Când în ţara noastră legile se schimbă ca şosetele, un iubitor de animale încearcă să se pună contra vântului, pentru a oferi o şansă la viaţă celor mai asuprite necuvântătoare, care au avut ghinionul să întâlnească omul în drumul lui spre evoluţie, şi să le oprească, etichetându-le drept animale fără minte, periculoase pentru societate dacă nu sunt microcipate, vaccinate, sterilizate, educate, deratizate, dezinfectate, ş.a.m.d.
Omul din spatele adăpostului de la Câmpul Frumos, după cum, poate ştiţi, se numeşte Horia Kraus, cu o familie frumoasă la fel de iubitoare şi atentă cu animalele. Originile l-au dus pe acest om pe plaiurile nemţeşti, însă, o parte din inima lui a rămas în Sfântu Gheorghe, lângă adăpostul de câini pe care l-a înfiinţat în urmă cu patru ani.
Am luat legătura cu acest temerar pentru a putea privi şi din alt punct de vedere situaţia câinilor comunitari din Sfântu Gheorghe, mai ales după infinitele schimbări aduse legii, şi chiar dacă veţi spune, la început, că nu are niciun drept să facă vreo remarcă despre situaţia din România, o să vă rog să vă alocaţi 5 minute să citiţi ce are de spus.
Bună ziua! Aşa cum am discutat la telefon, revin cu un email pentru a vă adresa întrebările mele.
Pentru început mă interesează părerea dumneavoastră cu privire la schimbările ce au loc în legislaţia românească ce îi vizează pe câinii din fiecare gospodărie, sau de pe stradă.
Îmi cer scuze că răspund aşa târziu, dar cum zice vorba: mai bine mai târziu, decât niciodată!
Chiar astăzi am avut iarăşi nişte discuţii telefonice cu privire la noua lege şi la ceaţa pe care a creat-o aceasta, şi pot să vă spun urmatoarele: Din punctul meu de vedere este o lege proastă! Nu se poate ca guvernul României să ia poziţie de fiecare dată când cineva este muşcat de un câine vagabond. Este o aberaţie a politicienilor români care se scarpină mereu cu stânga la dreapta (poate că de aceea îşi schimbă şi atât de des, direcţia politică)! Aşadar, astăzi, din cauza noii legi, este o ceaţa totală, şi se cheltuie bani cu nemiluita în continuare, fără cap şi fără un raţionament elementar.
Şi ce consideraţi că ar trebui făcut?
Aş vrea să amintesc simplul fapt că, aceşti căţei sunt rezultatul oamenilor, al naţiunii româneşti lipsite de educaţie! Procesul este foarte simplu: de ce sunt câini pe străzi? Pentru că se înmulţesc repede şi pentru că sunt vagabonzi? Nu! Pentru că oamenii sunt cei care îi fac vagabonzi!
Legea trebuie să se îndrepte către oameni şi controlul faptelor, către impozite şi contravenţii.
De când am înfiinţat eu acest adăpost, nu am auzit pe nimeni să plătească o amendă de 600 de lei pentru abandon, deşi am constatat fizic şi scriptic peste 50 de astfel de cazuri clare în 5 ani de activitate. Vă întreb eu pe dumneavoastră, vi se pare normal?
Impozite… acest capitol doare, căci este vorba despre bani, dar oare pe câinii care umblă goniţi pe stradă, plini de boli şi cu stomacul lipit de spate, oare nu-i doare că oamenii îşi bat joc de ei, iar politicienii îşi bat joc de ţară, aruncând cu bani pe vaccinuri şi sterilizări? Sterilizarea este o formă de reclamă pentru unele fundaţii şi asociaţii, trebuie şi ea, dar nu este o prioritate. Ca să nu se mai înmulţească câinii pe stradă, trebuie controlaţi oamenii, prin impozite şi amenzi. Oamenii trebuie responsabilizaţi de acest fenomen, pe care tot ei l-au creat.
Este atât de simplu şi totuşi mă minunez şi astăzi, la ce prostii debitează politicienii în legi!
Trebuie început cu recensământul animalelor de companie, un control naţional al cifrelor, dacă vreţi, căci altfel, astăzi se aberează în legătură cu cifrele. Toţi spun exagerat, dar având o dată o sumă, se poate şti de la ce pornim, după care trebuie fixat impozitul pe câine.
Şi nu credeţi că ar avea şi alte repercursiuni această măsură?
Am asistat la o explozie pe străzi, dar numai aşa se poate începe o curăţenie. Omul conduce această planetă, şi cu el trebuie făcut curăţenie, nu cu câinii.
Ce ne puteţi spune despre modul în care funcţionează adăpostul de câini de la Câmpul Frumos?
La adăpostul nostru, până acum lucrurile au mers cum trebuie, căci am avut propria lege. Eu am facut un mix de legi internaţionale şi aşa am manageriat adapostul, şi aşa am dat şanse câinilor. Nu poţi fi, în schimb Isus, şi nu poţi să-i salvezi pe toţi, asta este clar. Iar cine ţine în casă la bloc peste 3 pisici şi peste 2 câini este deja sărit de pe fix. Ar trebui şi aceştia amendaţi, poate pentru prea “multă dragoste” sau prea mult egoism. Astăzi legea nouă se contrazice: câinii trebuie sterilizaţi cu toţii, vaccinaţi şi microcipaţi. Vaccinaţi doar antirabic, dar pentru ce? Pentru că umblă vulpile pe stradă în plimbare? Anomalie! Ar trebui vaccinaţi şi polivalent pentru boli. Microcipaţi DA, trebuie sa avem o numărătoare clară, o situaţie, dar sterilizaţi toţi, şi masculi şi femele, de ce? Mă întreb singur…dacă cineva vrea un mascul nesterilizat, atunci conform legii noi nu se poate. Oamenii trebuie responsabilizaţi, trebuie să-şi asume responsabilitatea actului de adopţie, omul este cel care răspunde şi nu câinele. Odată ce îl scot din adăpost, răspund de bunăstarea şi de acțiunile lui. Păi, dacă tot îi castrăm, îi cipăm, îi vaccinăm, poate că într-o zi o să-i putem să-i şi mulgem sau să-i tăiem de Crăciun.
Sunt oamenii interesaţi de adopiile la distanţă? Ce părere aveţi despre această măsură?
Este aberant că legea vorbeşte de obligativitate doar în rândul câinilor, dar oamenii nu trebuie să facă nimic! Doar să adopte la distanţă. Şi uite aşa am ajuns la punctul dumneavoastră. Adopţia la distanţă este din nou, un film prost, un fel de Bollywood în loc de Hollywood.
Cine adoptă câini la distanţă pentru 100 de lei pe lună (aceasta este taxa la noi)? Cei care au bani mulţi, cei care sunt puţin săriţi (întelegeţi ce zic), şi cei care…de fapt nu, nu mai cunosc alţii. Doar cei foarte bogaţi! Cum pot să-i fac pe cei bogaţi să trimită în fiecare lună 100 de lei, când ei nu vor să dea din firma lor o sponsorizare de 100 de lei? Cum?
O prostie adopţia la distanţă. Iar pe partea cealaltă se blochează adăpostul. Trebuie să înţelegeţi următoarea chestiune: dacă stai la un sanatoriu 3 săptămâni, tu ca om, şi ai condiţii bune, mâncare faină şi aer de munte, asistente sexi şi totul super, e frumos. Dar totuşi, după aceea vrei acasă. Adăpostul nostru este un “acasă” de tranzit, dar nu pentru toată viaţa. Noi încercăm să-i găsim o casă fiecărui câine! Adăpostul este un loc, o şcoală, un spital, dacă vreţi, dar rămâne TRANZIT. Câinii sunt pregătiţi pentru adopţie. Ei trebuie să plece spre un alt adăpost, dar de data aceasta, stabil.
Ce putem face ca să îndreptăm această situaţie, a câinilor?
Dacă vă aruncaţi un ochi acum peste tot ce v-am spus, vă veţi da seama că lucrurile sunt extrem de simple, chiar naturale, aş spune. Soluţiile sunt la noi, dar din păcate, politicienii complică legea din nou. Legea ar trebui făcută de oameni care ştiu şi au habar despre această problemă, şi nu de politicieni egoişti, lipsiţi de umanitate şi patriotism. Şi încă ceva… nu am înţeles niciodată de ce nu copiem modele din străinătate, de ce vrem mereu să inventăm roata?
Întăresc, o grămadă de bani se vor cheltui de la bugetele locale pe aceste operaţiuni făcute fără cap. Iar impozitul pe câine nu există, deşi, de exemplu în Germania, anual se încasează milioane de euro cu aceste impozite. Nu înregistrezi un câine fără să plăteşti! Trebuie să facem campanii prin care să sprijinim rezolvarea fenomenului, ca de exemplu: la introducerea impozitului pe câine, cine sterilizează câinele nu plăteşte impozit 5 ani. Câinii s-ar înregistra la Primarie cu cip şi toată situaţia, şi aşa am începe să ştim de numere. Dar până nu se vor întîmpla toate acestea, sau pâna ce dumneavoastră, ca şi organ media, nu veţi avea ocazia de a scrie despre oamenii care au intrat în puşcărie pentru abandon şi maltratare de animale, nu va fi nimic. Şi în continuare se arată cu mâna spre adăpost şi spre câinii vagabonzi. Săracii, ei nu au nicio vină!
Am auzit, şi ştiu clar cazuri cu câini care au omorât alţi câini mai mici, la o plimbare efectiv, şi nu se poate face nimic. Sau, reprezentanții Spitalului Judeţean vorbesc mereu despre oamenii muşcaţi de câini, dar niciodată nu spun adevărul până la final: cei mai mulţi oameni sunt muşcaţi de câinii cu stăpân şi nu de vagabonzi, atenţie!
Dintre câinii care îi aveţi în momentul de faţă, dar şi din cei pe care i-aţi avut de-a lungul timpului, au putut fi adoptaţi toţi?
Pentru iubitorii de câini trebuie înţeles faptul că selecţia există, şi că mulţi din câinii mici nu rezistă şi nu au şanse, ei murind în câteva zile în carantină. În acelaşi timp, câinii cu probleme de comportament şi sănătate nu pot fi selectaţi pentru adopţie, căci reprezintă un potenţial pericol. Aceşti câini nu au un istoric şi nu putem şti ce este cu ei, decât după ce îi studiem. Am avut câini care în 3 luni nu au ieşit din cuşcă. Vă daţi seama, aici este vorba despre o traumă mare şi atunci, ce bază ai pe acest câine. Lucrurile sunt şi frumoase şi urâte când este vorba despre munca noastră, dar important este echilibru şi investiţia în viitor. Am invitat mereu şcolile la noi pentru ore tematice, iar acestea ar trebui făcute sistematic, căci numai aşa putem schimba ceva: investind în copii. Aici este cheia succesului!
Un cuvânt de încheiere, şi gata.
La urmă…cuvintele sunt de prisos, pentru că la urmă contează sistemul, iar pe mine începe să mă dărâme, din păcate. Cu această nouă lege încep să pierd teren. Până acum am creat o insulă acolo, la Câmpul Frumos, un teren al nimănui, unde animalele şi oamenii mei convieţuiesc în bună pace, ca şi indienii mei, Nez Perce, dar nu știu cât îl mai pot controla! De la distanţă văd lucrurile mai bine, deşi, din păcate nu mai pot acţiona cum aş vrea, adică repede şi tăios. Sunt plin de dezamăgiri pentru că nu se vrea ceva bun, dar pe partea cealaltă sunt şi plin de bucurie când cineva din Vest, vede poze cu adăpostul nostru şi se minunează de cât de frumos este la noi. Din păcate şi străini au impresia că noi nu am văzut chiuvete de inox în viaţa noastră. Aş dori tare mult ca lumea să nu uite, că eu am plecat din ţară nu pentru bani şi muncă, ci pentru apartenenţa mea nemţească. Am avut un vis de 23 de ani, jumătate din familia mea este de aici, iar eu am fost obligat să redau copiilor mei această stare, de fapt şi mie personal. Aveam nevoie să mă cunosc aşa cum sunt făcut! Nu am venit nici la căpşuni şi nici la abator. Şi eu cunosc mentalităţile foarte bine, tocmai de aceea spun că văd cu alţi ochi şi îmi dau seama câte s-ar putea face dar, păcat de Transilvania mea!
Mai departe mă zbat până voi putea, pentru adăpost, fac lobby mai departe, deşi trebuie să vă zic că din toate căutările mele aici, în Germania, nimeni nu a adus aici câini cu tirul din România. Câinii care se adoptă, se adoptă personal, câte unul, de persoane fizice. Transporturi cu zeci de câinii nu există, deci cred că se minte în ţară mult şi pe tema asta. În fine! Păcat încă o dată!
Maricela Dan
