În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește praznicul Înălțării Domnului. Prin hotârârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. Astfel, în toate bisericile, mănăstirile și catedralele ortodoxe din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului, se arată într-un comunicat al Patriarhiei.
Adesea Înalțarea lui Hristos, ca și Învierea Sa au fost înțelese ca fiind niște lucrări ale Tatălui asupra Fiului Său. Trebuie să avem în vedere că moartea lui Hristos nu a avut ca țintă satisfacerea onoarei jignite a Tatălui, ci transfigurarea firii omenești. De aceea, atât în Inviere cât și în Înălțarea Sa, Hristos nu este pasiv.
Evanghelistul Luca spune că Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania și acolo Și-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat și pe când îi binecuvanta, S-a depărtat de ei și S-a înalțat la cer (Luca 24,50-51). Prin aceste cuvinte nu trebuie să înțelegem că acesta a fost ultimul act al lui Hristos în lume, El nu devine absent în creație. Înălțarea lui Hristos nu înseamnă retragerea din creație, El continuă să fie prezent și lucrător prin Sfântul Duh.
Temei pentru credința în Înălțarea lui Hristos avem și în Evanghelia lui Marcu, în versetul 19 din capitolul 16, unde se spune că Iisus Hristos S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta Tatălui. Astfel, Tatăl îl iubește pe Fiul în Sfântul Duh nu doar ca Dumnezeu ci și ca om. Prin acesta trebuie să înțelegem că toți cei care ne-am unit cu Hristos, devenim părtași la această iubire dumnezeiască.
