Un muncitor care lucra la montarea ţevilor de apă şi canalizare în localitatea Arcuş a fost acoperit luni de un mal de pământ la aproape trei metri adâncime, însă pompierii au reuşit să îi salveze viaţa.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, Tolvaj Marian-Marius, a precizat că muncitorul lucra fără măsuri de protecţie într-un canal de circa trei metri adâncime şi aproximativ un metru lăţime în momentul în care malul de pământ s-a surpat peste el.
[slideshow id=18]
În cadrul operaţiunii de salvare au intervenit două echipaje de pompieri care au îndepărtat în 25 de minute pământul din jurul victimei. Bărbatul, aflat în stare de conştienţă, a fost transportat cu Ambulanţa la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe.
Şeful Serviciului de Ambulanţă, dr. Tiberiu Poştoacă, a declarat că starea bărbatului în vârstă de 32 de ani este bună şi că acesta a suferit doar câteva contuzii şi zgârieturi.
(Descarcă aici filmarea video a intervenţiei)
Oana Mălina Negrea/AGERPRES