Începând de astăzi, 8 august, şi până duminică, 10 august, la Parcul de agrement „Natura Parc ®, din localitatea Chichiş va avea loc „Festivalul Ţepeluşului”.

Festivalul, este treilea în programul evenimentelor culinare organizate de Natura Parc ®, în această vară.

„Festivalul Ţepeluşului este unul dintre evenimentele culinare din şirul celor nouă pe care le avem pregătite vara aceasta pentru turişti şi pentru clienţii noştri. Ţepeluşul este preparat din carne, ca de mici. Această carne este pusă pe o frigăruie şi aşa se serveşte”, ne-a spus ieri, reprezentanta Natura Parc ®, Irina Sava, care a amintit că weekendul trecut a avut loc festivalul găluştelor cu prune, iar în urmă cu două săptămâni s-a desfăşurat festivalul „Tăuraşul la proţap”. Reprezentanta Natura Parc ® a mai spus că pe lista evenimentelor culinare ce vor fi organizate se numără şi „Festivalul raţă pe varză”. „La sfârşitul lunii august sau la începutul lunii septembrie, vom avea festivalul <<Raţa pe varză>>. Va fi un eveniment atractiv! Raţă pe varză nu prea s-a mai întâlnit la un festival culinar (…) Noi, la Natura Parc®, am deschis o fermă ecologică de raţe şi gâşte (…). De aceea, ne-am gândit să facem şi un astfel de festival. Vor veni bucătari profesionişti”, a spus Irina Sava.

Programul complet al evenimentelor culinare ce vor avea loc la Natura Parc ® poate fi văzut accesând site-ul www.naturaparc.ro.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail