Cei mai în etate dintre dumneavoastră au auzit, iar unii poate aţi şi vizionat un film celebru. Intitulat provocator, care a făcut carieră, fiind mereu evocat şi parafrazat: “Am întâlnit şi ţigani fericiţi”.  Îi aparţine sârbului Aleksandar Petrovic, primind în anul 1968 importanta distincţie cinematografică de la Cannes,  “Palme d’Or”. Aşa cum se înţelege, erau prezentate secvenţe mai aparte, unele chiar agreabile din existenţa etnicilor minoritari din  fosta Iugoslavie.        

 Mi-a plăcut atunci, la fel ca şi peliculele mai recente ale bosniacului Emir Nemanja Kusturica. Am să evoc doar, nu mai puţin celebra sa peliculă, “Vremea ţiganilor”.   

                                       Poveşti  rupte din viaţă

Sunt poveşti  rupte din realitatea rromă, adesea crudă, tratate însă pe ecran cu căldură, mult umor, în culori adesea catifelate. Dar care nu maschează săracia, viaţa grea, prejudecăţile cu care sunt priviţi aceşti eterni (structural) nomazi.

Ideea  unor reportaje pe această temă mi-a venit încă din primăvară, când am întâlnit o mulţime de vânzători de fructe de pădure pe Drumul Naţional 11 la ieşirea din Breţcu, spre Oituzul moldovenesc. Am scris un prim material atunci. Recent,  trecând prin Bixad şi văzând o femeie  cu un copilaş aflaţi de pe marginea şoselei ce mă tot îmbiau să iau afine, m-am gândit să revin asupra temei.

 Aşa că am oprit maşina şi am cumpărat câteva kilograme, numai bune pentru o afinată pe cinste. Încântată vizibil că am luat o cantitate mare, ţiganca  a ţinut să facem  puţină conversaţie… stâlcită.

     “Nu mai estem decât doi găleţi pline!  Domnii  de la oraş place mult áfonya (afinele).  Primăvara eu vândut  bine (eper) fragi,  (földi szeder) mure, málna (zmeură).  Sezon bun fost şi pentru (gomba) ciuperci. Toamna asta fost multe afine. Am adunat şi (gyógynövények) buruieni de leac. Nu câştigat mult, dar ceva, ceva tot. O să pomeniţi  ce áfonya  dat la dumneavoastră”.

         Tânăra femeie  e dezgheţată. Vorbeşte o limbă pestriţă şi se ajută cu mâinile. Zice că o cheamă  Ester, are 29 de ani,  trei copii şi un soţ…beţiv. “Care bate la mine şi nu munceşte. Vai de capul nostru”, concluzionează amărâtă.

                            Virtuţile nebănuite ale fructelor de pădure

  Pentru cititorii care ştiu mai puţine lucruri despre aceste alimente-medicament, să spunem că afinele au pe lângă binecunoscutele întrebuinţări alimentare şi uimitoare virtuţi terapeutice, ne-a precizat medical primar Ana Maria Crişan, din Sfântu Gheorghe. Au  o culoare neagră-albăstruie şi gust dulce-acrişor.  Nu  trebuie confundate cu fructele de boz (o plantă otrăvitoare) sau de soc.

Afinele conţin zaharuri, acizi (citric, malic, tartric, benzoic), substanţe tanante, pectine, pectoza, proteine (albuminoide), provitamina A, vitaminele B1, B2, B3, C, PP, PP, F, uleiuri, săruri minerale, antibiotice şi…apă.

 Din afine se  pot prepara sucuri, compoturi, siropuri, lichior de afinată, gem şi dulceaţă. Chiar şi vin!

Toate au acţiune astringentă şi antiseptică. Se mai folosesc la prăjituri, creme, spume etc. Pectina pe care o conţin afinele favorizează gelificarea produselor. De aceea, aceste fructe de pădure ce s-au găsit din belşug luna trecută se utilizează şi la prepararea de marmelade  si  jeleuluri.  Produsele se pot congela fără probleme.

                                 Pădurea să trăiască!

Pe  D.N. 11, pe serpentinele din apropierea Hanului Lina am cunoscut un adolescent ce oferea insistent şoferilor grăbiţi ciuperci. Stătea lângă o mică parcare unde am oprit mai multe miunute pentru a face nişte poze superbe cu  peisajul molcom al depresiunii ce se întindea la picioarele noastre.

Nopţile reci începuseră să “muşte” din vegetaţie, codrul căpătase uşoare nuanţe de aramă,  semnele toamnei  fiind tot mai pronunţate.

Băiatul – să fii avut vreo 15 ani, nu mai mult – s-a apropiat dezinvolt şi mi-a întins coşul cu ghebe. Nu am cumpărat, deoarece nu le cunosc şi mi-a fost teamă să nu mă  intoxic. Mişike, aşa spunea că se numeşte, m-a asigurat că le-a culess chiar el de prin  pădure şi le ştie bine  rostul. Toată vara numai asta a făcut, după ploile abundente apărând (conform zicalei)  o mulţime de soiuri.

Familia lui trăieşte din te-miri-ce. Cei mari muncesc cu ziua, cei mici – la culesc fructe de pădure. Locuiesc cinci inşi într-o cameră la  marginea  comunei Breţcu, în Ţigănie. Nu au animale, păsări, nimic. Primesc ceva ajutor de la stat, dar nu le ajunge. La şcoală nu s-a mai dus, că nu-i trebuie. La ce-i foloseşte? Şi fraţii lui au renunţat. Când va fi mai mare pleacă la muncă în Ungaria, întrucât a auzit  de la nişte rude că se câştigă bine pe acolo.

”N-ai o ţigară?”, m-a întrebat la sfârşit, văzând că-s “Jó ember”. De vreme ce am stat să-i ascult povestea şi i-am şi un… “Kent”. 

                                                    Din experienţa unei bunici

    Apropo de ciupercile ţigănuşului, să vă ofer şi eu ceva, stimaţi cititori: o reţetă de sezon a zacuştii din ciperci. Mi-a relatat-o tanti Maria Bularca, de 75de ani, o veche cunoştinţă din Ţara Buzaielor. 

    Iată una dintre cele mai bune conserve pe care gospodinele din partea locului  le prepară acum. Zacusca este un aperitiv mult întrebuinţat în Ardeal, foarte apreciată  de credincioşii care ţin cel mai lung  Post înainte de  Crăciun şi nu prea au cu ce să-şi completeze meniul zilnic.

    Aşadar, aveţi nevoie de1 kg de ciuperci, 1 kg ceapă, 25 gogoşari, 1,5 litri suc de roşii, 1/2 litri ulei. Se fierb ciupercile, după care se scot din apă şi se dau prin maşină. Între timp ceapa se ţine un pic în apă rece, după  care se ia pe rând şi se dă prin maşină. În apa rămasă de la ciuperci se adaugă uleiul şi se fierbe ceapa mărunţită. Între timp gogoşarii spălati şi curăţati de seminţe se trec cruzi  prin maşină. Toate ingredientele se pun la cuptor într-o oală mare şi se amestecă din când în când.

       Dacă se prepară pe aragaz trebuie amestecat continuu, pentru a nu se prinde compoziţia de fundul vasului. Pasta se ţine la cuptor până  scade bine, spre a nu  avea o zacusca prea apoasă. Se iau 10 borcane de o jumătate de litru care au capac ce se înşurubează bine. Pentru a pune zacusca în borcane trebuie ca atât compoziţia cât si borcanele să fie fierbinţi. Se verifică ca borcanul să fie bine închis, altfel zacusca va fermenta. Apoi borcanele se acoperă cu o pătură şi se lasă până a doua zi, dupa care pot fi păstrate în cămară.

   E complicat? Pentru gospodine, desigur nu, iar peste iarnă veţi avea o gustare delicioasă.

                                                                  000

     Reevenind la tema reportajului nostru, să spunem că ţigani fericiţi sunt doar prin… filme. Existenţa  lor a fost grea. Şi rămâne la fel şi în ziua de azi, aidoma majorităţii populaţiei.

     Ca atare  parafraza din titlul nostru  exprimă o realitate.

                                                                                                   Horia C. Deliu