Consiliul Judeţean Covasna va continua şi în următorul an şcolar programul Primul ghiozdan”, destinat copiilor din clasele pregătitoare.

Conducerea CJ Covasna a anunţat vineri că 2.300 de copii români şi maghiari care vor intra în toamnă în clasa pregătitoare vor primi gratuit câte un rucsac cu rechizite şcolare cum ar fi creioane colorate, caiete şi o carte de colorat, precum şi o cutie pentru sandwich.

Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a menţionat că, spre deosebire de anul trecut, ghiozdanele nu vor mai avea o singură culoare, ci vor fi diferenţiate, fetele urmând să primească ghiozdane roz, iar băieţii albastre.

„Scopul este de a veni în sprijinul părinţilor al căror copii, la toamnă vor începe să-şi croiască drum în lumea literelor şi să încurajăm înscrierea cât mai multor copii în clasele pregătitoare din unităţile de învăţământ din judeţul Covasna”, a spus Tamas Sandor.

Costurile totale ale programului pentru anul şcolar 2014-2015 se cifrează la 97.977 de lei, fiecare copil urmând să primească un pachet în valoare de 42,59 lei plus TVA.

Pachetele vor fi predate conducătorilor unităţilor de învăţământ, la începutul lunii septembrie, în cadrul primei şedinţe cu directorii instituţiilor de învăţământ care, ulterior, le vor distribui copiilor. Programul „Primul ghiozdan” a fost lansat în anul 2012 la propunerea UDMR Covasna.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail