Primarul comunei Ozun, Raduly Istvan, unul dintre cei 10 primari din România care a fost acuzat, recent, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de conflict de interese, consideră că reprezentanţii ANI l-au luat în vizor şi l-au verficat în amănunt „din cauza scandalului cu steaguri care a fost artificial creat – nu a fost nicio rea intenţie din partea nimănui”.

Ca urmare, edilul doreşte să-şi demonstreze nevinovăţia şi în acest caz, aşa cum, de altfel, a reuşit în nenumărate alte cauze în care a fost „încriminat”. Şi pentru a întări această convingere,  Raduly Istvan ne-a declarat că începând din anul 2004, când a fost ales primar al comunei Ozun, împotriva lui au fost depuse în jur de 30 de plângeri anonime sau pe nume neidentificabile, pe care reprezentanţii instituţiilor statului le-au şi anchetat şi le-au finalizat cu NUP (neînceperea urmăririi penale).

În opinia edilului, aceste soluţii date de organele de cercetare i-au confirmat faptul că tot ceea ce a făcut ca primar a fost legal şi corect,  dar, din păcate, pentru a demonstra aceste lucruri a consumat mult  timp, nervi şi energie. „Nu ştiu cum va fi dar, din păcate, nu am timp să mă ocup cu ceea ce ar trebui să mă ocup, ca primar, trebuie să mă ocup să mă apăr în faţa unor atacuri cu care, până la  urmă încep să mă obişnuiesc” ne-a spus, cu necaz, primarul comunei Ozun.

Reclamaţii de la reclamagii fără identitate

Pentru ca noi să înţelegem cum de-a ajuns în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate, Raduly Istvan ne-a spus că în cursul anului 2011, împotriva sa au fost depuse două sesizări, pe acelaşi subiect, făcute doi cetăţeni „care de fapt nu există” în comună, una la Ministerul de Interne iar alta la Ministerul de Finanţe. Ulterior, în 2012, o altă persoană „sub numele unui alt cetăţean care nu există”, cu o adresă incorectă şi inexistentă, a depus plângere la DNA, şi culmea, cu acelaşi conţinut ca primele două depuse în anul anterior, de cele două persoane ce nu au fost identificate. Potrivit edilului, toate cele trei instituţii au trimis plângerile, spre soluţionare, la ANI, unde puse una lângă alta s-a văzut că, deşi sunt depuse de trei „persoane diferite” cu trei semnături diferite, au acelaşi conţinut ??!! „Îţi dai seamna că totul e o înscenare (…) Cred că în toate unităţile administrativ teritoariale din România nu sunt doar 10 primari şi viceprimari în conflict de interese, dar ne-au găsit tocmai pe noi (şi viceprimarul e declarat incompatibil – n. red.)”, a concluzionat primarul Raduly Istvan.

Potrivit unui raport al ANI dat publicităţii în cursul lunii februarie a a.c.,  primarul din Ozun  a obţinut un beneficiu în sumă de  10.590 lei în urma cazării mai multor delegaţii la pensiunea „Mokus” din Bicfalău, deţinută de soţia acestuia.

Raduly Istvan a ţinut să precizeze, încă o dată, că după 6 ani în care a sponsorizat cazarea şi masa a 15 delegaţii sosite în comună, care au fost găzduite  la pensiunea familiei, începând cu anul 2010, cu aprobare din partea consilierilor locali, a decontat cheltuielile cu cazarea şi masa a 10 delegaţii  sosite  în vizită la Ozun. Drept urmare, acesta este ferm convins că şi de această dată  adevărul va fi de partea lui.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail