Festivalul Tinere Talente” organizat de Fundația Mihai Viteazul”, an  de an, cu prilejul Zilei Internaționale a copiilor, a cuprins până  acum trei spectacole susținute de elevii din județ, pe categorii de vârstă, în locații și la ore diferite.

Pentru cei mai mici preșcolari a fost un prilej de a arăta priceperea și talentul lor în a-și prezenta costumele populare, dansuri și cantece populare  la întâlnirea care chiar așa s-a  intitulat : Cântec, joc și voie bună”. Spectatorii, printre care au excelat părinții și bunicii, s-au întrecut în apauze și felicitări pentru cei mici. Au fost prezente Grădinițele cu program prelungit Pinnochio”, Cspike” și Arvacsko”, cu doamnele educatoare Sanda Catalina, Crăcuț Ramona, Borchină  Săndica, Nica Florica, Ilișan Claudia, Maghiar Maria Magdalena, Buna Maria și  Rujan Anca.

     Al doilea spectacol, intitulat Moment Caragiale” s- a desfășurat la Colegiul Național Mihai Viteazul” și a avut ca tineri actori elevi din ciclul primar al acestui colegiu. Prestația lor, costumele pe care le-au purtat  precum și regia abordată, sau improvizațiile elevilor,  au determinat un succes real și asumat. Numai timpul, restrâns, acordat spectacolului de gală, a determinat organizatorii să  aleagă, cu regret, doar două reprezentări din acest moment al lumii lui Caragiale: Prezentare – poezii și schita Vizita, pregătite de inv. Valeria Păcală și Doina Gheorghincă.  De asemenea, succesul spectacolului a fost asigurat și de clasele conduse de doamnele inv. Ilyes Ibolya, Matei Stela, Dobrilă Mioara, Floroian Rodica și  Coznean Alina cu celelalte schițe puse în scenă ( Dl. Goe, Inspecțiune, Poezii și Epigrame scrise de Ion Luca Caragiale).

        Sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 10.30, în Sala Mare a Teatrului „Andrei Mureșanu” a avut loc Spectacolul de gală  al Festivalului „Tinere Talente”.  Acesta a fost deschis de  Ansamblul „Cununa Carpatilor” al Casei de Cultuă  din Întorsura Buzăului, coord. Costică Oltean, cu tabloul coregrafic „Ciobănașul”-  o suită de dansuri populare tradiționale din zonă. Au urmat apoi  cei mai mici dansatori din program, clasa pregătitoare  a d-nei inv. Maria Bularca de la Școala Gimnazială  „Ady Endre”. Aceste „Mlădițe românești” au avut ca instructori de dans familia Lila și Kelemen Hunor.

       Desigur, nu putea să lipsească și cântul popular, grupat în mai multe momente succesive. Minirecitalul de început i-a aparținut unei voci inconfundabile, care neoficial a căpătat și numele de „Furduiul nostru covăsnean”. Acesta este Alexandru Baciu, membru al Ansamblului covăsnean „Voineștenii”. Cântecele sale au încântat publicul care i-a mai solicitat o revenire. Au fost prezente, cu o melodie populară,  elevele Andrea Călianu și Mădălina Gavrilă, cl. XI E, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Această manifestare creată pentru a sprijini învățământul în limba română, pentru a pune în evidență talentele, îndemânarea și priceperea copiilor și  tinerilor din județul Covasna a căpătat în acest an o nouă valență. Organizatorii au ales să aibă și un invitat special, din afara județului, din dorința de a lega prietenii între ansambluri și interpreți din țară,  și prin acest festival. Astfel, a răspuns invitației noastre micuța solistă de 10 ani, Elena-Laura Mironescu, din Brașov, cursantă la Școala Populară  de Arte și Meserii  „Tiberiu Brediceanu”, secția Canto popular. Cu numeroase premii, trofee și cupe, cu participări la emisiuni TV precum „ M-am născut cu stea în frunte” și „Nextar”, abia întoarsă de la Festivalul – concurs „Ecoul Pietrei Craiului” Zărnești, Elena, într – un frumos costum popular moldovenesc, autentic, a încântat publicul cu doina și melodiile sale, cu prezența scenică.

     Nu a lipsit dansul, coordonat de coregraf –  profesor Gabriel Prună (Palatul copiilor și elevilor) precum și poeziile: Antologia „Amprente literare” – versuri proprii de Hanna – Denise Hoos, recitări susținute de elevele Balasz Maria și Lupu Andreea de la Liceul Tehnologic „Constantin Brancuși”, coord. prof. Rodica Pârvan.

     Muzica veselă, inocentă, a copilăriei a fost adusă pe scenă de corul „Crescendo”, coord. prof. Liliana Grosar, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. A fost prezentă, de la același colegiu, eleva Raula Rauca, cl. a XI-a. Lansată pe scenele festivalurilor organizate de fundația noastră, ea a obținut anul acesta premiul doi la Concursul național de limba franceză  „Je parle francais ” – Iași, coord. prof. Nina Stanoescu.  A interpretat o melodie de muzică usoară, în limba franceză ( Pentru tine), coord. prof. Alexandru Popovici. Muzica folk a fost reprezentată,  ca de obicei, de Grupul vocal „Floare albastră” – Școala Gimnazială  „Romulus Cioflec”  Araci, com. Vâlcele, coord. prof. Alexandru Popovici.

     Ultima parte a spectacolului a „aparținut” talentaților  elevi insrumentiști de la Liceul de arte „Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe. Ei au interpretat pe rând: Studiu de Friedrich Burgmuller, la pian Noemi Nagy, clasa a VI – a, coord. prof. Monika Opra; Balada de Ciprian Porumbescu – fragment, la vioară  Alexandra Voiculescu, clasa a VI – a; Interludiu de Sabin Pautza, la pian Berta Bianca Laszlo, clasa a X – a, coord. prof. Rozalia Constantin; Scherzo de Johannes Brahms, la vioară  Hanna – Denise Hoos, clasa a XI – a și la pian Berta Bianca Laszlo, clasa a X – a, coord. prof. Rodica Simon și Rozalia Constantin. Spre încântarea spectatorilor, tinerele interprete le-au oferit  Marșul Radetzky,  o altă surpriză  a spectacolului.

     Spectacolul a fost încheiat de o foarte tânără și veselă trupă de muzică de camera  (circa patru săptămâni de la înființare), coord. prof. Benedek Magdolna, Școala Gimnazială „Nicolae Colan”. Instrumentiștii: Bodor Roland – pian electric, Szekely Szilard – chitară, Ruzsa Amanda – fluier, Pustai Csaba –  bongouri, Csuras Andreea – instrument de ritm, prof. Benedek Magdolna – dramba, au realizat finalul unui spectacol reușit, aplaudat de cei prezenți.

   Organizatorii  felicită pe toți artiștii, mici și mari, educatorii și părinții lor, care în timpul liber se străduiesc să construiască o clipă de dăinuire sufletească, să aducă în viața lor, a familiei și a societății lucruri minunate, curate și folositoare pentru noi toți.

   De asemenea, mulțumim tuturor colaboratorilor, instituțiilor de învățământ, Teatrului „Andrei Mureșanu”, Palatului Copiilor și Elevilor, Colegiului Național „Mihai Viteazul” și Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe pentru cofinanțare.

            Președinte

    prof. ing. Maria Peligrad

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail