Astăzi, 28 mai, în calendarul ortodox se face pomenirea Sfântului Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului.

Sfântul Nichita Mărturisitorul a ales din tinerețe să urmeze calea vieții monahale, cea plină de nevoințe sufletești și trupești. Pentru viața sa duhovnicească îmbunătățită, Sfântul Nichita Mărturisitorul a fost numit Arhiepiscop al Calcedonului. În timpul slujirii arhierești, Sfântul Nichita s-a evidențiat mai ales prin virtutea milosteniei, hrănind pe cei flămânzi, îmbrăcând pe cei goi, primind și odihnind pe cei străini. În Sinaxar este pomenit ca „tată al sărmanilor, apărător al văduvelor și izbăvitor al celor năpăstuiți”.

De asemenea, Sfântul Nichita s-a remarcat ca apărător al sfintelor icoane în timpul prigoanei din vremea împăratului Leon Armeanul. Sfântul Nichita s-a arătat mărturisitor al lui Hristos, vădind învățăturile eretice ale iconoclaștilor și popovăduind dreapta credință cu privire la cultul cinstirii sfintelor icoane. Din această cauză a fost trimis în temniță, suferind numeroase chinuri. După mulți ani și după multe osteneli de mărturisitor, s-a mutat la Domnul.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail