Noul cod penal a intrat in vigoare la data de 1 februarie 2014. Prevederi noi modifică regimul sancțiunilor instituite până la această dată.

Una dintre modificări este și în cazul părinților care își impiedică copiii să frecventeze cursurile școlare și în cazul părinților care își retrag copiii de la școală.

Astfel, pentru săvârșirea acestor acte, părinții riscă pedeapsa cu închisoare, în lumina noului cod penal. Conform vechiului cod penal, părinții care nu ofereau copiilor acces la cursurile școlare nu erau pedepsiți de legislație.

În prezent, lucrurile se schimbă și se aduc în discuție noi aspecte. Astfel, ținând cont de Legea educației naționale nr. 1/2011, învățământul general obligatoriu este de 11 clase, cuprinzând învățământ primar, învățământ gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior.

Noul Cod Penal instituie pedepse pentru părinții care își retrag copiii de la școală sau îi impiedică să frecventeze cursurile școlare, catalogând aceste acte ca fiind infracțiuni și întroducându-le la capitolul „Infracțiuni contra familiei”.

Astfel, în noul cod penal se precizează: „Părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl impiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu,  se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”

Atenție! Pedeapsa nu se mai instituie dacă, înainte de finalizarea urmăririi penale, inculpatul efectuează toate demersurile pentru ca minorul să reia frecventarea cursurilor scoale.

ART. 380

    Împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu

    (1) Părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl impiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învaățământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

    (2) Fapta nu se pedepsește dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor.

    (3) Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta.

www.coltuc.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail