Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe a participat la Turneul Internaţional de Lupte pentru Seniori, organizat de Federaţia Română de Lupte, ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în sala complexului sportiv Apollo din Bucureşti.

La această competiţie, la care au participat 350 de campioni olimpici, mondiali şi continentali din 20 de ţări, reprezentanţi ai unor țări ca Rusia, Coreea, Bulgaria, Turcia, China, Germania, Polonia, Mexic, Venezuela, Elveţia, Moldova, Serbia, Suedia, Danemarca, Slovacia sau Algeria, Linguraru Mădălina a ocupat locul V, la categoria 48 de kilograme, iar Petre Anca a luat bronzul la 60 de kilograme. Sportiva Incze Krista nu a putut participa la această competiţie, deoarece s-a accidentat înainte cu o săptămână, urmând să participe la Campionatul Mondial la Juniori, săptămâna viitoare.

Antrenorului CSM, Matefi Arpad s-a declarat complet nemulţumit de evoluţia celor două  sportive, arătând cu degetul către antrenorul lipsit de experienţă a Lotului Naţional şi spre conducerea acestuia: „ Complet mulţumit nu pot să fiu şi vă spun şi de ce: fetele noastre sunt plecate de o lună jumătate la Lotul Naţional şi nu-mi convine deloc pregătirea pe care o au, nu sunt mulţumit nici de antrenor. Le mai las o săptămână şi apoi le aducem acasă să le pregătim noi pentru Campionatul Mondial, şi pentru ce mai avem de făcut”, a declarat acesta.

Antrenorul  a mai spus că schimbările de personal tehnic de la Lotul Naţional, din ultimul an, şi venirea noului antrenor care „nu are nici măcar o legătură cu luptele”, a determinat şi alţi sportivi şi antrenori ai acestora să vocifereze cu privire la antrenamentele de care au parte sportivii. „Luptele nu se fac din cărţi, se fac din experienţă, pe saltea. Nu poţi să înveţi lupte din cărţi şi să vii să ne araţi nouă că ştii meserie. Nu ştie nici măcar cum se împerechează la noi în competiţie 1 cu 2 sau 3 cu 4. Sunt nişte probleme foarte mari. Ştiţi cum e vorba ai: De la cap se-mpute peştele”, a mai spus antrenorul. Acesta este determinat să-şi „retragă garda acasă” dacă situaţia nu va lua o întorsătură favorabilă în acest sens.

Turneul Internaţional de Lupte pentru Seniori Masculin nu a adus nicio medalie pentru CSM, de data aceasta, fiind o competiţie foarte strânsă şi grea, însă antrenorul Matefi Arpad îşi pune toate bazele în Campionatul Mondial din septembrie ce se va desfăşura în Uzbekistan.

Rezultatele complete se pot accesa pe pagina oficială a Federaţiei Române de Lupte http://frl.ro/ la secţiunea rezultate.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail