Interviu cu Ioan Cosnean, directorul Direcţiei Silvice Covasna
Despre activitatea desfăşurată de angajaţii Direcţiei Silvice (DS) Covasna, instituţie subordonată Regiei Autonome ROMSILVA, s-a vorbit foarte rar în presa covăsneană. Exceptând materialele cu referire la „Luna Pădurii”, ce este marcată în perioada aprilie – mai a fiecărui an, puţini dintre noi avem cunoştinţă despre multitudinea de activităţi – vizibile sau mai puţin vizibile – pe care „oamenii pădurii” covăsneni le desfăşoară, cu mare dăruire, din prima până în ultima zi a anului. Pentru a afla mai multe amănunte cu privire la activităţile silvice aferente, schimbările ce au intervenit în ultimii 20 de ani în viaţa pădurilor covăsnene, precum şi despre dragostea pentru „aurul verde”, am stat de vorbă cu directorul DS Covasna, domnul Ioan Cosnean.
Domnule director, vă rog să „ne introduceţi” , pas cu pas, în activităţile ce se desfăşoară în cadrul Direcţiei la cârma căreia vă aflaţi, de trei ani de zile?
Ţin să precizez, de la început, că noi administrăm, în momentul de faţă, o suprafaţă de 63.000 hectare, din care 39.000 ha sunt păduri proprietate publică a statului şi 24.000 ha sunt păduri particulare pentru care noi facem administraţie. Suprafaţa iniţială a fondului forestier a judeţului Covasna, înainte de retrocedare, a fost de 173.000 ha, diferenţa fiind retrocedată. Până în prezent s-au validat 142.000 ha din care 135.000 au fost puse în posesie, iar diferenţa de 7.000 ha este în faza de măsurare şi de împărţire către proprietari, în perioada următoare.
De ce s-a întârziat, totuşi, atât de mult cu retrocedarea pădurilor?
În opinia mea, eu zic că e o falsă întârziere pentru că, o primă cauză o reprezintă apariţia legilor retrocedării care s-a făcut etapizat. Iniţial a fost Legea 18 în baza căreia fiecărui fost proprietar i s-a retrocedat câte un hectar, apoi, în baza altei prevederi legale s-au retrocedat până la 10 hectare/proprietar, iar ulterior, Legea 247 a prevăzut retrocedarea întregii suprafeţe deţinute anterior naţionalizării, de fiecare proprietar. Aceste legi au venit pe etape, astfel că procesul de retrocedare a decurs în funcţie de apariţia lor. Retrocedarea durează şi va mai dura un pic, pentru că, în comparaţie cu naţionalizare care s-a făcut „cu japca”, şi peste noapte, la întreaga suprafaţă a foştilor proprietari, retrocedarea o facem pe bucăţi. Pentru fiecare proprietar trebuie analizate actele deţinute şi trecute prin toate comisiile de specialitate; există o procedură, conform legii, şi asta înseamnă nişte activităţi conexe retrocedării, care iau mult timp, iar cea mai mare întârziere se produce din cauza măsurării terenurilor. Trebuie ştiut faptul că măsurarea în fondul forestier, în condiţii de microrelief variat, cu coaste, văi, munţi şi pâraie, este foarte greoaie. Pe de altă parte, părerea mea este că legea a avut nişte scăpări în privinţa celor care trebuie să facă punerea efectivă în posesie, chiar dacă e nominalizat în lege cine o face. Însă, nu au fost asigurate fondurile şi logistica necesare realizării acestei activităţi, şi doar pe parcurs au luat fiinţă societăţi cu specific de fond funciar care să facă măsurătorile şi punerea în posesie.
Ne-aţi spus că administraţi şi proprietăţi private. La momentul respectiv, proprietarii de păduri au venit ei către Dvs. pentru a vă solicita aceste servicii sau Dvs. aţi mers în întâmpinarea nevoii acestora?
Acest lucru s-a întâmplat spontan, prin discuţii directe între noi ca administratori şi proprietari. O parte dintre ei au optat să meargă către Ocoale Silvice private, care s-au înfiinţat pe parcurs, iar alţii au ales să apeleze la serviciile Direcţiei Silvice. În alegerea lor, proprietarii au ţinut cont şi de vecinătatea pădurilor, respectiv cei care se învecinează cu păduri proprietate a statului au considerat că este mai facil să lucreze cu noi, în timp ce alţii s-au îndreptat către administrarea privată.
Concret, în ce constă această administrare?
Unitatea noastră se ocupă cu executarea tuturor lucrărilor, începând de la paza fondului forestier, lucrări de producere a puieţilor, lucrări de împădurire a terenurilor de pe care se extrage vegetaţia forestieră, lucrări de întreţinere a acestora precum şi a culturilor tinere, lucrări de protecţie şi de monitorizare a apariţiei dăunătorilor, lucrări de evaluare, care sunt precedente lucrărilor de exploatare, şi, în ultimul rând, lucrări de exploatare şi de valorificare a masei lemnoase care reprezintă ultima etapă în acest proces de administrare, şi prin care se colectează fonduri care intră în circuitul de regenerare a pădurii. Noi producem în jur de 2,5 – 3 milioane de puieţi forestieri pe an, în 23 de pepiniere silvice destinate acestei activităţi, unde puieţii au nevoie, funcţie de specie, de la unu până la 3-4 ani până devin apţi pentru a fi transferaţi în terenuri forestiere unde se vor constitui păduri definitive. În fiecare an împădurim în fondul de stat cca 125 de hectare şi cam 75 de ha în fondurile private. În ceea ce priveşte activitatea de exploatare, exploatăm în jur de 125.000 mc de masă lemnoasă, anual. Ca lucrări de îngrijire a culturilor tinere facem degajări de pe aproximativ 240 de ha anual, curăţiri pe 120 ha şi rărituri pe 800 de ha. Urmare a acestor activităţi şi-a altora conexe, realizăm o cifră de afaceri de 18 milioane lei şi un profit de 1-1,1 milioane lei, anual. Este un profit mediu care se obţine, de regulă, din activitatea silvică, cu remarca că noi suntem unităţi specializate în primul rând în gospodărirea fondului forestier, de la înfiinţare până la exploatare. Ar fi foarte multe de discutat despre pădure, însă, ceea ce aş putea să vă spun, pentru noi care facem administrare, şi pentru cei care ne citesc, este faptul că într-un limbaj direct se spune că Dumnezeul pădurii trebuie să fie specialistul silvic, beneficiarul final al produselor pădurii trebuie să fie proprietarul, şi între aceştia doi trebuie să fie o coabitare profesională înlănţuită astfel ca atât interesele proprietarului, cât şi interesele pădurii să meargă mână în mână, ca în urma acestei colaborări pădurea să fie permanentizată, şi pe cât posibil să fie îmbunăţăţită starea de vegetaţie. În afară de beneficiile materiale, însă, pentru societate pădurea are mult mai multe beneficii decât valoarea lemnului, în sine, asupra mediului, asupra solului, apelor şi aerului care sunt condiţiile existenţei unei vieţi sănătoase, atât a omului cât şi a animalelor din pădure. Trebuie să ştim că pădurea înseamnă multe, înseamnă rezervor de apă, generator de oxigen, generator de linişte.
Pădurea înseamnă şi animale sălbatice, iar judeţul nostru, după cum se ştie, nu duce lipsa lor. Ce ne puteţi spune despre fondul cinegetic?
Fauna cinegetică din păduri, şi nu numai, este prin lege proprietatea statului, care îşi face administrare în diferite etape, cu fel de fel de modalităţi de administrare. În momentul de faţă administrarea faunei cinegetice se face prin instituţii ale statului, aşa cum este şi a noastră. Din păcate, dacă în trecut am avut mai multe fonduri de vânătoare, în prezent administrăm unul singur în Ocolul Silvic Comandău, un fond de vânătoare foarte bun, cu vânat de calitate, vânat mare, ce se află în zona de munte de la 900 metri la 1.700 metri, constituit din cerb, urs, mistreţ şi căprior, precum şi cantităţi mai mici de cocoşi de munte, iepure şi alt vânat mai puţin important. Restul fondurilor de vânătoare sunt date în administrare diferitelor societăţi cu specific de vânătoare, cea mai mare fiind AJVPS Covasna. În baza unor cote stabilite unitar, în fiecare an se face recoltarea de animale sălbatice precum şi lucrările specifice de gospodărire pentru menţinerea unui echilibru între animalele sălbatice, pădure, şi nu în ultimul rând activităţile umane.
Pornind de la vorba noastră românească – „Codru-i frate cu românul” -, cât de actual mai este acest dicton, în zilele noastre ?
Eu nu văd că ar fi o îndepărtare a oamenilor de codru… sufletul oamenilor este acelaşi. Într-adevăr, s-a observat o uşoară tendinţă, dar nu de îndepărtare de pădure. Viaţa civilă şi organizarea vieţii actuale, industrializarea şi migrarea către zonele urbane, a creat o senzaţie că nu ar mai fi lumea apropiată de pădure. Însă vă spun, din ceea ce eu am observat, că legătura există şi s-au conştientizat tot mai mult valorile şi beneficiile pădurii asupra societăţii, iar noi luptăm permanent pentru asta. Se spune, fără ca să greşesc – şi nu vreau să dau verdicte faţă de alte judeţe din ţară – că în judeţul Covasna a fost şi există un cult pentru vegetaţia forestieră şi pentru pădure. Şi asta, în parte, datorită faptului că 50% din suprafaţa judeţului este acoperită de păduri, dar şi pentru faptul că în anii anteriori, dar din ce în ce mai mult şi în prezent, prelucrarea produselor pădurii, prin fostele IFET-uri şi prin fabricile de prelucrare, au antrenat o mare parte din cetăţenii judeţului. Astfel, dacă nu la fiecare familie, la a doua – a treia familie cineva a lucrat în sectorul forestier ori în cel silvic, de exploatare sau de prelucrare, şi în felul acesta noţiunea de pădure a fost prezentă în foarte multe case, iar covăsnenii sunt legaţi de pădurea faţă de care au o atitudine corectă şi decentă.
O întrebare puţin mai sensibilă: Suntem vecini cu judeţul Harghita, despre care pe toate canalele media se vorbeşte de „jaful” din pădure. Care este situaţia în judeţul Covasna?
Ce este în afara judeţului nostru, chiar dacă mai avem nişte informaţii, nu este bine să le vehiculăm. În judeţul nostru, din fericire, atitudinea faţă de pădure a fost şi este corectă. Nu am avut, nu avem şi sper, în continuare, să nu fie cazuri de abuzuri grosolane care să fie generate de atitudinea negativă asupra pădurii, privind furturi, defrişări de pădure, de distrugere a pădurii dirijată sau direcţionată într-un fel sau altul. Excepţii sunt, cele mai multe probleme privind presiuni asupra pădurii, vrem nu vrem, ne place, nu ne place, sunt create de romii care, probabil din cauza resurselor şi a atitudinii educaţionale mai precare, mai creează pagube atât pădurii cât şi personalului care este angrenat în acţiunea de pază.
În anii din urmă, la nivelul Direcţiei Silvice s-au făcut restructurări severe de personal. În aceste condiţii, faceţi faţă cu personalul existent?
Într-adevăr, a fost o restructurare severă ce s-a făcut ca urmare a diminuării suprafeţelor de pădure, proprietate a statului, şi foarte mulţi dintre silvicultori nu s-au mai regăsit în următoarele structuri silvice. Însă, niciodată nu am fost în criză de personal pentru acţiunea de pază şi administrare a pădurii. În momentul de faţă avem 10 districte cu zece şefi de districte, ingineri silvici, şi 65 de cantoane cu 65 de pădurari cu care, cu o suprafaţă medie de 1000 hectare, facem paza şi administrarea întregului fond forestier pe care îl patronăm.
Munca în pădure nu este una dintre cele mai facile. În aceste condiţii, tinerii noştri se mai îndreaptă către meseria de silvicultor?
Avem o mulţime de facultăţi de silvicultură în ţară, şi în paranteză vă spun, din păcate multe dintre acestea au mai multă sau mai puţină exigenţă în formarea cadrelor tehnice. Totuşi, de la facultatea din Braşov totdeauna au venit cadre tehnice bine pregătite. Pentru mine e un lucru îmbucurător că totuşi există o tendinţă de a lucra în sectorul silvic, din ce în ce mai evidentă. Contrat cu ceea ce se vorbeşte despre tineri, în ziua de azi, eu cred că aşa a fost mereu. Când eram tânăr, părinţii şi bunicii îmi spuneau; „ Cine ştie ce se va alege de capul vostru? Voi nu sunteţi aşa cum eram noi”. Aşa şi acum, multă lume zice că tinerii de astăzi nu sunt aşa cum erau ei, la vremea tinereţii lor . De fapt, nici nu e normal, deoarece suntem în proces continuu de evoluţie, sunt alte condiţii. Eu mă bucur şi sunt plăcut surprins că tinerii de astăzi sunt receptivi la ceea ce noi, care suntem mai în vârstă şi avem o anumită experienţă, încercăm să le insuflăm. Am mare încredere în tineri, însă, aşa cum spune încă un proverb românesc, ” orice pădure mai are şi uscături”. Eu consider, însă, că unele comportamente vin, poate, şi din vina celor care i-au crescut şi educat.
Cum aţi ales Dumneavoastră această frumoasă meserie?
Eu sunt din Covasna, sunt născut şi crescut la o distanţă de 200 m de pădure. De mic copil am participat la acţiunile de vânătoare în cadrul Asociaţiei de Vânătoare de atunci. Sigur că acesta a fost primul contact. Apoi, viaţa mea privată a fost legată foarte mult de activităţile din pădure. Dacă e să vorbesc de cum a evoluat viaţa mea silvică, vă pot spune că de la 12 ani pînă la 25 de ani, în fiecare vacanţă de elev şi de student am lucrat ca muncitor sezonier în Ocolul Silvic Comandău, la toate lucrările silvice. Din anul 1975 , încă 17 ani am lucrat ca inginer silvic la OS Comandău, apoi, încă 17 ani ca şef de ocol, tot la Comandău, iar de 3 ani sunt director la Direcţia Silvică. Deci, evoluţia a fost legată intim de pădure şi pentru pădure. Eu am iubit pădurea dar şi pădurea m-a iubit pe mine, a răspuns pozitiv la toate activităţile pe care le-am făcut, şi mi-a dat mari satisfacţii.
Cum vedeţi viaţa după ce se va încheia activitatea Dvs profesională, şi nu o să mai fiţi, gândesc eu, într-atât de mult în relaţie cu pădurea?
Într-adevăr, sunt spre sfârşitul vieţii active organizate în sistem de stat sau privat, pentru că, oricât ne-am considera noi de tineri, anii trec, şi o să intervină pensionarea. Dar, viaţa mea, pe mai departe, eu nu o văd altfel decât activă. Nu văd că o să mă rup vreodată de sectorul silvic, atâta timp cât mai putem păşi şi ne mai putem mişca.
Eu vă doresc să fiţi iubit, pe mai departe, de pădurea pe care aţi slujit-o şi de care nu v-aţi despărţitit, o viaţă întragă!
Interviu realizat de Maria Graur
