Termenul de depunere a dosarelor pentru persoanele juridice și instituții publice care vor să obțină finanțare în cadrul Programului „Rabla”, a fost prelungit cu o lună, până la 31 octombrie 2013, a anunțat, ieri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Până în prezent, AFM a înregistrat un număr de 1.170 de dosare depuse de către persoanele juridice și instituțiile publice, iar lista celor acceptate și respinse în program  este publicată pe site-ul instituției, la secțiunea aferentă programului.

Persoanele juridice și instituțiile publice respinse au posibilitatea de a depune un nou dosar de finanțare în vederea participării în program, până la data de 31 octombrie 2013, la sediul AFM.

Fondul pentru Mediu a emis, în sesiunea din 2013 a Programului Rabla”, 20.000 de tichete, dintre care 17.000 pentru persoane fizice/juridice și 3.000 de tichete pentru instituțiile publice, iar cumularea eco-tichetului cu tichetul clasic este posibilă numai în cazul achiziționării unui autovehicul electric.

Pentru stimularea cumpărării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, a unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce CO2 mai mică de 100g/km, precum și a unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

AFM precizează faptul că la achiziționarea unui autovehicul de acest tip se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.

Datele oficiale relevă că, prin Programul „Rabla”, derulat anual din 2005 și până în prezent, au fost casate 459.775 autoturisme uzate și au fost achiziționate 225.869 autoturisme noi.AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail