Uniunea Democrată Maghiară din România va propune Guvernului,  săptămâna viitoare,  să stabilească o întâlnire cu partidele, pentru a discuta şi stabili priorităţile legate de absorbţia fondurilor europene în următorii şase ani, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo.

El a menţionat că „nu a văzut o discuţie serioasă” pe acest subiect şi constată că nu există „priorităţi bine conturate”, iar Uniunea este pregătită pentru discuţie şi poate prezenta o strategie de dezvoltare a Transilvaniei până în 2020, bazată pe programele şi fondurile europene.

„Nu ştiu care partid politic a mai venit cu un material bazat pe statistici. Săptămâna viitoare vom solicita să avem această întâlnire, noi avem o concepţie în legătură cu banii europeni, în legătură cu priorităţile pe următorii şase ani (…) Trebuie să vedem Guvernul ce prezintă în momentul de faţă şi cum stabilim aceste priorităţi care nu sunt doar ale UDMR sau ale comunităţii maghiare, ci ale ţării”, a spus Borbely Laszlo.

Vicepreşedintele politic al UDMR a explicat că Uniunea a realizat o strategie doar pentru Transilvania, deoarece îşi are bazinul electoral în această zonă şi că pentru restul ţării trebuie „să lucreze şi alţii”.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail