Reprezentanţi ai societăţilor covăsnene care îşi desfăşoară activitatea în sectorul serviciilor de utilitate publică au luat parte la o dezbatere publică ce-a fost organizată ieri, la Sfântu Gheorghe, de către Liga Citadina a Serviciilor Publice şi Comunale din România împreună cu Patronatul Serviciilor Publice şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Serviciile Publice SIGOL.
La dezbaterea organizată în cadrul proiectului „Noi resurse pentru dialogul social tripartit în România”, finanţat prin intermediul Granturilor Norvegiene, ce are ca obiectiv ameliorarea cooperării dintre patronate, sindicate, instituţii publice şi organăzaţii relevante ale societăţii civile, în vederea strimulării dialogului Tripartit, participanţilor le-au fost prezente rezultatele şi concluziile studiului privind calitatea dialogului social în România. Totodată, acestora li s-a vorbit despre impactul social şi economic al contractului colectiv de muncă în sectorul serviciilor de utilităţi publice, respectiv importanţa bunei negocieri dintre partenerii de dialog.
Managerul de proiect, dr.ing.Ion Sorici, a declarat că prin acest proiect se urmăreşte realizarea unei radiografieri a dialogului social, la nivel sectorial şi la nivelul societăţilor din domeniul serviciilor de utilitate publică. „Proiectul pleacă de la premiza că cel mai important instrument de cooperare între partenerii de dialog este o mai bună informare şi comunicare atât între ei, cât şi către şi dinspre membri şi societatea civilă” a menţionat Ion Sorici.
Potrivit acestuia, în cadrul proiectului vor fi elaborate mai multe documente printre care cel mai important este studiul privind stadiul dialogului social. Totodată, urmare a faptului că în prezent nu există experţi în domeniul dialogului social, prin acest proiect se doreşte formarea, în primă fază, a unui număr de 30 de specialişti. „Ne propunem să creăm specialişti, e limpede că oamenii nu au cultura dialogului social” a precizat managerul de proiect.Nu în ultimul rând, va fi dezvoltat şi un portal pe care se vor pune în dezbatere principalele teme sociale.
Dr.ing.Ion Sorici a declarat că în acest proiect sunt implicate cca 500 de administraţii care vor primi suportul de curs: „ Avem un număr de 7 dezbateri publice la care am preliminat o participare de cca 50 persoane, la fiecare dintre acestea, şi încă 5 mese rotunde. (…)Vor fi puse la dispoziţie 500 de broşuri cu Ghidul dialogului social. În ianuarie demarăm cursurile cu un eşantion de 30 de persoane care vor deveni formatori; vor fi nişte condiţii de selecţie mai stricte” a conchis managerul proiectului „Noi resurse pentru dialogul social tripartit în România”.
Maria Graur