Pe scena Teatrului „Sică Alexandrescu” din Brașov are loc duminică, 1 noiembrie 2026, de la ora 18.00, un  eveniment cultural pe care vi-l supunem atenției, stimați iubitori ai Thaliei.

Este vorba de Premiera pe țară a piesei „O zi mai lungă decât veacul” realizată după romanul cu același nume al  celebrului scriitor cîrgîz Cinghiz Aitmatov. Acesta a fost cel mai cunoscut și tradus om de litere din îndepărtata țară a Asiei Centrale,  fostă componentă a URSS. Op-ul la care ne referim a văzut lumina tiparului în anul 1980.

„O zi mai lungă decât veacul” reprezintă o alegorie care a șocat lumea la publicarea romanului, trezind conștiința a milioane de oameni. Scriitorul afirma că poarta care deschide adevărata sclavie este…uitarea, iar crima cea mai mare o reprezintă uciderea memoriei. Dar și a gândirii, conștientizării și acțiunii, a conexiunii cu ceea ce natura umană ne leagă cu înaintașii, urmașii, semenii noștri. De fapt, cu noi înșine.

„Cine ești? Amintește-ți cine ești!” este interogația pe care o pune obsesiv Cinghiz Aitmatov.  Se cuvine să ne luăm răgazul de a vedea clar ce vine din afara și din lăuntrul nostru, nu doar înspre distrugere, dar mai ales spre reconstrucție și reconectare, iar aliatul nostru  se regăsește în natura profundă a ceea ce suntem. Este Iubirea care ne-a creat.

Despre dreptul nostru de a ne iubi și ocroti copiii, de a-i forma într-o gândire liberă, de a lăsa moștenire adevărul care ni s-a relevat și pe care l-am cunoscut, despre toate acestea se vorbește în spectacol. Ca și despre lupta cu umbrele pe care le conținem, cu răul pe care îl facem, cu dezumanizarea căreia îi cedăm, în fața a ceea ce devine tot mai seducător prin progresul tehnologic al societății noastre.

În mijlocul pustiului, în fața sârmei ghimpate, în fața alienării sufletești, un om se luptă să onoreze memoria și viața celor care au asumat prețul continuității, al Credinței și al Iubirii. În fața inegalității și a nedreptății, din iadul propriei alienări, avem fiecare din noi de dăruit, tocmai pentru a dobând puterea de a iubi, de a înțelege, de a afirma și de a practica valorile care ne leagă cu Marele sens al Vieții…

Regia aparține talentatei  Mariana Cămărășan, al cărui spectacol „Matca” l-am vizionat la începutul lunii septembrie a.c. în cadrul noului concept „DrAMAtic Brașov International Festival”, continuator al longevivului Festival de Dramaturgie Contemporană, ne-a precizat Nadia Zaikina, PR al instituției.

Distribuția este următoarea: Oana Huiu, Gabriel Costea, Bianca Zurowski, Florin Coșuleț, Claudia Suliman, Demis Muraru, Anca Florea, Mădălin Mandin, Iulia Popescu, Dan Cogălniceanu, Cezara Crețu

Scriitorul Cinghiz Aitmatov

Cinghiz Torekulovici Aitmatov s-a născut în 12 decembrie 1928, la Sheker în Republica Sovietică Socialistă Kîrgîză (din fostul URSS) și a decedat în 10 iunie 2008, la Nürnberg, Germania. A fost cel mai cunoscut literat al țării sale,  scriind în limbile rusă și kîrgîză. În 1956 era admis la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova, iar între 1958 și 1966 îl găsim corespondentul ziarului „Pravda” în Republica Kîrgîză.

După 1985 Cinghiz Aitmatov s-a alăturat politicii de glasnost a lui Mihail Gorbaciov, devenind consilier al acestuia și ambasador al URSS la ONU, apoi al Rusiei la Bruxelles, pe lângă Uniunea Europeană și NATO. Între 1993 și 2008 a ocupat aceleași funcții, cu intermitențe, reprezentând Kîrgîzstanul.

În 2006 a apărut în limba kîrgîză ultimul său roman, „Când se prăbușesc munții”, prezentat de autor la Bișkek, noua Capitală a Kîrgîzstanului.  Amintim câteva dintre romanele sale apărute  în limba română: ”Geamilia”, ”Vaporul alb”, ”Cocorii timpurii” (toate la Editura Albatros), ”O zi mai lungă decât veacul” și ”Eșafodul” (ambele la Editura Univers), ”Stigmatul Casandrei” ( Humanitas).

Spectacolul acesta va putea fi revăzut în încheierea Festivalului „Săptămânii comediei” găzduit de TSA, care debutează luni, 02 noiembrie 2026.

  Mult succes!

   Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail