În cursul zilei de miercuri, o persoană din localitatea Covasna i-a anunţat pe lucrătorii Postului de Poliţie Comunal Catalina cu privire la faptul că nu mai poate intra în casa pe care o are în localitatea Catalina, deoarece pe uşa de acces în locuinţa sa a găsit montat un sistem de închidere-asigurare cu un lacăt.
Din cercetările şi verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit identitatea persoanei necunoscute care a îngrădit accesul covăsneanului în cele două camere ale locuinţei sale din Catalina, distrugând parţial şi două uşi, aceasta fiind chiar fratele reclamantului, ce locuieşte în localitatea Lunga.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare de posesie şi de distrugere. (M.D.C.)