Potrivit sursei citate, bărbatul de 52 de ani este acuzat că i-ar fi oferit 50 de euro unui agent de poliţie din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna, care îl oprise în trafic pentru depăşirea limitei legale de viteză.

„În fapt, s-a reţinut că, în data de 05.07.2026, în jurul orei 20:10, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN 11, pe raza localităţii Sântiolunca, judeţul Covasna, inculpatul a fost oprit pentru control de un agent de poliţie din cadrul IPJ Covasna – Serviciul Rutier, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Cu această ocazie, văzând că riscă sancţionarea contravenţională pentru depăşirea limitei legale de viteză, inculpatul i-a remis agentului de poliţie suma de 50 euro, ascunsă cu ajutorul unui paşaport emis de autorităţile române”, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi AGERPRES.

Cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 24 de ani, ar fi încercat să îi ofere unui poliţist 40 de euro pentru a nu-l sancţiona pentru lipsa unor documente obligatorii. În baza acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, tânărul a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare pentru dare de mită, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata a doi ani.

„În fapt, s-a reţinut că, în data de 27.04.2026, în jurul orei 11:30, în timp ce se deplasa cu un autoturism ce tracta o remorcă, pe DN 11, km 33, în proximitatea localităţii Reci, judeţul Covasna, inculpatul a fost oprit pentru control de un agent principal de poliţie din cadrul IPJ Covasna – Serviciul Rutier, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Cu acest prilej, inculpatul i-a remis agentului de poliţie suma de 40 euro, ascunsă cu ajutorul unui paşaport emis de autorităţile române, în scopul neîndeplinirii, de către agentul de poliţie a atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu-i aplica sancţiunea contravenţională pentru lipsa unor documente specifice. Soluţia de condamnare nu este definitivă”, precizează reprezentanţii Parchetului.

Sursa citată menţionează că persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de lege, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail