Legiuitorul a simțit deopotrivă nevoia clarificării unor instituții ce au dat naștere unor reale probleme de interpretare în practică.
Pe de-o parte, a fost reglementat modul de înscriere a creanțelor rezultate din contractele de leasing în funcție de existența reală și efectivă a opțiunii de transfer a dreptului de proprietate către debitor. Pe de altă parte prin art. 120 din NLI este clarificată poziția terțului dobânditor de bună-credință în cazul repunerii în situația anterioară ca efect al acțiunilor revocatorii.
Art. 36 din Legea 85/2006 prevedea că, în momentul deschiderii procedurii de insolvență, vor fi suspendate „toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită” formulate împotriva societății debitoare. Prin modificările aduse de cele două noi coduri, vor face excepție de la această suspendare cazurile de judecare a acțiunilor civile în cadrul proceselor penale.
Art. 53 din Legea 85/2006, în forma anterioară modificării, prevedea că toate bunurile înstrăinate de către administratorul judiciar/ lichidator în cadrul procedurii insolvenței sunt dobândite libere de sarcini de orice fel, cum ar fi ipoteci, garanții mobiliare de orice fel, inclusiv de măsurile asiguratorii instituite în cursul procesului penal. Prevederea era extrem de utilă, facilitând valorificările de active în cadrul procedurii. Modificarea vizează parțial textul, arătând că bunurile se dobândesc libere de sarcini, însă se exceptează măsurile asiguratorii sau cele preventive luate în cursul procesului penal. Asta înseamnă că cel care cumpără un bun pe care este pus un sechestru penal ar trebui să preia bunul cu acel sechestru, sau că administratorul judiciar să obțină ridicarea lui de către organele penale. Cum ambele variante sunt puțin probabile, această modificare va însemna practic o blocare a vânzărilor cu efecte nefaste asupra procedurii de insolvență. Menționăm că prin blocarea la vânzare a acestor bunuri nu se asigură o recuperare efectivă a prejudiciului de către victimă, pentru că aceasta va avea același tratament la distribuiri, indiferent dacă există sau nu un sechestru. Prevederea este astfel inutilă din punctul de vedere al procesului penal, în schimb fiind de natură a îngreuna procedura insolvenței.
O altă modificare este lista infracțiunilor săvârșite de organele de conducere, care anulează dreptul debitoarei de a mai propune un plan de reorganizare. De asemenea, noul Cod Penal abrogă o serie de infracțiuni din Legea insolvenței, urmând ca ele să fie reglementate în cadrul Codului. Este vorba în special de bancruta simpla (art. 240 noul Cod Penal), bancruta frauduloasă (art. 241 noul Cod Penal) și gestiune frauduloasă (art.242 alin. 2 noul Cod Penal).
Multe modificări din cuprinsul NLI transpun însă elemente din practica judiciară dezvoltată pe legea 85/2006.
Un prim aspect important îl constituie stabilirea calității procesuale active a administratorului judiciar și a părților cu privire la formularea de obiecțiuni împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în cadrul procedurii, aspect recunoscut doar pe cale jurisprudențială în reglementarea legii 85/2006.
Un alt aspect deopotrivă de important și care va pune capăt discuțiilor din practică vizează definirea noțiunii de creditor chirografar, stabilirea naturii chirografare a creanței ce excede valoarea garantată și clarificarea faptului că simpla înscriere în arhiva electronică de garanții reale a unei creanțe nu determină transformarea acesteia în creanță care beneficiază de o cauza de preferință.
Intervenția legiuitorului era necesară și pentru evitarea situaților în care se ajungea la aprobarea unui plan de reorganizare fraudulos, conceput doar cu intenția de a fi confirmat, nu și executat, urmând ca acesta să eșueze, scopul final fiind acela de a beneficia de diminuarea masei
credale. În conformitate cu prevederile art. 140 alin. 1 din NLI, în ipoteza eșuării planului, se va reveni la componența tabelului creditorilor definitivat înaintea votării planului, astfel încât să nu se mai beneficieze de această măsură de reducere a creanței. Soluția adoptată este una firească pentru că logica reducerii anumitor categorii de creanțe era salvgardarea afacerii, ori dacă aceasta nu se mai produce, nu se mai justifică nici diminuarea.
Noua lege a insolvenței își propune să concilieze unele prevederi cu impact asupra procedurii cuprinse în recent adoptatele Coduri în materie penală. În acest sens semnalăm prezența art. 91 alin. 1 care permite administratorului judiciar să vândă inclusiv bunuri aflate sub sechestrul penal cu excepția celor asupra cărora s-a dispus măsura asiguratorie în vederea confiscării speciale și/sau confiscarii extinse.
Un alt text din aceeați categorie fixează regimul juridic al creanței unei părți vatamate din procesul penal, aceasta urmând a fi înscrisă sub condiție suspensivă până la soluționarea definitivă a acțiunii civile în procesul penal în favoarea părții vătămate. De menționat că, prin amendamentele aprobate de Camera Deputaților ce se regăsesc în forma votată de plen, pentru a participa în cadrul procedurii, persoana vătămată trebuie să depună o cerere de admitere a creanței.
O ultimă categorie de modificări tinde către standardizarea și eficientizarea activității practicianului în insolvență.
În primul rând, subliniem oportunitatea fixării obligației de cooperare a practicienilor în insolvență cu instanțele pentru a asigura coordonarea procedurală, spre exemplu pentru fixarea corelată a termenelor, a ședințelor. În al doilea rând, noua reglementare explicitează conținutul noțiunii de supraveghere exercitată de administratorul judiciar.
Sunt enumerate neexhaustiv nouă atribuții, iar instrumentul principal de supraveghere este avizul prealabil. Prezentarea conținutului activității de supraveghere este binevenită, dar automat se va impune în concret stabilirea unui prag pentru operațiunile de plăți care se verifică și a unor bugete adecvate pentru realizarea efectivă și de calitate a activității de supraveghere.
În același timp, prin NLI, sfera instrumentelor puse la îndemana administratorului judiciar se diversifică. Acesta poate invoca prescripția extinctivă fără a mai intra pe fondul analizei cererii de creanță, poate invoca impreviziunea în contractele încheiate de debitor etc.
Un alt aspect, ce se înscrie în aceeași tendință, îl reprezintă fixarea potrivit art. 59 alin. (1) a conșinutului minim al raportului lunar de activitate ce va trebui să cuprindă: justificarea cheltuielilor, stadiul procedurii, onorariul încasat de acesta etc.
Este reglementată mult mai clar și explicitată prin exemple posibilitatea angajării unor specialiști, administratorul judiciar având chiar dreptul să treacă peste decizia Comitetului Creditorilor, atunci când prezența lor este impusă de lege (arhivarea documentelor, bilanțurile obligatorii de mediu, audit).
Legiuitorul s-a preocupat în mod întemeiat și de stabilirea unor prevederi de protecție a practicianului în insolvență, în calitatea sa de organ care aplică procedura, acesta neputând fi obligat la cheltuieli de judecată, amenzi, daune sau orice alte sume la care ar putea fi obligat debitorul.
www.coltuc.ro
