În dimineaţa zilei de miercuri,  lucrătorii Postului de Poliţie Zăbala au fost sesizaţi  de către numitul B. G., în vârstă de 55 ani, despre faptul că duminică seara i-a găsit pe numiţii G. Z., în vârstă de 29 ani şi G. P.M., în vârstă de 31 ani, ambii din comuna Zăbala,  care  au  cosit mai multă masă verde (de ovăz) de pe o parcelă care îi aparţine. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cu autorii în stare de libertate.

 

În cursul aceleiaşi zile,  lucrătorii Postului de Poliţie Zăbala au fost sesizaţi, de către reprezentantul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Cătruşa, despre faptul că  la jumătatea acestei luni,  şase vaci  care aparţin numitului R. R., în vârstă de 31 ani, din comuna Zăbala, i-au distrus aproximativ 60 % din cultura de ovăz din zona ogorului de vânat. Organele de poliţie  care s-au deplasat la locul indicat au constatat că această asociaţie deţine, în arendă,  o suprafaţă de0,50 hateren cultivată cu ovăz pentru hrana animalelor sălbatice.

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, cu autorul cercetat în stare de libertate. 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail