De mai bine de o săptămână în judeţul Covasna a început campania de recoltare a cerealelor de toamnă dar şi a celor însămânţate în primăvara acestui an. Din datele  furnizate de directorul Direcţiei Agricole Covsna, Konczei Csaba,  reiese că până marţi, când au primit  raportarea din teritoriu,  a fost treierat grâul de pe 517 hectare din totalul celor 19845 ha care au  fost   cultivate în toamnă, la  care se adaugă încă 7500 cultivate în primăvară, recolta  medie obţinută fiind de 3417 kg/ha, puţin mai mare decât cea de anul trecut.  De  pe ogoarele covăsnene a fost  adunată  şi rapiţa de toamnă, de pe 173 ha din totalul de 815  înfiinţate cu această cultură, obţinându-se o recoltă  medie de  2196 kh/ha, precum şi orzul de toamnă care a fost recoltat de pe 50 de hectare din cele 350 cultivate anul trecut, recolta medie obţinută fiind de 2500 kg/ha. Totodată, fermierii covăsneni au început şi recoltarea triticalelor (grâului furajer) , în prima săptămână din campanie reuşind să adune recolta de pe 12 ha din totalul de 1650,  cu o producţie medie de 3083 kg/ha, precum şi a cartofilor timpurii cu care a fost însămânţată suprafaţa de 13.820 hectare.

„Până în 10-15 august vom încheia campania de recoltare a cerealelor. Deşi  părea că vom obţine recolte mai bune ca anul trecut, când toate culturile au avut de suferit de pe urma caniculei,  acest lucru nu se va întâmpla,  ca urmare a lipsei precipitaţiilor de la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai. Ca urmare, la cereale nu vom ieşi din media multianuală” a declarat directorul Direcţiei Agricole Covasna, Konczei Csaba.

 

Maria Graur

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail