Festivitatea de comemorare a 70 de ani de la deportarea evreilor din judeţul Covasna, în lagărele morţii de la Auschwitz şi Birkeneu, a fost marcată ieri prin dezvelirea unui monument, înălţat în Parcul Memorial al Evreilor din cartierul Ciucului.
Monumentul fost dezvelit de către primarul oraşului, Antal Arpad, alături de preşedintele Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România, domnul Aurel Vainer.
Monumentul este piesa centrală a Parcului Memorial al Holocaustului, parc care mai cuprinde, simbolic, 52 de copaci de thuja occidentalis dispuși în spatele monumentului sub forma menorei , plantați în memoria celor 52 de copii transformați în cenușă de naziști și aliații lor, și 6 sălcii plângătoare-salix babylonica plantate în memoria celor 611 evrei ce au pierit în Holocaust.
La emoţionantul eveniment de ieri au participat peste 400 de persoane, dintre care mai mult de 200 de elevi din Sfântu Gheorghe, care au „adoptat” câte unul dintre cei 52 de copaci thuja.
Pe lângă autorităţile locale, la întâlnirea din curtea ghetoului de pe strada Ciucului a fost prezentă ultima supravieţuitoare a deportării de la Miercurea-Ciuc la Sfântu Gheorghe, Rachele Năstase, iar la dezvelirea monumentului amplasat în cimitirul memorial al evreilor au stat alături de preşedintele Obştii Evreieşti din Sfântu Gheorghe, domnul Herman Rosner, reprezentanți de seamă ai comunității precum ambasadorul Israelului excelenţa sa, domnul Dan Ben-Eliezer, consulul general al Consulatului Ungariei de la Miercurea-Ciuc, e.s domnul Barna Pal Zsigmond, preşedintele Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România, domnul Aurel Vainer, episcopul reformat al Ardealului, Kato Bella, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, domnul Antal Arpad şi prefectul judeţului Covasna, domnul Marius Popica.
Prezent la comemorare, Rabinul Federaţiilor Comunităţii Evreieşti din România, domnul Rafael Shaffer a ţinut să mulţumească tinerilor care au ales să fie alături de cei 52 de copii evrei pieriți în Holocaust, prin gestul lor simbolic de a „adopta” câte un copac plantat în Parcul Memorial. În discursul pe care l-a ţinut imediat după dezvelirea monumentului, rabinul a amintit că atrocitatea produsă a fost executată de autorităţile locale de la vremea respectivă, şi cere crearea unei atmosfere de pace între noi toţi, ca să nu mai existe un al Holocaust. „De obicei, la comemorări vin urmaşii. Când firul vieţii ajunge la sfârşit, inevitabil urmaşii se îngrijesc ca rămăşiţele pământeşti să se întoarcă în ţărână cu toată onoarea cuvenită. Îi jelesc, şi se adună o dată pe an sa le onoreze memoria. Ei bine, urmşi nu mai sunt. Au pierit toţi împreună: bunici, părinţi şi copii. Nimeni nu a onorat rămăşiţele pământeşti. Ele nu au avut parte nici măcar de cel mai modest mormânt. Nimeni nu i-a jelit. Nici măcar ziua în care sufletul a părăsit trupul lor chinuit nu le mai este cunoscută. Am ales data comemorării ziua în care au fost deportaţi. Ce se ascunde în spatele acestui cuvânt sec şi oficial „deportaţi”, oamenii au fost rupţi de meleagurile lor natale, de prieteni, casă, de tot avutul, de însăşi condiţia de om. Aceasta a fost de fapt ziua morţii lor. Puţini din ei au revenit, însă mult prea puţini. Pentru a supravieţui, chiar şi ei au fost nevoiţi să se nască din nou. Unii au reuşit, unii doar parţial, deoarece coşmarurile au rămas cu ei. Au trecut 70 de ani, dar ceea ce s-a întâmplat este încă prea dureros pentru a fi înţeles”, a amintit Rabinul Federaţiilor Comunităţii Evreieşti din România, domnul Rafael Shaffer.
**
Într-o sinteză a evenimentelor legate de deportarea evreilor din județul Covasna, fost Trei Scaune, se arată că Legile I și II introduse în Ungaria în 1938 și 1939 au fost aplicate și aici, din 1940, odată cu realipirea Ardealului de Nord la Ungaria. În august 1941 se introduce Legea III privind evreii, lege care determină, pe bază de etnie, situația socială a acestora. În perioda 1941-1944 din județ sunt trimiși în tabere de muncă forțată un număr de 141 bărbați. În anul 1942, prin lege se anulează o reglementare din 1895, religia israelită-iudaică fiind exclusă din rândul cultelor oficial recunoscute. Ulterior, din 19 martie 1944, după ocuparea Ungariei de trupele germane, încep să fie emise legile și ordinele antievreiești. Din 5 aprilie 1944 evreii sunt obligați să poarte, spre distincție, steaua galbenă. Se începe inventarierea bunurilor aparținând evreilor, limitarea bonurilor de alimente la care aceștia aveau dreptul, se suspendă autorizațiile de practică industrială, comercială și a ocupațiilor intelectuale, se începe marcarea locuințelor evreiești.
Pe 3 mai 1944 începe transportarea-concentrarea evreilor în ghetoul din Sf.Gheorghe,într-o clădire aflată în construcție, neterminată la acea vreme, pe str.Ciucului. În două zile, respectiv 3-4 mai 1944, se încheie ghetoizarea tuturor evreilor din județ. Numărul evreilor concentrați în Ghetoul din Sf. Gheorghe, incluzându-i și pe cei din Ciucul de jos, s-a cifrat la peste 750 de persoane. Aceștia au stat închiși în Ghetoul din Sf.Gheorghe până pe data de 10 mai 1944, când, înghesuiți în vagoane de cale fiertă, în gara din Sfântu Gheorghe, evreii sunt transportați în tabăra-ghetoul din Reghin unde au rămas în perioada 11 mai – 1 iunie 1944. Începând cu 1 iunie 1944 a început transportarea primelor grupe de evrei către lagărele de exterminere de la Auschwitz-Birkeneu, via Kosice, primele grupe ajungând aici pe 6 iunie 1944. Numărul evreilor din județul Trei Scaune trimiși la muncă forțată și deportați a fost de 756 persoane, dintre aceștia reușind să supaviețuiască și să se întoarcă doar 148 de persoane.
Din comunitatea de evrei a orașului Sf.Gheorghe, constituită la acea vreme din 377 de persoane, 78 au fost trimise în tabere de muncă forțată iar 298 au fost concentrate în ghetou și deportate. Din cele 377 de persoane, doar 78 au supraviețuit.
Maricela Dan
