Conform declaraţiilor cetăţenilor, dar şi a comercianţilor, Zilele Sfântu Gheorghe din acest an  au  abundat de produse de calitate, chiar mai mult decât se dorea.

Din bilanţul organizatorilor reiese că numărul tarabelor cu produse industriale a scăzut cu 45% faţă de anul trecut, prin simplul fapt că taxa de participare la festivalul Zilele Sfântu  Gheorghe s-a dublat. Primarul oraşului, Antal Arpad, spune că acesta a fost şi scopul creşterii taxei de participare, pentru ca cetăţenii care vin la festival să se poată bucura de produse de calitate, şi nu de produse importate din China.

„Noi anul trecut am luat o decizie, cred eu, foarte importantă, pentru a merge spre calitatea produselor care se vând,  şi am dublat taxele pentru cei care nu vând lucruri de calitate. Intenţia nu era de a atrage mai mulţi bani, ci de a reduce numărul comercianților. Am spus că dacă se va reduce numărul lor la jumătate, din punct de vedere financiar, venitul festivalului este identic. Din câte am înţeles a scăzut cu aproximativ 45% numărul tarabelor unde se vindeau produse aduse din China. La tarabele meşteşugarilor nu am mărit taxele deloc, probabil de aceea au venit mai mulţi. Dar eu mă bucur, pentru că noi trebuie să promovăm lucrurile de calitate. Dacă vin mai mulţi este bine pentru cumpărător pentru că există o ofertă mai mare, dacă ei nu vând bine, probabil că la anul vor veni mai puţini şi atunci vor rămâne doar produsele de calitate”, a punctat primarul.

La  Zilele Sfântu Gheorghe 2014  au fost peste 200 de meşteşugari ce au pus spre vânzare produse de uz casnic, începând de la săpunuri făcute în casă cu produse naturale, până la covoare, perne decorative, sculpturi în lemn sau fildeş, obiecte de decor, bijuterii şi până la produse alimentare  tradiţionale.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail