În cadrul manifestărilor organizate cu ocazia aniversării celor 20 de ani de existenţă a Teatrul Independent Osono, ieri a avut loc o petrecere Bowling la care au participat reprezentanţi ai teatrelor şi ai mass-media din Sfântu Gheorghe.

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de existenţă, Teatrul Independent Osono a organizat ieri, între orele 15.30 şi 17.30, un Bowling party la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai unor instituţii de cultură din Sfântu Gheorghe precum şi cei ai mass-media locală. Astfel, la partida de bowling care s-a desfăşurat la clubul BoBowling s-au întrecut „jucători” de la Teatrul de păpuşi Cimborak, Ansamblul de Dans Haromszek, M Studio, Teatrul Tamasi Aron, Teatrul Independent Osono, cotidienele Haromszek, Hirmondo şi Mesagerul de Covasna, Sepsi Radio, Friss Fm  şi Transindex.

Cei mai buni s-au dovedit a fi dansatorii de la Ansamblul de Dans Haromszek, care, aşa cum ne-a destăinuit Erdely  Andras s-au antrenat anterior acestei partide de bowling şi-au reuşit să obţină 1364 de puncte. În clasament au fost urmaţi de colegii de la M Studio şi de actorii Teatrului independent Osono. Reprezentanţii mass-media au stat şi ei aproape de podium,  ocupând  poziţia a 4-a cu 946 puncte.

Evenimentul a fost transmis în direct de Radio Sepsi, iar rolul de comentator sportiv a fost jucat de Erdely Andras.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail