Şezătoarea „La încondeiatul ouălor”, organizată vineri, de Fundaţia „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Cercul Militar, a adus laolaltă peste 80 de copii.
Fundaţia „Mihai Viteazul” a organizat vineri, în parteneriat cu Cercul Militar din Sfântu Gheorghe, şezătoarea „La încondeiatul ouălor”. Ajunsă la cea de-a VI-a ediţie, acţiunea a fost dedicată preşcolarilor din Sfântu Gheorghe şi a avut loc la Cercul Militar, sub coordonarea doamnelor educatoare Florica Nica şi Săndica Borchină.
Preşedinta Fundaţiei „Mihai Viteazul”, doamna prof. ing. Maria Peligrad, ne-a spus că evenimentul, ce a avut ca scop învăţarea meşteşugului tradiţional de încondeiere a ouălor, de cunoaştere a vechimii şi importanţei acestuia în tradiţia creştinilor ortodocşi –a reuşit să aducă laolaltă peste 80 de copii.
Au participat preşcolari de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Csipike” -însoţiţi de educatoarele Nica Florica, Săndica Borchină, Claudia Ilisan şi Magdalena Maghiar; preşcolari de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Arvacska” din municipiu, însoţiţi de educatoarele Maria Magdalena Buna şi Camelia Csutak; dar şi părinţi, bunici şi membrii ai Fundaţiei.
Îndrumaţi de cadrele didactice, de membrele Fundaţiei precum şi de cele două reprezentante ale Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Laura Dănilă şi Eugenia Filip, copiii au folosit tehnici şi metode diferite de încondeiere, dar au primit şi lecţii de încondeiere tradiţională folosind modele specifice zonei noastre.
Pe parcursul activităţii, micuţii au cântat şi au spus poezii specifice momentului, iar la final, au primit dulciuri.
Potrivit preşedintei fundaţiei „Mihai Viteazul” , evenimentul a avut succes: „A fost o ediţie foarte reuşită. Cei mici au primit activitatea foarte bine şi au promis că vor veni şi altă dată. Din păcate, spaţiul nu a permis invitarea mai multor grupe”, ne-a spus prof. ing. Maria Peligrad, care a precizat că Fundaţia a început deja pregătirile pentru următorul eveniment pe care îl va organiza – în luna mai: Festivalul „Tinere talente”.
Fundaţia a organizat numeroase evenimente şi activităţi culturale, de-a lungul timpului. Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”, „Sfatul seniorilor”, Sărbătoarea Mărţişorului – tradiţie şi modernitate; Festivalul coral „George Sbârcea”, ajuns recent la cea de-a treia ediţie, sunt câteva dintre acestea.
Ana Alina Costache