Aproximativ 450 de şomeri de lungă durată din judeţul Covasna vor fi pregătiţi pentru a se putea reintegra pe piaţa muncii, printr-un proiect cofinanţat din fonduri europene, realizat de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) în parteneriat cu societatea Brahms Internaţional Braşov.

Managerul proiectului CONFORM, Monica Păltineanu a declarat vineri, cu ocazia lansării la Sfântu Gheorghe, că acesta este conceput în linii mari pe structura proiectului MIOS derulat în anii anteriori, care s-a bucurat de un succes foarte mare, fiind desemnat de Comisia Europeană pe locul 5 în top 10 al proiectelor care folosesc eficient fondurile structurale.
Noutatea proiectului aflat în derulare constă în faptul că pe lângă măsurile active de ocupare a forţei de muncă, a fost introdusă o evaluare vocaţională a cursanţilor în vederea determinării domeniilor în care au aptitudini.
„În cadrul proiectului anterior, MIOS, am acordat 430 de certificate de calificare sau absolvire valabile în România şi în toate ţările Uniunii Europene, 25% dintre absolvenţi au reuşit să-şi găsească un loc de muncă, iar trei şi-au deschis o afacere în meseria pe care au dobândit-o. A fost un succes şi sperăm ca şi acesta să fie (…) şi să schimbe ceva în bine în viaţa oamenilor”, a declarat Monica Păltineanu.
Ea a menţionat că proiectul se axează pe cursuri în meserii şi competenţe cerute pe piaţa muncii, cum ar fi comunicare în limbile engleză şi germană, informatică, calificare ca instalator tehnico-sanitar şi gaze, lucrător în comerţ şi agent de curăţenie în clădiri şi mijloace de transport, cursuri de specializare ca tehnician pentru supravegherea sistemelor de detecţie, supraveghere video şi control acces.
De asemenea, vor fi organizate cursuri de antreprenoriat, şomerii fiind încurajaţi să-şi deschidă o afacere pe cont propriu. Aceştia vor beneficia de stimulente financiare pentru participarea la cursuri în valoare de 300 de lei, care se vor acorda la finalizarea acestora, iar cei care vor dori să-şi pornească o afacere vor primi 1.500 de lei.
Directorul executiv al Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă, Kelemen Tibor, a declarat că la ora actuală rata şomajului în judeţul Covasna a coborât spre 6%, existând o tendinţă de creştere a persoanelor ocupate, fapt datorat în mare măsură numeroaselor cursuri de calificare organizate în ultimii ani. Potrivit acestuia, colaborarea AJOFM Covasna cu societatea Brahms Internaţional din Braşov reprezintă un model de parteneriat public-privat de succes.

Valoarea totală a proiectului este de peste 2 milioane de lei, din care 1,9 milioane de lei sunt asiguraţi din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane „Investeşte în oameni”.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail