Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama a susţinut ieri o conferinţă de presă în cadrul căreia a dorit să le transmită conaţionalilor maghiari, cu ocazia sărbătoririi Zilei maghiarilor de pretutindeni, să dea dovadă de mai mult respect faţă de ţara în care trăiesc şi faţă de valorile româneşti.

Horia Grama a afirmat că nu este în avantajul comunităţii maghiare să exacerbeze subiectul autonomiei teritoriale deoarece îi ‘incită’ pe români şi a menţionat că această atitudine nu face altceva decât să creeze bariere între cele două comunităţi.

„Trăim în România şi românii au sensibilităţi (…) Nu e bine nici pentru unii, nici pentru alţii să tragem garduri de sârmă ghimpată (…)România e, cred, statul european care are cea mai bună legislaţie şi cea mai evoluată în materie de drepturile minorităţilor şi nu cred că poate să vină cineva în momentul de faţă să ne dea lecţii, mai ales Ungaria”, a declarat Horia Grama.

El a ţinut să sublinieze că maghiarii nu ar trebui să uite că toate drepturile de care beneficiază au fost votate de Parlamentul României.

„Maghiarii ar trebui să ţină cont că toată această legislaţie care le permite foarte multe a fost adoptată de români. Românii au votat pentru ei legile astea şi ar trebui să aibă altă atitudine faţă de români şi faţă de România, în general’” a spus Horia Grama, arătând că în celelalte ţări europene minoritatea maghiară nu se bucură de asemenea drepturi.

Ziua maghiarilor de pretutindeni, care coincide cu izbucnirea Revoluţiei paşoptiste în Ungaria, este marcată pe data de 15 martie, iar cu acest prilej au loc numeroase manifestări comemorative în mai multe localităţi din Transilvania.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail