot face pe altcineva să sufere, neștiind că nu mă pot răni decât pe mine, că eu sunt tot ceea ce văd.Cer iertare florilor că nu le-am simțit parfumul și cerului că nu i-am văzut seninul atunci când priveam doar în întunecimea mea. Mă iert pentru toată răzvrătirea, uitarea și coborârea în iluzie și pentru toate aceste consecințe ale rătăcirii mele, mă iert, mă accept, și mă iubesc!
Adriana Popescu- „ . . Fiul tăcerii”
