De când am intrat în poitică, îmi doresc să văd pusă în practică ideea de alegeri interne” în desemnarea candidaților unui partid. În PNL, evident, dar și în alte partide mi-ar plăcea să existe regula aceasta. Pentru orice funcție și la orice nivel.

Acum mai bine de 2 ani, înainte de alegerile locale din 2012, am propus la Sfântu Gheorghe programul „Acces liberal”, prin care oricine era invitat să-și depună candidatura pentru a obține un loc pe lista liberalilor pentru Consiliul Local Sfântu Gheorghe. Și am avut mai bine de 20 de candidați înscriși, iar în urma unui sondaj de opinie a fost fixată ordinea pe listă. Astfel, oameni recent apăruți în partid, ca doamna Marilena Profiroiu, domnul Cziprian Lorand sau Emil Pantelimon au ajuns foarte repede în fruntea candidaților. Poate nu numai datorită acestei deschideri, dar cu siguranță și datorită ei, pentru întâia dată, prin forțe proprii, PNL a reușit să aibă 2 consilieri locali la Sfântu Gheorghe, performanță neatinsă niciodată după 1989.

Coerent și consecvent față de tot ce am susținut până acum în politică, nu pot decât să mă bucur mult de situația apărută în urma Congresului PNL din acest weekend, potrivit căreia avem doi prezidențiabili extrem de onorabili, actualul președinte Klaus Johannis și fostul președinte Crin Antonescu. Ca liberal nu pot să nu mă bucur de faptul că va exista o competiție deschisă, ”la vedere”, pentru stabilirea prezidențiabilului de dreapta, deoarece este destul de clar pentru toată lumea că aici se joacă adevărata miză. Practic, între cei doi liberali se joacă meciul decisiv pentru cine se va bate cu candidatul stângii în marea finală din toamnă.

Oricâte i s-ar putea reproșa lui Crin Antonescu, și evident sunt câteva decizii neinspirate luate de-a lungul ultimilor ani, totuși, sunt convins că rămâne unul dintre cei mai integri oameni politici pe care i-a avut România ultimilor 25 de ani. Un vizionar excelent, un orator desăvârșit și de la distanță cel mai bun președinte pe care l-a avut PNL după 1989. Nu vă alarmați, nu este o odă pro-Antonescu și nu vreau să cad în excesul laudei fără măsură, dar rezultatele vorbesc de la sine: cel mai mare grup parlamentar din toate timpurile, cei mai mulți președinți de Consilii Județene, cei mai mulți primari și cei mai mulți reprezentanți în consiliile locale și județene. Evident că cei cârcotași pot spune că nu este numai meritul lui. Și au dreptate. Nu este doar al lui, ci și al oamenilor din eșalonul doi, trei și așa mai departe, până la nivelul organizațiilor locale. Dar, Crin Antonescu a fost președinte și artizanul unei înțelegeri avantajoase la nivel național cu PSD, care, cu toate inconvenientele, trebuie să recunoaștem că a adus avantaje electorale pentru PNL. La pachet cu o mulțime de dezavantaje, fără îndoială, mai ales în momentul când am ajuns la guvernare. Cu toate acestea și mai ales pentru toate acestea, nu putem decât să-i mulțumim mult lui Crin Antonescu! De fapt, chiar și pentru aducerea în prim-planul politicii mari a lui Klaus Johannnis, tot lui Crin Antonescu trebuie să-i mulțumim. Odată pentru că l-a propus în 2009 ca liant între PNL și PSD, oferindu-i postul de prim ministru dacă Geoană ar fi câștigat alegerile… vă dați seama ce frisoane au fost pe la liberalii care nu-și imaginau cum poate fi propus un sas din afara partidului pentru acest post…  A doua oară pentru că l-a convins anul trecut să facă pasul către PNL și l-a susținut pentru postul de prim-vicepreședinte al PNL A treia oară deoarece l-a susținut deschis pentru a obține postul de președinte al partidului, programul lui Johannis fiind fără îndoială un document programatic pe care PNL ar trebui să-l urmeze în următorii 10 ani. Dar și candidatura lui Klaus Johannis îmi este pe plac. Mai ales deoarece este un performer la alegerile locale de mai bine de 10 ani, Sibiul fiind printre cele mai frumoase orașe din țară, dezvoltarea sa fiind indisolubil legată de gospodarul primar sas. Personal, simt o legătură mai aparte și pentru că este minoritar, atât din punct de vedere etnic, cât și religios. Cam cum suntem noi românii aici în Secuime. Fără doar și poate că nu ar trebui să conteze deloc faptul că este și sas și reformat, dar susținerea largă de care se bucură Johannis atât la nivel local, dar și în țară, îmi par dovezi clare a scăderii intoleranței din România. Pentru că prea des uităm că România este puternică și datorită minorităților sale, etnice, religioase sau de orice natură ar mai fi ele. În ciuda declarațiilor nefericite ale unor colegi de partid, eu cred că PNL nu are nici o problemă să-l susțină cu toată forța pe Klaus Johannis pentru președinția României. Să nu existe nici un dubiu, nu mă refer la cele care îl susțin pe Crin Antonescu și pe care le consider extrem de pertinente, ci la cele anti Johannis, cu care nu pot fi deloc de acord.

Mă aștept la o competiție internă deschisă, din care trebuie să câștige cel mai bun, o competiție internă în care nu denigrarea sau calomnia să fie armele, ci argumentele și dovezile clare pentru ca noi toți ca societate să avem de câștigat. Deoarece este limpede că în aceste zile se joacă o carte mare, cea a prezidențiabilului de dreapta, iar acesta poate fi ori Crin Antonescu, ori Klaus Johannis. Personal, este o mândrie să știu că ambii sunt liberali și, cu toate vorbele puțin inspirate pe care le-au spus câteodată, rămân două simboluri pentru politica românească și merită să fie susținuți pentru postul de președinte al României. Competiția a început la Congres, în momentul în care ambii au acceptat să intre în luptă. Ea va continua o vreme, dar sunt convins că în această vară va fi desemnat cel mai bun, iar pentru noi, în Sfântu Gheorghe, va fi o onoare să facem campanie pentru oricare dintre ei, fie că ne vom numi ”Echipa lui Crin” sau ”Echipa lui Klaus”! Important este să repetăm performanța din 2009 și să-l învingem pe candidatul stângii, indiferent cum se va numi acesta. Atunci obțineam în Sfântu Gheorghe un scor dublu pentru Crin Antonescu în confruntarea cu Mircea Geoană și reușeam, din acest motiv, chiar să-l depășim în premieră și la nivelul întregului județ Covasna.

Mădălin Guruianu,

Președinte PNL Sfântu Gheorghe

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail