MÂINILE
. .
Nu mai știu ce să strâng în brațe. Am trecut pe la anticariat, am răsfoit cărți și le-am ținut la piept. Apoi le-am mirosit și pe câteva le-am și pupat. Un domn în vârstă m-a întrebat:
– Căutați ceva anume?
– Da, i-am răspuns…caut o pereche de mâini. Cele mai frumoase mâini pe care le-am văzut vreodată.
– Hmm… și de ce le căutați în cărți?
– Pentru că mâinile acelea mie îmi spun o poveste. Poate le-a mai văzut cineva, poate că cineva a scris despre ele…
– Ale cui sunt aceste mâini? Le-ați atins vreodată? Poate-s mâinile lui Dumnezeu…
– Nu știu ale cui sunt aceste mâini, domnule. Dar ale lui Dumnezeu cu siguranță nu sunt. El mă iubește și mâinile Lui sunt chiar deasupra mea.
– Crezi că le vei găsi vreodată?
– Cred că le voi căuta mereu.
– Si ce vei face dacă le vei găsi?
– Am să le sărut, domnule. Am să le sărut și apoi am să le citesc.
– Cum ai să le citești, nu înțeleg?
– Cu iubire, domnule, cu iubire….așa am să le citesc.
Paul Arva – Mina de gânduri
