Partidul Democrat Liberal solicită Avocatului Poporului, într-o scrisoare adresată acestuia, să declanşeze controlul constituţionalităţii Ordonanţei de Urgenţă privind Codul insolvenţei, apreciind că actul normativ emis de Guvernul Ponta prejudiciază grav mediul economic şi încalcă liberatea presei. Anunţul a fost făcut astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al partidului, de prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul.

PDL consideră că prevederile Ordonanţei reprezintă un atac împotriva economiei şi conduc la falimentul forţat al firmelor. Neconstituţionalitatea Codului insolvenţei este evidentă pentru că încalcă principiul nediscriminării şi accesul la libera informaţie, determinând retragerea forţată a licenţei instituţiilor mass-media. Guvernul încalcă separaţia puterilor în stat, substituindu-se Consiliului Naţional al Audiovizulului – autoritate independentă – şi impunând retragerea licenţei. „Ponta spune că până acum insolvenţa a fost folosită de firmele private pentru evaziune, dar uită să precizeze că însuşi statul a folosit abuziv procedura insolvenţei în cazul Hidro, pe profit, în cazul Oltchim – unde obligaţia statului era să facă majorare de capital sau a altor companii de stat. Pe scurt, aceste companii de stat nu şi-au mai onorat obligaţiile de plată către firmele private care au livrat bunuri şi servicii în condiţii loiale şi legale, dar care şi-au plătit obligaţiile fiscale faţă de stat fără să-şi încaseze plata. Ele au pierdut de două ori. Propunerea PDL este ca noul cod al insolvenţei să prevadă explicit ca intrarea în insolvenţă a companiilor de stat să ducă la scutirea de la plata dărilor către stat, echivalentă cu valoarea TVA plătită pentru contractele neonorate la plată”, a declarat Andreea Paul, arătând că ieşirea din insolvenţă şi onorarea plăţilor echivalează cu reluarea acelor obligaţii fiscale. „Pentru a nu fi discriminatorie propunerea, e just să se întâmple identic şi în cazul insolvenţei firmelor private. E logic şi economic şi fiscal să fie aşa. Să nu omorâm economia sănătoasă cu legi proaste”, a adăugat Andreea Paul

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail