Dacă la finalul lunii trecute euro scădea la 4,5059 lei, cotaţiile coborând chiar sub pragul de 4,5, decembrie a debutat direct pe depreciere, investitorii luându-şi potiţii defensive înainte de alegerile parlamentare care au avut loc ieri.
Euro a urcat la începutul săptămânii la 4,5191 lei, atingând la jumătatea ei un maxim de 4,5454 lei, pentru ca vineri să scadă la 4,5349 lei, dealerii punând aprecierea pe seama temerilor venite din partea speculatorilor că BNR ar putea interveni în piaţa valutară. Banca centrală continuă însă să apere moneda naţională prin limitarea cantităţii de lei disponibile în piaţa monetară, reducând la 4 miliarde suma cu care împrumută săptămânal băncile comerciale.
Ultima şedinţă a săptămânii a debutat cu tranzacţii realizate la 4,5330 lei, ordine de vânzare de euro coborând cotaţiile până la 4,5250 lei. Datele negative venite din zona euro au întors leul pe minus cotaţiile urcând până la 4,5380 lei, pentru ca pe final ele să fie de 4,5290 – 4,5330 lei.
În piaţa la termen de la Sibiu, după o creştere la 4,56 lei, euro a scăzut pentru scadenţa lunară la 4,536 lei. Pentru martie volatilitatea a fot minimă, tranzacţiile realizându-se la 4,6 – 4,61 lei, semn că investitorii aşteptau rezultatul alegerilor.
Cursul dolarului american a crescut de la 3,4665 la 3,5067 lei, iar cel al francului elveţian de la 3,7405 la 3,7499 lei.
Perechea euro/dolar a crescut miercuri dimineaţă la 1,3127 dolari, nivel care nu a mai fost atins din 17 octombrie, investitorii fiind stimulaţi de programul Greciei de răscumpărare a datoriei sale iar asupra dolarului plana incertitudinea în privinţa bugetului SUA pe 2013. Odată atins acest vârf, euro a avut o evoluţie descendentă, vineri coborând până la 1,2878 dolari, pentru a închide pe pieţele americane la 1,2928 dolari. Scăderea precipitată s-a datorat informaţiei conform căreia Bundesbank a redus, pentru anul viitor, estimarea privind creşterea economică a Germaniei. Această informaţie a fost coroborată de investitori cu declaraţia lui Mario Draghi, preşedintele BCE, conform căreia instituţia pe care o conduce ia în calcul o posibilă scădere a dobânzii e politică monetară, care se află deja la minimul istoric de 0,75%.
La Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe decembrie la 1,2949 – 1,3125 iar pe martie la 1,2969 – 1,305 dolari. Pentru scadenţa lunară, uncia de aur a coborât de la 1.721,1 la 1.686 dolari, pentru a închide săptămâna la 1.690,8 – 1.702,5 dolari.
Analiza cuprinde perioada 3 – 7 decembrie. (R.G.)