Iubitorii de automobile clasice și curioșii de toate vârstele sunt așteptați la o adevărată sărbătoare a legendarelor Trabant, la cea de-a 17-a ediție a Întâlnirii Trabant de la Covasna, organizată în perioada 31 iulie – 2 august a.c., informează Retromobil Club România.
Potrivit sursei citate, timp de mai multe zile, campingul Valea Zânelor (Tündérvölgy) va găzdui o expoziție permanentă de Trabanturi, unde vizitatorii vor putea admira de aproape aceste mașini emblematice ale unei întregi epoci.”
Punctul culminant al evenimentului va fi sâmbătă, 1 august 2026, când, la ora 10:00, participanții vor porni în coloană organizată pentru un tur al orașului Covasna; între orele 11:00 – 13:00, toate mașinile înscrise vor fi expuse în Parcarea Centru „Supercop”, unde vor fi înmânate și diplomele de participare.
Parada Trabanturilor, în stațiunea Covasna
În același timp, Primăria Covasna a transmis că „sâmbătă, 1 august 2026, între orele 10:00 – 14:00, participanții vor defila pe traseul: Valea Zânelor – str. Mihai Eminescu – str. Ștefan cel Mare – str. 1 Decembrie 1918 – Parcarea Supercoop – str. Libertății – str. Brazilor – str. Unirii – str. Toth – Hotel Montana, cu întoarcere pe același traseu până la Parcarea Supercoop, unde va avea loc festivitatea de premiere.
Rugăm conducătorii auto să nu parcheze în Parcarea Supercoop în intervalul 10:00–14:00 și să circule cu prudență pe traseul paradei.
Vă mulțumim pentru înțelegere!”
Zeci de mașini vor putea fi admirate
Organizatorii menționează că la eveniment sunt așteptate 90 de Trabanturi din toată țara, precum și din Ungaria — “o priveliște rară și plină de nostalgie pentru toți cei care iubesc istoria pe patru roți.”
Intrarea este liberă.
Evenimentul este organizat de secția Trabant a Retromobil Club România cu sprijinul Primăriei Orașului Covasna și GRAWE.
Ana Ciorici Costache
Sursa foto: https://techrider.ro/
