În funcţie de priceperea şi caracterul său, fiecare om are o anumită atitudine faţă de viaţă şi este stăpânit de anumite sentimente şi tendinţe. Vom încerca azi să analizăm câteva.
Risipa, în sensul său de bază, înseamnă „cheltuială nechibzuită, irosire a unor bunuri materiale sau băneşti”, dar mai înseamnă şi distrugere, ruinare. Am cunoscut oameni care au risipit tot ce au adunat înaintaşii lor, ajungând apoi să nu aibă nici măcar un acoperiş deasupra capului. Faţă de cei cărora a venit apa sau cutremurul şi le-a distrus tot avutul şi care merită sprijin şi compătimire, cei dintâi sunt de condamnat, pentru că şi-au făcut rău cu propria mână. Dar dacă cineva ajunge în această stare, va găsi totuşi o cale să trăiască. Însă atunci când risipa este făcută la scară mare din bunul obştesc de către oameni cu funcţii înalte, care ar trebui să fie foarte responsabili faţă de semenii lor, bineînţeles că acest lucru reprezintă o faptă de condamnat. De pildă, ne-a fost dat să auzim că la nu ştiu care minister s-au alocat sume mari de bani, iar cei în drept să-i cheltuiască s-au apucat să construiască parcuri la ţară, gondole în locuri fără clienţi, săli de sport unde nu era nevoie şi alte asemenea proiecte doar de ochii lumii, ori alţii aidoma lor s-au apucat să cumpere în neştire şi la preţuri mult peste valoarea lor obiecte destul de obişnuite, precum cravate sau bănci pentru parcuri, cosmetice ori aparate de ultimă generaţie. Aceasta deja înseamnă „risispă”. Totuşi nu vă faceţi probleme, căci n-au făcut-o din banii lor, ci din banii noştri, adică ai celor cu salarii şi pensii mici. Şi atunci de ce ne mirăm că ajungem la distrugere şi ruinare, după aproape douăzeci şi cinci de ani de jaf şi risipă. Azi ajungem să arătăm la televizor statistici despre coşul alimentar al românilor în comparaţie cu cel din alte ţări, şi vedem că românii cheltuiesc în jur de 72% din salariul minim pe mâncare, în timp ce nemţii doar 19%. Chiar şi grecii, pe care mai anii trecuţi i-am văzut „în stare de faliment”, cheltuiesc pe mâncare mult mai puţin decât noi, pentru că cei care ne-au condus n-au fost la înălţimea aşteptărilor şi, puşi pe căpătuială, au uitat de popor, deci nu le-a păsat nici că risipesc din avutul lui. Si aceasta pentru că în conştiinţa lor se aflau pe un nivel moral scăzut.
Lăcomia, soră bună cu avariţia, în al doilea său sens, înseamnă „dorinţă nemăsurată de acaparare, de câştig”. Lacomului nu-i ajunge niciodată, oricât i-ai da. El îşi va face din pofta sa „un crez” şi va acţiona în virtutea acestuia pentru a dobândi bunuri nemeritate, câştiguri prin fraudă sau jaf, acte de violenţă sau chiar crime. Celui lacom aflat în sfere mai înalte ale societăţii, poţi să-i dai salarii oricât de mari (ca să nu fie tentat…, conform unei explicaţii injuste), căci el tot îşi va continua calea pierzaniei, deoarece fiecare face numai ceea ce ştie, conform treptei de evoluţie morală pe care se află.
Dar ca să nu fim doar negativi, să punem în balanţă un cuvânt pozitiv: altruismul. În accepţiunea dicţionarului acesta înseamnă „calitatea de a acţiona dezinteresat pentru binele celorlalţi oameni”. În comparaţie cu Lacomul, care se gândeşte numai la el, Altruistul îşi îndreaptă faptele spre binele celorlalţi, căci chiar dacă în oarecare măsură ar putea fi şi puţin vanitos, el totuşi este stăpânit de iubirea faţă de semeni şi va acţiona ca atare. Altruistul face acte de mecenat şi are o însuşire de mentor, adică de educator prin exemplul său, contribuind astfel la dezvoltarea unei societăţi umane. De aceea poporul ar trebui să aleagă ca şi conducători ai săi, pe lângă specialişti adevăraţi şi cinstiţi, capabili şi pragmatici, oameni altruişti şi mentori care să-i îndrume, şi nu politicieni lacomi şi corupţi care să ne ducă spre ruinare şi dezastru. Şi suntem convinşi că printre academicienii şi intelectualii de clasă s-ar găsi măcar câţiva care să corespundă idelurilor. Acest popor ori se va salva ori se va distruge. Dacă lucrurile vor continua ca şi până acum, nu se întrevede nicio cale de salvare… Alungaţi Lacomii şi chemaţi Altruiştii, cel puţin aceştia nu ne vor cheltui banii pentru propriul lor bine…
Mihai Trifoi
